"ea inca ma iubeste."

Music: Orianthi - According to you
Mood: blaah! ma simt ciudat.

Metrou. Liniste, intuneric. Tunelul e ascuns intr-o bezna tacuta. Ma atrage, e ceva in acel tunel linistit. E un usor iz de mister in acel intuneric. Si nu e vorba doar de tunelul acesta. Misterul in general atrage, ma atrage. Iar misterul la o femeie e de-a dreptul irezistibil. E ceea ce completeaza aura de femme fatale. Păcat ca nu dețin asa ceva. Mi-a mai spus cineva ca pe mine ma atrag personajele total opuse mie. Nu am știut ce sa răspund. Am spus un "posibil" sec. E si normal. Ce alt răspuns poți sa dai la doua jumătate dimineața cand cineva îți face o caracterizare pe moment, la telefon? Contrar a ceea ce probabil credeți acum, nu mi-a displăcut. Din contra, as fi putut asculta aceea persoana ore in sir. Sincer. Dar păcat ca nu se mai poate. Nu am mai vorbit de mult asa. In fine, am deviat cam mult de la ideea principala.
Am nervi. Nu stiu de ce m-au apucat. Poate pentru ca m-am întors la vechea mea problema. "De ce nu eu?"
Imi bag ceva in ea de unicitate. Ca deja m-am saturat sa tot spun "vaai, ce unica sunt eu." Sunt unica pe dracu! Daca as fi atât de unica nu ar prefera lumea alte persoane in defavoarea mea. Ironic, nu?

Pa!

lalala, rapeste-mi inima!

Music: The Click Five - Kidnap my heart
Mood: Fericita! lalala.

Buuna dimineata! Cand m-am trezit nu aveam nici cel mai mic chef de viata.. si acum, parca imi vine sa ma rotesc toata dimineata pe piesa asta. Ipod-ul dat la maxim? Căștile pe urechi? Da, căștile alea maaari! :>
Uimitor ce poate face un mic-dejun. Suc de portocale + pâine prăjita + muzica = mai vreau sa fiu singura acasă dimineața. Nu tu cafea, nu tu alt zgomot in afara de cel făcut de prăjitor sau de muzica. Viata!

Mi-am schimbat iar tema blog-ului. Stiu, stiu, sunt nehotărâta. Dar anumite persoane.. mai speciale(sper sa te simți :D) au spus ca nu-mi pot vedea postările, si deeeh. Ce face copilul care vrea sa le fie bine tuturor? Evident, schimba iar tema. :))
Oooh, cred ca sucul de portocale ma face hiperactiva. Nu am stare.

Te iubesc, tuto! Te ador, te ce vrei tu. Esti prietena pe care mi-am dorit mereu sa o am. Cu toate ca ne certam noi din cand in cand :-w si uneori e vina mea :-" tot te iubeeesc! :x Sper ca te simti. :)) Asa.. aa, ce mai e de spus? A, da! Skin-ul e pentru tine <3

Pa!

dragostea ca o pereche de pantofi.

"Bine Anca, hai! Ai reușit, ați făcut pe dracu-n patru si ați mulțumit-o si de data asta. E bine, e bine momentan. Ar cam trebui sa fii fericita. Hai, ca nu mai e mult. Daca treci cu brio de seara asta ai scăpat. Hai, da-ți o ora libera. Bine? Într-o ora te apuci de lucru, nu de alta dar maine dimineața chiar nu o sa ai timp. Fa-ți cafeaua, pregătește-ți playlist-ul si peste o ora apuca-te de lucru."

Am ajuns si eu acasă acum vreo ora. Doamne ce zi! De fapt, ce zile! Starea asta, ușor euforica, m-a cuprins aseară si nu m-a părăsit înca. Începe sa-mi placa. Ma simt bine, si parca agitația asta ma face sa vreau sa mai gust din ea. Imi place sa lucrez așa, ma simt bine.
Stiu ca am momente cand imi doresc sa nu ma fi băgat in toată treaba asta, dar încet, încet începe sa ma prindă. Nu prea imi convine mie sa ma trezesc la 7 dimineața, dar nah.. nu am ce sa fac. O sa o fac si pe asta! Ca oricum, mai am un an, ca pe urma o sa trebuiască si eu sa ma trezesc la 5 dimineața, ca încep orele la 7.

Apropo, am sa ii mai dau putin timp. Stiu ca m-am tot lamentat ca nu mai suport starea asta care ma cuprinde din cand in cand.. dar parca tot nu ma clamez. Parca tot mai vreau sa aștept putin. Si fie, am sa o fac. O sa mai aștept înca putin.
"Dar daca nu-ti mai trebuie dragostea mea..
Daca nu mai ai ce sa faci cu ea.. n-o arunca asa
Mai bine aseaz-o undeva
Aseaz-o intr-un loc cu multa lume.. pe o strada aglomerata
Sau intr-o sala de cinema
Poate o gaseste cineva si-are nevoie de ea..
Aseaz-o undeva, aseaz-o undeva.. daca nu-ti mai trebuie dragostea mea.."

sapte lucruri.

