ai închis marea-n ochii mari.

Music: Love the way you lie - Rihanna ft. Eminem
Gânduri: aah! mi-e foameeee! RawR.
- - - - - - -

Cred ca vremea schimbătoare începe sa ma afecteze și pe mine. Aseară n-am prea putut sa dorm din cauza căldurii insuportabile. Căldură care, în mod straniu, îmi place mai mult decât frigul din timpul iernii.M-am pus în pat, am luat pătura-n brate(da, alta ciudățenie de-a mea) și am ațipit. Cred ca doar o ora am reușit sa dorm. Nu mai mult de atât. M-am trezit bombănind și m-am dus sa beau o gura de apa, muream de cald deja.
M-am băgat iar în pat doar pentru a ma trezi doua ore mai târziu transpirata toată. Am deschis geamul în camera și m-am dus sa fac un dus. Imaginativa, la 4 dimineața eu făceam dus. Emoționant! In fine, după dus m-am băgat iar în pat și am adormit dar nu înainte de a ma foi vreo jumătate de ora. M-am trezit la zece azi de dimineața.

Azi a fost o zi extrem de aaa.. moleșită? Alt cuvânt nu găsesc. Știți senzația aia pe care o aveți când treceri prin starea de convalescenta? Eh, asa m-am simțit eu azi. Am fost o fantoma, zău. Bântuiam efectiv prin casa.. dacă ma vedeai/vezi te sperii și nu glumesc. Sunt palida și trasa la fată, n-am chef/pofta de nimic. Chiar ma mir ca am reușit sa ma așez la calculator. Am stat putin azi de dimineață și apoi m-am băgat în pat.. am zăcut acolo mai toată ziua.
Dar lasă, în seara asta nu ma culc pana nu ma asigur ca m-am reîntors la Anca de acum doua zile. Aaah, mi-e dor sa țopăi prin casa. Acum deabea pot sa merg drept. Firar!
Da, da, ma rog.. în seara asta ma fac frumoasăăă! Baie lungaăăăă, relaxantă, creme, ojă, parfum, baloane de săpun, muzică. Uuuh, abea aștept. Si maine, ei bine.. maine o sa radiez. Sper. Asta dacă nu ma apucă iar stomacul. Doamne, te rog, nu! Ai milă de o biată copilă care zău nu suferă să stea țintuită la pat. Înnebunesc, efectiv înnebunesc. N-am ce face și ma simt atât de.. de, nu știu. De impotenta(cuvânt folosit greșit, poate?) Oricum! Ideea e ca urăsc când ma îmbolnăvesc și trebuie sa zac!

Pa!

chiar dacă doar amintirile au rămas de-atunci cu voi..

Music: Chiar daca - Florin Chilian
Gânduri: fie ca e bine, fie ca e rău..
- - - - - - -

Firai tu sa fi Florin Chilian! Te urăsc, ma jur.Nu mi-o lua în nume de rău. Nu am nimic personal cu tine, de fapt chiar iți ador melodiile și iți respect munca. Dar pur și simplu e unul din momentele alea când urăsc efectiv un artist pentru ca scoate o melodie prea buna.
Ce ar trebui voi sa înțelegeți din toată asta? Pe lângă faptul ca eu sunt departe de orice granița a normalității? Ei bine, ca urăsc când un artist scoate o melodie prea buna. Si prin "prea buna" vreau sa spun, o melodie care e în stare sa ma facă sa bocesc pe ea ore în sir. Si bingooo! Melodia asta, "Chiar daca..." reuseste mereu sa ma faca sa umplu perna de lacrimi. Stupid, plang desi nu ma mai pot regasi in ea, plang desi nu se potriveste de loc cu situatia actuala. Plang pentru ca pur si simplu ma gandesc ca sunt altii acolo, undeva care trec prin asta.
Si hai sa recunoaștem, versurile sunt mult prea drăguțe, mult prea frumoase pentru a fi ignorate.

Dar în fine, aseară cam pe la doua dimineața, mi-am șters lacrimile cu podul palmei și am închis ipod-ul. Melodia lui Chilian era pe repeat, stupid.

Pa!

sau nu, sau iar o luam de la capăt.

Music: Cambodia - Apoptygma Berzerk
Gânduri: la naiba! fi și tu mai atentă :|
- - - - - - -

Sau nu, sau poate mai am ce sa scriu. Poate ca m-am pripit. Si eu încă mai am despre ce sa scriu. Doar ca în momentul ala ma lăsase balta muza mea adorabila. Draga de ea, s-a găsit și ea, măi, sa îmi joace feste. Vai, vai, mâncate-ar mama, pisi. Poate da dracu' sa îmi mai faci d'astea.Bun, acum ca am lămurit și treaba cu scumpa mea muza care, apropo nu are nume. Adevarul e ca nu m-am gândit niciodată prea mult la ea. O fi asta unul din motivele pentru care a ales sa ma părăsească? Aaa, scumpa? Vrei nume? Puteai sa-mi spui, zău. Îți dădeam, nu duc lipsa de inspirație când vine vorba de nume. Doar nu mai fugi de acasă, mersi.
Cred ca v-ar interesa sa aflați ca iubita(nu cred ca am folosit un adjectiv prea potrivit) voastră viitoare jurnalista a fost la un pas de a fi călcata de o mașina azi. Nu e asta adorabil(din nou, adjectiv prost ales)? Haha, a fost atât de palpitant(iar..), eram alba ca varul. Haha. Cred ca aici avem de a face cu un sarcasm post-trauma extrem de sec. Ciudate momente îmi aleg și eu sa fiu sarcastica, zău.

Stai, stai, stai. Sarcaaasm! Posed asa ceva, vai! Sunt tare, sunt sarcastica. E putin cam brut, are nevoie de ceva cizelare dar nu contează. Pot sa fiu sarcastica, draguț. Nu mai rămâne decât sa-l perfecționez. Super, am de unde sa încep.
Asa și acum, bănuiesc(sper) ca vreți sa aflați ce s-a întâmplat azi, nu? Adică toată faza cu mașina.
Pai sa vedem, plecam de la Irene de acasă(da Irene, mamă. Te-am pomenit pe blog :*) si eram pe Moșilor, ajungeam la intersecție. Si eu eram fericita, îmi împrumutase o carte care aparent încerca sa fuga de mine. Cum? De câte ori mergeam eu la librărie și aveam bani, ciuciu carte. Când intram în exact aceeași librărie doua zile(doua zile nenorocite) mai târziu, hop(!) apărea și cartea. Dar ghici ce, eu nu aveam bani la mine. Si tot asa. In fine, mergeam, mai savuram putin coperta cărții, mai palavrageam putin cu sor-mea si tot asa pana am ajuns la traversare.
Si eu am pornit prima, ca de obicei, fara sa ma uit. In apararea mea, era inca verde! Am mers pana la jumătate când s-a făcut rosu și ale naibii mașini au pornit la fix mă! La fix, știți ce e aia?! Si eu m-am speriat ca dracu' de tămâie. Dăi și fugi spre celălalt capăt al zebrei. Stupid! Chiar ca stupid!
Sandalele mele, frumoasele mele sandale albe recent achiziționate aparent nu fac fața stilului meu de a alerga, adică putin înclinat.(Nu sunt strâmba!! Sa nu va aud.) Si a făcut fata un plonjon frumoooos în fața unui Hummer negru care, în momentul ala, puteam sa jur ca ma va face plăcinta acolo. Da, de rasul lumii, n-am ce spune.
M-am ridicat stânjenita, rapid, cu fata mai roșie decât a semaforului care parca și ăla îmi arunca priviri disprețuitoare și am fugit mâncând pământul spre destinația inițiala de data asta însa fără incidente.

Morala? Nu fugiți în sandale în plina intersecție. Ah, apropo, sandalele nenorocite sunt aruncate în fundul dulapului. Nu cred ca o sa mai vadă lumina zilei prea curând.

Au revoir!

doar de fațada.

