14 mai 2010

joaca de-a fericirea :*

Nu va avea niciodata ce e al meu! Am ajuns la concluzia asta acum ceva timp. Da, sunt unica! Da, in sfarsit realizez asta. Si imi pare rau, rau de tot ca nu ma pot descarca in totalitate pe blog. Ca nu pot sa spun aici tot ce simt, traiesc, visez. Stiu de ce nu pot. Si am motivele mele pentru care prefer sa tac. Daca ati vedea cat pot sa scriu in notepad. Azi la informatica de exemplu, m-a apucat nebunia si am inceput sa ma descarc. Sa scriu absolut tot ce imi trecea prin minte. Daca ati fi vazut cat am putut sa scriu, ce am putut sa scriu. Doamne, dar m-am simtit bine, m-am eliberat intr-un fel.
In sfarsit invat. Realizez, observ, zambesc asa cum trebuia sa o fac de la inceput. Azi am avut o senzatie ingrozitoare de déjà-vu. Era placuta si in acelasi timp usor infricosatoare. Intr-un fel aveam o senzatie, nevoie, de a trai cat mai intens acel déjà-vu, dar apoi.. mi-am dat seama ca poate nu e chiar bine. Si totusi, starea aceea m-a binedispus. Azi cand am ajuns acasa aveam unul din zambetele mele tampe pe buze.

Of, doamne! Nu imi vine sa cred ca am ajuns aici. Ca suntem in acest punct -ca sa ii spun asa- al relatiei noastre. Dupa toate certurile si neintelegerile din ultima luna acum parca totul a fost dat uitarii. Si noi doua suntem iar ca la inceput. Ador senzatia asta. O ador.

Pa!

Niciun comentariu: