"eu am iubit-o primul! eu am tinut-o in brate primul."

Ploua. Ploua si eu sunt uda, parul imi e ud. Dar mi-e bine, nu ma deranjeaza. Nu am sa folosesc foehnul. O sa il las sa se usuce singur. Pentru ca inca vreau sa simt stropii reci ai ploii. Sa simt cum aluneca usor din par pe spatele meu cald. E o senzatie atat de placuta. Nici cand ies de la dus nu il prind in prosop. Il las liber, sa-mi incadreze umerii uzi. Stiti ce senzatie amuzanta e? Corpul tau se incalzeste usor in timp ce parul ramane rece si ud.
Arata ca un inger. Da, exact ca un inger! Era frumoasa. Avea o rochita alba, usor transparenta(probabil de la ploaie) si in valuri. Parul ei lung si negru se udase doar usor. Alerga prin ploaie in sandale. Era frumoasa, vreau si eu sa arat asa. Era delicata.. eu nu pot sa fiu asa. Eu am firea asta mai zapacita. Fac totul din impulsuri. Sunt foarte impulsiva si de multe ori regret ca am facut ceva fara sa gandesc inainte gestul. Sunt foarte zgomotoasa. A naibi de zgomotoasa! Nu ma pot controla. Daca am incercat? Normal, ce naiba! Normal ca am incercat, dar nu imi iese. Tot fac ceva si tip mai tare sau fac un gest mai exagerat sau.. mai stiu eu ce.

Ma tund, maine cred ca ma duc. Nu imi mai suport bretonul. E luuung! Si nu il mai pot aranja in nici un fel. Uite, uite ce gen de breton vreau sa imi fac: apasati aici! Cine e tipa? E Bubby. O ador, se frumoasa foc si are un par superb. Si face si tutoriale interesante. Eu de la ea am invatat cum sa ma machiez.. si de la ea ma inspir cand vine vorba de par. Hehe.

Ii ascult muzica lui tata. Scorpions, Ozzy Osbourne, AC / DC, Alphaville, Tone Loc. E placut.

seara.
Mi s-a pus un nod in gat. Stiti? Genul ala de noduri pe care le simti cand mai ai putin si incepi sa plangi.. si nu e vorba de faptul ca incep sa plang. E vorba de faptul ca nu am mai avut senzatia asta pe motivul asta. E ciudat. Cum? Cum e posibil ca o simpla conversatie sa te cuprinda o astfel de stare? Ma abtin, nu vreau sa ma vada ei ca plang. O sa ma ia la intrebari si e un motiv prea ciudat pentru a fi explicat. Nu lor..

"Dar eu am iubit-o primul. Eu am tinut-o in brate primul, si un loc in inima mea va fi mereu al ei. Din primul moment in care a respirat, cand mi-a zambit pentru prima oara, am stiut ca o voi iubi mereu. Si m-am rugat ca intr-o zi sa te gaseasca, dar tot imi e greu sa ii dau drumul."

joaca de-a fericirea :*

Nu va avea niciodata ce e al meu! Am ajuns la concluzia asta acum ceva timp. Da, sunt unica! Da, in sfarsit realizez asta. Si imi pare rau, rau de tot ca nu ma pot descarca in totalitate pe blog. Ca nu pot sa spun aici tot ce simt, traiesc, visez. Stiu de ce nu pot. Si am motivele mele pentru care prefer sa tac. Daca ati vedea cat pot sa scriu in notepad. Azi la informatica de exemplu, m-a apucat nebunia si am inceput sa ma descarc. Sa scriu absolut tot ce imi trecea prin minte. Daca ati fi vazut cat am putut sa scriu, ce am putut sa scriu. Doamne, dar m-am simtit bine, m-am eliberat intr-un fel.
In sfarsit invat. Realizez, observ, zambesc asa cum trebuia sa o fac de la inceput. Azi am avut o senzatie ingrozitoare de déjà-vu. Era placuta si in acelasi timp usor infricosatoare. Intr-un fel aveam o senzatie, nevoie, de a trai cat mai intens acel déjà-vu, dar apoi.. mi-am dat seama ca poate nu e chiar bine. Si totusi, starea aceea m-a binedispus. Azi cand am ajuns acasa aveam unul din zambetele mele tampe pe buze.

Of, doamne! Nu imi vine sa cred ca am ajuns aici. Ca suntem in acest punct -ca sa ii spun asa- al relatiei noastre. Dupa toate certurile si neintelegerile din ultima luna acum parca totul a fost dat uitarii. Si noi doua suntem iar ca la inceput. Ador senzatia asta. O ador.

Pa!

"vanat giulgiu se-ncheie nod pe umerele goale"

Si uite, sunt bune si temele la romana. Iti revine inspiratia.. si faci rost si de subiecte pentru blog. Aseara m-am chinuit ceva la tema; inceputul a fost mai greu, apoi ideile au inceput sa vina de la sine. Ce tema a fost? Ei bine, a trebuit sa construim in zigurat propria noastra personalitate. Ce mi-a iesit.. aa, da. Mai bine vedeti si singuri. :D

" Ce sunt eu? In esenta, o simpla persoana. Diferita? Poate, oricum fiecare e diferit in felul sau. Dar da, daca e sa o luam asa ma diferentiez de celelalte persoane. Poate pentru ca eu am mai multe masti, poate pentru ca am invatat sa imi ornamentez mai frumos mastile. Si poate, doar poate.. ca sunt intr-o continua schimbare. Uite, sunt o visatoare. Visez la o viata dulce, fara griji, fericita. Dar de multe ori se intampla ca cinci minute mai tarziu sa ma trezesc brusc la realitatea atat de diferita. Dar nu renunt. Caci ce mi-e viata fara lupta? Fara micile imbolduri ce ne animeaza trairile?
Urasc rutina, banalul. Dar involunat si eu ajung uneori prinsa in cercul infinit al rutinei. Si atunci? In momentele acelea am nevoie doar de o singura persoana pentru a ma lua de mana si a ma salva de acolo.
Daca e sa ma caracterizez in cateva cuvinte poate ca as alege "zapacita, fericita, usor demoralizata pe alocuri, saritoare" si toate astea sunt condimentate cu o usoara nuanta de ipocrizie. De ce? Pentru ca am invatat ca daca nu stii sa joci teatru, esti un om mort pe marea scena a vietii. Izul acesta de ipocrizie, masca aceasta pe care probabil o port si acum, s-a nascut dintr-o incapatanare inexplicabila ce ia forma iubirii. Sunt serioasa acum. In momentul de fata incerc sa fiu cat mai sincera cu mine, cu voi, cu hartia."

Pana aici m-a dus inspiratia. Nu stiu daca o sa ii placa dirigai, mie imi place la nebunie. Uneori ma uimesc si pe mine.

Pa!

prostuta asta mica..

Doamne! Uite ca a venit si randul meu sa o trezesc la realitate. Sa o iau frumos de manuta si sa ma asez langa ea si sa ii explic ca nu e chiar asa. Sa o fac sa inteleaga ca daca sta framantata de griji nu o sa rezolve nimic. Uite, a venit si randul meu sa spun altora cum sta treaba cu "traieste clipa". Profita de tot ce ai acum. Nu stii ce se poate intampla maine. Si in nici un caz sa nu privesti inapoi. Bine, asta doar daca nu esti sigura ca e o priveliste placuta. Nu regreta, intr-un fel totul are un rost. Poate ca nu acum.. dar mai tarziu o sa intelegem. Tot ce facem, facem cu un scop. Pe moment nu realizam - nu avem cum - dar cu timpul o sa intelegem de ce am ales acel lucru sau de ce am spus chestia aia sau.. de ce am ascuns anumite lucruri.
Papusa, iti spun din vasta mea experienta(te rog, simte-mi sarcasmul), ca o sa pierzi daca stai ingrijorata. Mai stii cum eram eu acum doua, trei saptamani? Cum imi faceam griji din poate porcariile? Si bine, poate ca in cazul tau nu e chiar o porcarie. Dar e o idee prostuta. Gandeste-te putin. Cine ar renunta la ceva special doar din cauza ca difera orarul?
Si bine, poate ca ai dreptate cu aceea imagine. Si da, poate ca si mie o sa imi lipseasca. De fapt, de ce crezi ca ma uitam ieri pe geam atat de des? Da, exact ca si tine "savuram ultimele zile" din ce a ramas. Dar aici nu e vorba de mine, eu pe tine trebuie sa te fac sa intelegi ca nu se termina aici. Ce naiba! E absurd..
Si daca dupa tot ce ti-a demonstrat pana acum tu tot nu esti convinsa, atunci chiar nu stiu ce sa iti mai spun. Trezeste-te, femeie! El nu o sa renunte la tine. In cazul tau chiar cred asta. Asa ca inceteaza sa-ti faci atatea griji! Si hai, prin absurd sa spunem ca renunta, ca o data cu venirea toamnei totul o sa se termine brusc. Nu ramai singura! Ma ai pe mine. Mai sunt colegii nostri.. nu esti singura. Asa ca fa cum ai spus in titlu: "ZAMBESTE!" Ca altfel te plesnesc eu, fara gluma. Ce, nu ma crezi in stare? Stii ca ieri era sa dau in tine cand te-am vazut asa deprimata. Ai grija cu ce moaca te prezinti azi la liceu, o sa fiu cu ochii pe tine. Fii atenta! Hai, te iubesc.

Pa!

prima data.

Am mintit. V-am mintit si m-am mintit. Dar nu vad rostul, de ce sa va mai spun ca m-am prefacut? Pentru ca pana la urma o sa pice si masca asta, la fel ca celelalte. E o "Anca" zambitoare, dulce dar si usor rigida, fara emotii. Cel putin asta incerc sa afisez. De ce fac asta? Pentru ca nu vreau sa dramatizez, nu vreau simpatie. Nu vreau sa ii se faca cuiva mila de mine. Ce as mai face in viata daca tuturor mi-a da/face lucruri din mila? Nimic. Si nu am nevoie de asta. Sunt in stare sa stau dreapta. Pot..

"Un zambet fortat i-a aparut pe fata. Ma omoara sa stiu ca am ranit-o asa. Si ce e cel mai rau e ca nici nu am stiut. Acum? Acum are un milion de motive sa plece. Dar daca ar putea gasi macar unul sa stea. As face orice.
Ea mi-a spus, 'daca vrei sa mearga ceva, trebuie sa ma lasi sa te vad asa cum esti, chiar daca doare. Nu-ti ascunde crapaturile din inima, exact ce trebuie eu sa vad.'
Mi-a mai spus 'Iti place sau nu, asa ar trebui sa fie. Trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine inainte sa ma poti iubi pe mine.'
Si am lasat-o sa plece."

E Lifehouse, Whatever it takes. Nu aveam ce face asa ca m-am apucat sa traduc versurile. Aseara am ascultat doar Michael Jackson, Lifehouse, Ne-Yo, Madonna si Leona Lewis. Imi place ca le difera stilurile si ca ma incearca mai multe stari in timp ce se schimba melodiile. E grozav!

Ah, si pentru a mai dezvolta putin ultimul paragraf din postul de aseara..
Cum am mai spus, va multumesc. Imi pare bine ca nu m-ati lasat singura acolo. Dar intr-un fel imi pare rau ca am izbucnit asa. Pentru ca, fata de voi am cam distrus acel zid emotional pe care m-am chinuit sa-l construiesc fata de cei din jurul meu. Voi acum stiti defapt ce incercam eu sa ascund zilele astea. Si intr-un fel o sa ma simt ciudat stiind ca voi o sa va dati seama clar cand o sa ma prefac.
Si inca ceva.. multumesc pentru acel post(sper ca stii cine esti). Chiar mi-a placut, dar ce nu mi-a placut a fost commentul acela. Trebuie sa iti spun asta, nu ai dreptate.. ai exagerat cu acele atribute. Nu este asa.. si nu vroiam sa iti zic in fata pentru ca probabil ti-ar fi accentuat parerea. Dar asta e adevarul, nu e asa! Si pe deasupra si eu ma simt prost cand te aud ca spui asta. Atat am avut de spus pe tema asta.

Pa!

iar timpul creste-n urma mea.

De ce imi plac atat de mult melodiile romanesti vechi? Pentru ca ascultandu-le, ma cuprinde nostalgia. Dar e o nostalgie placuta. Ca un fin fum de tigare ce pluteste prin fata ochilor mei, impreuna cu toate amintirile si visele mele.
Soare, caldura, parfumul ademenitor al verii. Doamne, da! Vine vara. Esenta subtila de citrice din noul gel de dus m-a trezit complet azi de dimineata. Am invatat ceva ieri, te simti bine si arati frumoasa doar la un simplu gand. Cu toate ca nu mi-a spus nimeni ca sunt frumoasa, eu asa m-am simtit. Si sincer acum? E cel mai superb sentiment posibil!

Metrou. Liniste. Sunt inconjurata de oameni zgomotosi, grabiti. Dar nu ii observ. Eu sunt singura acolo. Doar eu, ca intotdeauna. Se misca rapid dar tot o sa intarzii. Ce e dragut? Iar nu imi pasa daca intarzii. Si oricum, nu a venit profa in nici una din ore. Am stat doua ore degeaba. Izul acela subtil de citrice m-a urmarit toata ziua.
M-am pierdut. In personalitatea mea se poate observa o usoara nuanta de ipocrizie. Ce-i drept, parintii se poarta altfel cu mine si se pare ca si relatia cu sora mea s-a imbunatatit considerabil in aceaste doua zile.
Zilele astea sunt frumoasa! Sincer acum, chiar sunt frumoasa. Nu sunt doar niste simple vorbe aruncate la intamplare.

Va ador si va multumesc. Nu ma asteptam, sincer. Si nu ma asteptam la asta nici din partea mea. In momentul ala eram suparata pe mine. Dar totusi, inca o data.. va multumesc. Suneti cele mai bune! Sper ca va stiti. :)
Pa!

ea inca nu stie ca nu mai stiu nimic de tine.

Aspect nou. Schimbari.

Am sa o copiez pe buna prea prietena si am sa va rog sa-mi spuneti pe mess daca imi cititi blog-ul. Nu se alta, dar vreau si eu sa stiu. Multumesc. :*

Pa!

nu esti aici si nici eu nu sunt acolo.

"Imi amintesc din trecut, da, din trecut.
Cand am spus ca nu mai vreau sa-ti vad fata niciodata.
Nu o sa iti permit niciodata sa ma calci in picioare.
Ia totul sau lasa-ma in pace.
Pot sta dreapta si singura."

Zece zile trec absurde. Nu stiu, nu stiu cum nu stiu pe unde, nu stiu. Zece vieti, tot ar fi putine.
Nu vreau sa cred asa ceva..
De ce postez? Din obisnuinta. Am gasit vreun subiect? Nu prea, dar ma chinui. Sper sa-mi vina unul pe masura ce scriu. Castile pe urechi si muzica la maxim. Aah, poate exista ceva mai perfect de atat? Nu cred. Ma simt asa de bine. Dar stiu ca nu o sa dureze. In fond, ce dureaza? Nimic. Si poate ca maine totul o sa se naruie, dar nimic nu a fost mai perfect ca momentele astea. In astfel de clipe chiar pot spune ca imi ador viata. Si asta e adevarul. Imi ador viata.

James Blunt, Duffy, Gabriella Climi, Holograf, Celine Dion, Florin Chilian, The Fray; doar ei se gasesc in playlist-ul meu momentan. Le ador muzica, e geniala. Cand o sa ma plictisesc probabil o sa trec pe ProFM jazz sau sofa. Nu am chef de muzica mea obisnuita azi. Vreau sa incerc ceva diferit.

doar tu ai voie sa ma amagesti.

"vanitas vanitatum et omnia vanitas."

A trecut ceva timp de cand am postat ultima oara, nu? Da, daca va intereseaza.. nu am mai postat pentru ca am fost pedepsita. Pardon, sunt pedepsita. Cum de postez acum? Am facut un compromis cu tata si ma lasa week-end-ul asta la calculator dar imi adauga inca doua zile la saptamana de pedeapsa. Ma rog, dar nu asta conteaza. Momentan vreau sa uit de problema asta. Vreau sa scriu dar ca de obicei ma lovesc de aceeasi problema: "despre ce sa scriu?"

Stau si ma prostesc la webcam. Ma stramb si imi schimb freza. Ce e asta? Plictiseala? Oh doamne.
Se pare ca nu imi vine nici un subiect in minte. Asa ca am sa anunt doar ca..
nu o sa ma postez asa des pe blog. imi lipsesc subiectele si timpul.