Music: This love(will be your downfall) - Ellie Goulding
Gânduri: pleeeec! :D
- - - - - - -

Da, dragi mei, plec. Nu de tot, nu din țară. Doar ca nu mai scriu pe blog..
Da, inevitabilul s-a produs: nu mai am subiecteee :'( NUUU!
Da, știu, știu.. și eu vreau sa mai scriu. Dar dacă aveți idei, îmi puteți lăsa un comment, sa sa-mi spuneți pe yahoo(pentru cei care îmi au id-ul)

Bun, v-am lasat! Paaa! :*

mai vreau doar o ultimă noapte pe pământ.

Music: Taxi - Mi-e dor și doare
Gânduri: Am căzut de pe o stea îndepărtată.
- - - - - - -

M-am gândit - ca tot ma afund eu în muzica mea de înmormântare - sa îmi scriu o scrisoare. Da, sa ii scriu o scrisoare Ancăi. Nu sunt nebuna, doar ca simt nevoia sa fac asta. Si plus, nu sunt singura care face asta. Este o persoana care a început toată treaba cu scrisorile pentru sine, persoana pe care eu o respect mult apropo.
Dar deși m-am hotărât sa scriu, m-am blocat. E exact cum a spus ea: " Când vine momentul sa vorbim despre noi, majoritatea suntem stânjeniți și ori spunem cele mai stupide chestii, ori ne autoironizam, ori nu avem nimic de spus." La mine merge ultima varianta.
Asa ca mai bine am lăsa la o parte falsa modestie și am putea încerca sa încropim o mica scrisoare către noi. Scrisoare pe care, mai târziu, o vom putea citi de câte ori avem nevoie de o incurajare din partea noastră. De ce nu?

Bun, acum ca tot am pomenit de asta nu o pot lăsa balta. Asa ca încep:

"Draga mea Anca,

M-am hotărât subit sa-ți scriu, nu cred ca ne-am mai vorbit pana acum și azi de dimineața, când te-am privit în oglinda păreai ca ai nevoie sa vorbești cu cineva. Vroiam sa-ți spun ca îmi plac la nebunie ochii tai căprui, îmi plac pentru ca pot privi în ei la nesfârșit. Da, îmi place și zâmbetul acela copilăros care parca îmi spune "as vrea sa rămân pe veci copil."
Ești o dulce, dar atât de naiva. Ti s-a arătat de atâtea ori ca lumea asta mare nu e întotdeauna ceea ce pare, dar tu tot insiști. Tu tot vrei sa crezi ca exista ceva bun în oameni. Esti prea înțelegătoare, vrei prea mult sa ajuți lumea. Dar te-ai gândit putin dacă "lumea" vrea la rândul ei sa te ajute pe tine? Știu ca poate acum nu vrei ajutor dar mai târziu când chiar vei avea nevoie de ajutor, ești tu sigura ca o sa te ajute toți cei pe care tu i-ai ajutat și pentru care te-ai îngrijorat pana acum?

Ai momente când te crezi singură, uitată. Chiar și azi, când e frumos afara și aerul verii iți bate-n geam. Nu te înțeleg de ce nu ieși afara? Da, singura.

Tu vrei sa te accepte toți pentru ceea ce ești, cu bune și cu rele. Dar sa știi ca nu se poate. Daca o persoana nu te place, nu te place și cu asta basta. Nu ai ce sa faci. Nu poți fi simpatica tuturor. Si sa nu fim ipocriți, pana și tu ai persoane care iți sunt antipatice. Din varii motive..

Momentan îmi închei scrisoarea aici. Nu mai am ce sa-ți spun. Doar retine, nu reunța niciodată sa zâmbești și sa crezi ca exista cu adevarat iubire și prietenie în lumea asta.
A ta întotdeauna, Anca"

poate ca e îndeajuns doar sa respir, doar sa respir..

Music: Erik Hassel - Hurtful
Gânduri: Crezi în vise? Asa te-am găsit eu pe tine.
- - - - - - -

De ce-ai plecat?.. Tu nu ştiai că-n luna mai e luna primului păcat -Am fost aseară la doctor. De fapt am fost la mai multi doctori, doua spitale diferite la unu dimineața. Gonea mama cu mașina prin București de zici ca nu era adevarat. Se pare ca nu e apa în urechi ci eu chiar am otita deci în concluzie sunt sechestrata în casa azi.
S-au schimbat multe, foarte multe. Oamenii din jurul meu s-au schimbat îngrozitor de mult și ma sperie chestia asta. Si cel mai rău ma enervează ca nu știu când s-a întâmplat asta. De când au început sa se schimbe? De ce?
Am impresia ca sunt singura care a rămas constanta acum.. sau nu. Dacă am rămas, e clar, sunt fraiera. Dacă oamenii vor sa se schimbe eu de ce as sta împotriva lor. De ce i-as opri eu din schimbat? Nu am nici un drept și nu voi avea vreodată.
Dar chiar sunt fraiera! De ce ma agat în halul asta de "ce a fost"? Ma încăpățânez sa cred ca poate lucrurile își vor revenii și ne vom intra iar în normal. Ah.. cât de naiva pot sa fiu, nici mie nu-mi vine sa cred. Dar e păcat, păcat ca nu ma pot lecuii de naivitatea asta copilăroasa. Dar poate ca asta sunt eu, un copil, și am sa rămân un copil pana când viata se va hotăra sa-mi arunce o "bomba" d-asta frumoasa. Si presimt ca una din aceste bombe e pe cale sa explodeze. Ma întreb de ce.. :|

Nu mai știu nimic decât ca mi-e dor și doare. Nu mai știu nimic, nu mai vreau nimic. Nu mai știu sa mângâi nici măcar un pic.
Nu mai am chef de nimic, ma simt atât de prost. Ma doare urechea, îmi vâjâie capul, mi-e dor, mi-e somn, îmi fac griji..

Pa!

orice alegere are consecințele ei.

Music: Vescan - Dansez cu pozele vechi
Gânduri: "cu o ușoară nostalgie.."
- - - - - - -

"Totul trebuia sa se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul."La naiba! Iar m-a cuprins nostalgia. Oof, iar o sa va plictisesc cu amintirile mele și cu visele mele și cu dorințele mele. Si mi-am spus ca azi nu o sa scriu nimic pe blog.. mi-am spus. Încep sa ma cred pisica. Si nu pentru ca îmi plac la nebunie mâțele și îmi doresc sa ma pot pisicii ca una.. cred. :D
Știți ca ele nu suporta apa, nu? Mai ales în urechi.. brr. Se pare ca și mie mi-a intrat apa în ureche. Si da, de aici durerea de care spuneam aseară. Groaznic, groaznic. Nu mai rezist mult.. sper sa iasă de acolo ca eu mor cât de curând. Mai nou ma doare și maxilarul. Off. Nu mai scap o data, credeam ca după o zi trece.. absurd.
Si ce ma enervează cel mai tare e ca nu pot sa rad sau sa zâmbesc ca lumea, ca ma doare. Ieri deabea dacă puteam sa schițez un zâmbet. Va imaginați ce aiurea trebuie sa fie, mai ales ca eu rad aproape tot timpul.

Acum realizez cât de mult îmi place cum scria Nichita Stănescu. Acum pot sa ii înțeleg mai bine unele din poezii. Si culmea, multe din poeziile care îmi plac la nebunie acum, îmi erau necunoscute cu câteva luni în urma. Dar în fine..
Azi am ieșit afara, singura. Am făcut ce nu vroiam nici în ruptul capului sa fac: sa ies singura undeva. M-am plimbat de am înnebunit. De la Muncii la Parcul Herăstrău, la Piața Romana, la Universitate, la Cișmigiu și iar în Romana. Da.. al naibii traseu. Plus ca am luat și Herăstrăul la pas.. m-am plimbat pe toate aleile posibile și imposibile.
Mai știți când v-am spus ca ma plimbam prin liceu și vedeam fiecare scena cum prinde viata? Când treceam pe lângă locul unde s-a întâmplat amintirea se derula ca un film. Ca în "Anastasia" când tipa intra în vechiul palat și are impresia ca se afla la un bal. Da, exact asa. Ei bine i-ar am pățit asta. Dar acum în parc, în Herăstrău. De ce credeți ca am umblat prin tot parcul? Încercam sa-mi aduc aminte anumite lucruri ca apoi sa le pot revedea. Dar n-a fost de loc bine ce am făcut, mai ales ca eram singura. Si când fac eu tâmpenii? Aud?
Exact! Când sunt singura. Si ce credeți ca a făcut deșteaptă asta mica? A plâns.. Da, din păcate iar a plâns. Mă, hai măcar să recunoaștem că a fost destul de inspirată încât să nu se machieze. Mai și speria dracului pe cineva dacă i se scurgea creionul sau rimelul.
M-am calmat acum dar parca mi-as dori sa fie cineva lângă mine acum. Cineva care sa ma ia în brate, sa ma sărute pe frunte și sa-mi spună ca pot plânge. Ca el/ea e acolo, ca nu ma va lasă singura. Păcat! Sunt singura acum.
Amintirile astea m-au făcut sa plâng azi. Praf.. e bine ca pe aceste amintiri nu se poate așterne praful. Poate doar un praf imaginar, atunci când voi vrea sa vorbesc în metafore. Dar nu acum, nu azi.

