orice alegere are consecințele ei.

iulie 06, 2010

Music: Vescan - Dansez cu pozele vechi
Gânduri: "cu o ușoară nostalgie.."
- - - - - - -


"Totul trebuia sa se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul."
La naiba! Iar m-a cuprins nostalgia. Oof, iar o sa va plictisesc cu amintirile mele și cu visele mele și cu dorințele mele. Si mi-am spus ca azi nu o sa scriu nimic pe blog.. mi-am spus. Încep sa ma cred pisica. Si nu pentru ca îmi plac la nebunie mâțele și îmi doresc sa ma pot pisicii ca una.. cred. :D
Știți ca ele nu suporta apa, nu? Mai ales în urechi.. brr. Se pare ca și mie mi-a intrat apa în ureche. Si da, de aici durerea de care spuneam aseară. Groaznic, groaznic. Nu mai rezist mult.. sper sa iasă de acolo ca eu mor cât de curând. Mai nou ma doare și maxilarul. Off. Nu mai scap o data, credeam ca după o zi trece.. absurd.
Si ce ma enervează cel mai tare e ca nu pot sa rad sau sa zâmbesc ca lumea, ca ma doare. Ieri deabea dacă puteam sa schițez un zâmbet. Va imaginați ce aiurea trebuie sa fie, mai ales ca eu rad aproape tot timpul.

Acum realizez cât de mult îmi place cum scria Nichita Stănescu. Acum pot sa ii înțeleg mai bine unele din poezii. Si culmea, multe din poeziile care îmi plac la nebunie acum, îmi erau necunoscute cu câteva luni în urma. Dar în fine..
Azi am ieșit afara, singura. Am făcut ce nu vroiam nici în ruptul capului sa fac: sa ies singura undeva. M-am plimbat de am înnebunit. De la Muncii la Parcul Herăstrău, la Piața Romana, la Universitate, la Cișmigiu și iar în Romana. Da.. al naibii traseu. Plus ca am luat și Herăstrăul la pas.. m-am plimbat pe toate aleile posibile și imposibile.
Mai știți când v-am spus ca ma plimbam prin liceu și vedeam fiecare scena cum prinde viata? Când treceam pe lângă locul unde s-a întâmplat amintirea se derula ca un film. Ca în "Anastasia" când tipa intra în vechiul palat și are impresia ca se afla la un bal. Da, exact asa. Ei bine i-ar am pățit asta. Dar acum în parc, în Herăstrău. De ce credeți ca am umblat prin tot parcul? Încercam sa-mi aduc aminte anumite lucruri ca apoi sa le pot revedea. Dar n-a fost de loc bine ce am făcut, mai ales ca eram singura. Si când fac eu tâmpenii? Aud?
Exact! Când sunt singura. Si ce credeți ca a făcut deșteaptă asta mica? A plâns.. Da, din păcate iar a plâns. Mă, hai măcar să recunoaștem că a fost destul de inspirată încât să nu se machieze. Mai și speria dracului pe cineva dacă i se scurgea creionul sau rimelul.
M-am calmat acum dar parca mi-as dori sa fie cineva lângă mine acum. Cineva care sa ma ia în brate, sa ma sărute pe frunte și sa-mi spună ca pot plânge. Ca el/ea e acolo, ca nu ma va lasă singura. Păcat! Sunt singura acum.
Amintirile astea m-au făcut sa plâng azi. Praf.. e bine ca pe aceste amintiri nu se poate așterne praful. Poate doar un praf imaginar, atunci când voi vrea sa vorbesc în metafore. Dar nu acum, nu azi.

Închei tot cu Nichita. Aceeași poezie veche dar absolut superba. Au revoir!

"Clipele erau mari ca niște lacuri de câmpie,
și noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora își punea o coroana de nori, liliachie.
Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?"

You Might Also Like

0 comentarii