Atat am avut de spus. Pa!

imi spui totul atunci cand nu spui absolut nimic.

"Scumpa, continua tot ce faci! O sa se rezolve totul in final. Momentan nu ai de ce sa iti faci griji."

Asta imi urla inima de cateva ore bune. Sa o cred? Sa nu o cred? Am sa o cred dar nu inainte de a ma pregati putin inainte. Nu de alta dar nu vreau sa regret mai tarziu. Stiu ca nu o sa rezolv prea multe si mai stiu ca daca nu sunt atenta o sa ma urc prea sus pe norisorul meu si nu o sa fie prea placut cand o sa pic. Dar momentan nu conteaza chiar atat de mult toate astea. Vreau sa ma bucur de ce am acum. M-am saturat sa imi fac griji pentru ce va fi maine. Sa stau ingrijorata si framantata de "ce ar fi daca?" sau "dar poate.."
In ciuda tuturor avertismentelor viitorul nu ma sperie chiar de loc. Nimic nu mai e cum era inainte.

Azi a fost o zi superba, perfecta, minunata. Alegeti voi adjectivul.

Pa!

punct. si de la capat

"Bine, Anca. Treaba sta in felul urmator: ai stat prea mult degeaba. Ai asteptat prea mult. Ce credeai? Ca totul in lume e perfect si oamenii sunt minunati? Trezeste-te, papusa! Nu e chiar asa. Cat vrei sa mai astepti pana sa realizezi si tu asta? Urlu la tine de ceva timp si se pare ca tot nu vrei sa ma asculti. Ma auzi acum? Bine, e bine.
Asculta-ma bine, nu o sa ma repet, ca doar sunt tot "Anca".
Tu chiar credeai ca daca o sa te plangi la fiecare in parte de cat de mizerabila iti era viata, cat vroiai sa ai si tu o prietena, cat vroiai si tu sa imparti secrete cu cineva.. o sa impresionezi? Te rog! Te plangi doar ca sa te simti tu bine. Inceteaza, te strica! Si inceteaza sa te mai increzi atat de usor. Si te rog, inceteaza sa mai fi atat de maleabila. Stii prea bine ca unii se joaca cu tine. Dar nu face nimic, ramai asa. Lasa-i sa se joace. Dar asteapta.. asteapta pana le gasesti si tu punctul slab. Si atunci joaca-te si tu cu ei. Ca saracii.. s-or plicitisi sa se tot joace singuri. Parca se joaca mai bine in doi, nu crezi? Invata sa-i joci si tu pe degete, papusa. Stii ca poti, dar iti e frica. Treci peste, hai. E usor. Trebuie doar sa vrei. Mai stii cum a spus "cand in astfel de momente: incearca sa vezi frica, timiditatea si pudoarea ca pe niste chestii insignifiante. Pune-le undeva in spatele tau si sa nu te gandesti la ele decat atunci cand ai terminat tot ce aveai de facut sau spus."
Uite, sa nu mai crezi ca lumea se supara asa usor. Vai, nu! Unii doar se prefac. Si stii de ce? Ca sa te faca pe tine sa te simti vinovata si sa faci pana la urma ce vor ei. Da, nu stiai? Normal ca stiai, dar nu vrei sa recunosti. De ce incerci sa te ascunzi? Stii prea bine ca te cunosc. Doar sunt "Anca", nu?
Ai mai multa incredere in tine. Poti sa mergi si singura. E usor, crede-ma. Hai! Capul sus, spatele drept, zambeste si mergi. E mai usor decat crezi. Parca spuneai mai de mult ca o sa ai mai multa incredere in tine. Unde e? Vreau sa vad!
Nu le arata ca suferi. De ce sa stie? Chestia asta este rezervata doar Ancai. Ea e singura care trebuie sa stie daca sufera sau nu. Zambeste cand iti vine sa plangi. Zambeste cand esti fericita. Si mai ales zambeste ca sa le arati indiferenta ta. Stii cum e aia: "zambeste! asta ii baga in eroare"
Iti multumesc ca m-ai ascultat. Era si cazul sa iti deschizi urechile la ce aveam de spus. Hai Anca, zambeste!"