Închei tot cu Nichita. Aceeași poezie veche dar absolut superba. Au revoir!

"Clipele erau mari ca niște lacuri de câmpie,
și noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora își punea o coroana de nori, liliachie.
Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?"

zâmbim amândoi către o lume nebună

Music: Delirium - Fallen
Gânduri: stupid! stupida. naiva. fraiera. lașă. eu.
- - - - - - -

"Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simțim ne simte. Ceea ce nu ne lipsește ne aparține." Octavian Paler

Se învârtea într-o rochie lunga, alba și vaporoasa. Parul ei șaten ii încadra obrajii roșii. Era fericita, zâmbea. E o lume a ei, o lume în care ea face ce vrea. Dar norii au început sa se adune pe cerul ei azuriu și chipul ei fericit a fost acoperit de o masca sura, inexpresiva. Un vânt puternic, ceva ce ea nu mai simțise pana atunci, a început s-o împingă în toate părțile. Nu mai avea putere și a căzut în genunchi, zagariindui. Rochia aceea alba, frumoasa părea acum o cârpa veche. Era rupta, murdara.. sfâșiata de țepii trandafirilor albi ce au apărut parca de nicăieri.
O durea, țipa. Inutil! Era închisa încă acolo, în lumea ei. Departe de toți, nimeni sa o protejeze, nimeni sa o ascundă de rău. Își simțea fața grea, grea și uda. Lacrimile i-o înecau. Si-a dus mana spre chip, în speranța ca va reuși sa-și șteargă din ele. Inutil! Masca era acolo, proteja amărăciunea. A încercat sa o scoată, o durea. Era prea bine prinsa de piele, mult prea adânc cusuta pe chipul ei firav. Si aici a intervenit teama, ce s-ar întâmpla dacă și-ar smulge masca? Daca masca aia e tot ce ii susținea acum fata? A respirat de doua trei ori, și-a făcut curaj și a tras.

Stupid. A căzut pe spate, intre spini. Masca sângerânda era lângă ea, sura, tăcuta. A rămas singura, cu chipul sângerând. Nu era în stare sa plângă, sa rada, sa zâmbească, sa strângă din dinți. Nu era în stare de nimic. Stătea pe spate, privea norii cum se împrăștie. Decorul s-a spart.
Si-a dus mana tremurânda la chip.. nu mai sângera. Parca putea iar sa își simtă pielea catifelata. Dar atât, era doar pielea acolo. Emoțiile o părăsiseră. Privea în gol. Nu știa ce sa facă. Si atunci a văzut o raza de lumina, inutil a încercat sa o ajungă. Dar a lăsat raza sa ii mângâie chipul renăscut.
Pustiu. A simțit pustiu.. incredibil de dureros și rece pustiu în tot corpul ei. A închis ochii, a strâns puternic. Durea, dar nu ii pasa. Insa i-a făcut bine. Si-a gasit pacea și a respirat fara sa o doara niciun gand, nicio tresarire, nicio amintire si niciun dubiu. Știa ce avea de făcut, nu putea rămâne asa.
A simtit pustiu, dar începe sa se reconstruiască, iar de data asta o face pentru ea, fără sa nege ca va simți din nou gol mai devreme sau mai târziu.
Sufletul ei era gol, scurs printre spinii amenințători. Trebuia sa o ia de la zero, dar nu ii pasa. O va lua de la capăt. A închis iar ochii..

M-am trezit.

sa mergi devine plictisitor când înveți cum sa zbori.

Music: Scorpions - Daddy's girl
Gânduri: nu, n-am știut ca dragostea o prețuim numai atunci când a trecut.
- - - - - - -

copilă dulce, ești prea mică pentru a înțelege ce vrea el de la tine în această seară.

Știu ca aceasta veste e destul de întârziata dar se pare ca deja se știe cine, cum, la ce liceu a intrat. Am vorbit cu noii boboci și unii sunt chiar super ok. Dar mi-am dat seama ca nu mai sunt eu boboaca. Și asta e încă un prilej pentru mine sa mai bocesc putin pe subiectul asta.
Și uite asa, după aproape o luna de "pauza" în care nu m-am gândit absolut de loc la liceu niște simple conversații mi-au reaprins dorul de liceu. Știu ca e stupid, orice copil normal probabil s-ar bucura de vacanta. Mai ales acum, în iulie. Dar nu și eu.
Eu, ca de obicei, ma gândesc la fiecare clipa frumoasa din timpul liceului. Doamne, ce an a fost. De-a dreptul superb. Cata dreptate avea fosta mea diriginta când a spus ca anii de liceu sunt cei mai frumoși. Când a început anul nu mai aveam nimic, am luat-o de la zero. Nu aveam nimic când am pășit pentru prima data în liceu. Atunci da, eram cu adevarat singura. Dar în 10 luni am reușit sa schimb totul. Dar ce e ciudat e faptul ca nu ma simt diferit, nu ma simt mai matura. Nu simt nimic. Sunt tot eu. Doar ca am 10 luni în plus și parca un bagaj mai mare de prieteni, o a doua familie și niște amintiri pe care îmi doresc sa nu le pierd niciodată. Dar în esența sunt tot eu, Anca cea timida, Anca boboaca speriată ca nu o sa se înțeleagă bine cu colegii, Anca cea care visează la fericire eterna. Eu.
Și ma bucur pentru mine. Am fost în stare sa ajung atât de departe. Nu ma imaginam aici, nu m-am gândit niciodată ca o sa ajung asa. Se pare ca m-am subestimat.

Ma doare urechea îngrozitor. Cred ca m-a tras curentul, sper ca e asta. Nu vreau sa merg la doctor. Nu ii suport. Probabil și de aceea nu i-am spus mamei mele ca ma doare. Stupid, știu ca nu e bine ce fac. Dar nu vreau sa merg la spital, urăsc spitalele. Dar în fine, dacă nu îmi trece pana diseară o sa ii spun, cine știe ce dracului am.

Azi vreau neapărat sa ies din casa. Azi vreau neapărat sa ma plimb prin București. Dar la umbra, n-am chef sa ma ardă soarele-n cap. Poate sa ma pierd prin Micul Paris. Vai! Ar fi chiar frumos. Îmi era dor de Bucureștiul meu vechi, prăfuit și gri. M-as duce pe Lipscani, sau prin oricare alta zona "neexplorata" încă de mine.
Azi o sa ma îmbrac într-o rochița simpla și nu o sa îmi iau nimic la mine în afara de cartela ratb/metrorex și probabil mobilul. Ipod-ul nu il mai iau, nu vreau sa ma car cu el, plus de asta nu am unde sa-l tin.. nu o sa am nici o geanta, nu suport.
Ne vedem diseară atunci.

Au revoir!

mi-am frant inima pe drum.

Music: Taxi - Te vad în toate femeile
Gânduri: îmi doresc.. :-<
- - - - - - -

A spune ceva și a se înțelege altceva. A încerca ceva și a ieși cu totul și cu totul altceva. A dori ceva și a se întâmpla exact opusul dorinței. De curiozitate, știți cum e?

Foarte rar spun ce gândesc direct persoanei respective. Eu sunt omul apropourilor. Eu prefer sa bat apropouri decât sa ii arunc in fata gândurile mele. Si de data asta nu e vorba de reacții. E din cauza ca ma pricep mai bine sa bat apropouri. Sau cel putin ma pricepeam.
Aseară am realizat(de fapt m-a ajutat cineva sa realizez) ca s-a înțeles cu totul și cu totul altceva. Acum ceva timp eu am repetat o chestie dar nu am spus-o direct. Pe ocolișuri, ca de obicei. Iar persoana care trebuia sa înțeleagă apropo-ul nu s-a prins. Si ce i-am spus eu i-a confirmat gândirea. S-a convins de ce credea, chiar dacă nu era adevarat. Si astea doar din cauza ca nu am spus eu direct ce gândeam.
Si acum ma dau de ceasul morții încercând sa găsesc o metoda sa ii arat ca nu e adevarat ce crede. Stupid! Mai bine lăsam dracului apropourile și mesajele cu subânțeles. Probabil acum totul ar fi fost diferit dacă măcar o data în viata as fi spus direct și sincer ce gândeam. Probabil..

Dar mai am o problema. Da, acum am realizat unde am greșit. Dar momentan îmi e frica sa sun persoana respectiva. Sa ii spun ca vreau s-o vad și sa vorbim, sa ii explic. Nu știu dacă o sa vrea, nu știu dacă mai vrea o explicație. Si când te gândești ca în tot acest timp eu eram aia care se considera cea rănita. De fapt și eu am rănit, ca fraiera. Fara sa vreau. Sincer..

Iubirea zboară întâmplator prin lume sub soare
Legata strâns de piciorul unei pasări călătoare.

Pa!

Eins, zwei, drei.

Music: Reamon - Supergirl
Gânduri: bun, bun. o luam de la capat.
- - - - - - -

M-am intors. A fost frumos, chiar frumos. Desi inceputul chiar nu mi-a placut. Haha, stiu ca suna ciudat.. dar a devenit placut pe parcurs. In fine, e bine sa fii din nou acasa. :x
Am facut poze, multe. Desi o parte din ele sunt pe aparatul lui Irene. Deci nu le pot edita chiar pe toate. In fine.. uite o "mostra".
Uitarea. Ma intreb cum ar fi sa uit tot, dar absolut tot. Ciudat ca ma gandeasc tocmai la asta. De fapt nici nu stiu de ce minticica mea a ajuns atat de deaprte. Mi-a trecut prin minte cand ma rugam sa ajung cat mai repede acasa si ca de obicei metroul era ferm convins ca eu trebuie sa intarzii.
Cred ca termenul corect ar fi "amnezie". Da, amnezie. Ma intreb ce as face atunci, ma intreb daca as uita absolut tot. Sa raman cu un gol imens, sa nu mai stiu nimic. As fi curioasa sa vad daca as face acelasi greseli ca in trecut. Da, greseli. Pentru ca acum ma leg de ele. Am avut multe greseli, multe alegeri proaste, multe sanse de care nu am stiut sa profit si acum regret. Da, pentru ca in final cu asta raman. Cu regretul acela amar.

Oare de fiecare data cand voi fi pe cale sa fac aceleasi greseli, o sa un existe un clinchet si apoi o sa fie ceva acolo care o sa-mi spuna "Nu face asta! Uite ce ai patit ultima oara. Chiar vrei sa se repete?"
Gasisem undeva, candva un citat care mi-a placut la nebunie. Suna cam asa: "Cand istoria se repeta, inseamna ca nu ti-ai invatat lectia. Si o sa ramai repetent pana cand iti intra in cap."
Suna atat de bine. Imi place la nebunie, stiu ca l-am gasit in Romanul Tabu. O carte pe care pur si simplu o ador. Dar revenind la subiect.. chiar ma intreb daca o sa fac exact aceleasi lucruri.
Probabil voi incerca sa reconstituiesc fiecare pas. Dar aici probabil voi calca stramb, si iar voi face aceleasi greseli. A spus bine cine a gandit ca "in final regretam doar sansele de care nu am profitate, relatiile pe care ne-a fost frica sa le avem si deciziile asupra carora am stat prea mult sa reflectam."

Au revoir!