Da, a început sa-mi placa de Miley.
Nu, nu am devenit o fana Disney. Raman loiala Disney-ului vechi.

"Esti vanitos.
Jocurile tale.
Esti nesigur.
Ma iubesti.
O placi pe ea..
Ma faci sa rad, ma faci sa plang.
Si al șaptelea lucru pe care îl urăsc la tine, ma faci sa te iubesc."

Ma întreb uneori de ce ne încăpățânam sa nu înțelegem lucruri evidente. Adevarul este ca nu prea te place. Simplu. Postarea asta e pentru voi, noi toate. Si eu am trecut prin asta si chiar de mai multe ori, din păcate. Cel mai nasol? Cum ne dam seama cand spune adevarul sau nu? Asta chiar nu avem de unde sa știm, am vrea.
Daca te-ar placea, cu siguranta nu te-ai intreba de ce nu te suna, nu ai sta singura sambata seara in casa si nici nu ti-ai petrece jumatate de ora pe zi la telefon cu prietenele, incercand sa intelegeti "oare ce a vrut sa spuna prin asta?"
Nu are rost sa-ți toci nervii cu el. Stiu ca e ciudat sa spun eu asta, si poate ca pentru persoanele care ma cunosc, eu nu sunt cea mai indicata persoana sa spună asta.. dar, treci mai departe. Da, e frumos sa te baricadezi in scuze si sa speri ca o sa fie altfel, cel putin in cazul tău. Insa nu. Pur si simplu nu te place, treci peste. Stiu ca e greu, dar imaginează-ți ca acolo undeva exista cel putin o persoana care o sa tina la tine aproape -daca nu la fel- cât de mult ții tu la el acum. Si avem o grămada de lucruri cu care sa ne distragem atenția, slava domnului! Avem destule! Eu una nu am mai urmărit de mult video-urile despre make-up & co. de pe youtube. Si e plin "subscriber box-ul". Si voi? Si voi trebuie sa aveți alte lucruri de făcut decât sa stați singure in camera gândindu-va la "ce e in neregula cu mine?"

Parca am mai citit asta undeva, pe un blog.. Înlătura oamenii pentru care esti doar o optiune.. si fa loc celor pentru care ai sa fii o prioritate!

Pa!

here comes the rain again.

Soare. Am fost păcalita. Am crezut ca azi va fi o zi frumoasa, ca ma voi distra, ca voi uita. Aiurea! A fost o păcăleala mai buna decât cea de 1 aprilie. Am crezut multe, si nimic nu s-a îndeplinit. Sunt înca prinsa in păcăleala. Eu înca sper ca ziua asta se va încheia bine, si ca nu am dat cu bata-n balta; asa cum fac de obicei de altfel. Se pare ca a ajuns o rutina pentru mine; ironic, nu? Cum ceva care faci din cand in cand.. sa devina rutina.
Rochițe, căldura, fete zâmbitoare, fericire. Eu eram unica prefăcuta de pe acolo. Eu zâmbeam, nu am ce comenta.

M-a prins ploaia. Dar bine de tot. Am ajuns acasă aproape uda. Pot spune ca am făcut-o si pe asta. Am alergat prin ploaie; singura ce-i drept, dar am alergat in ploaie. Ploaie de vara, rapida, brusca si puternica. A fost plăcut, pentru o fracțiune de secunda. Dar nu a fost asa cum am vrut. Nu asa imi imaginasem prima ploaie de vara din acest an. Nu asa vroiam sa ma prindă, nu in starea asta. Vroiam sa savurez momentul; tot ce am făcut a fost sa fug de el. Din ce in ce mai repede. Imi simțeam inima cum bubuie. Mai avea putin si sarea prin piept.

"Of all the things I still remember
Summer's never looked the same
The years go by and time just seems to fly by
But the memories remain.
In the middle of September we'd still play out in the rain
Nothing to lose but everything to gain,
Reflecting now on how things could've been
It was worth it in the end."

fortez un zambet, iar.

Sunt fericita, partial. Ei sunt fericiti, e bine. Sunt si eu fericita, zambesc cand ii vad. Eram acolo, eu am vazut prima. A fost.. dragut, caci alt cuvant nu gasesc. Am inceput sa zambesc ca proasta cand mi-am dat seama ce se intampla de fapt. Ziua de azi a inceput frumos si se termina.. aaa, da. Nu stiu cum o sa se termine. Sper ca tot frumos. Nu am chef sa strice ceva starea mea actuala.

Imi citeam postarile mai vechi. Bine, acum depinde ce intelegeti voi prin vechi. Sunt postari din martie, aprilie. Vechi? Poate.Vi se pare cunoscuta replica? Oh, haide! Trebuie sa o stiti. Va ajut? El, ea, o masina veche. Au alergat pana acum si s-au ascuns in aceea masina. El, facand pe soferul, o intreaba: "Unde va duc, domnisoara?" si ea ii raspunde: "Catre stele." Si apoi cred ca stiti si voi ce urmeaza. Ador scena asta. E printre partile mele preferate din film.
Si eu vreau sa zbor. Pana la stele, daca se poate. Si daca imi place, poate nu ma mai intorc, raman acolo. Printre ele. Nu ar fi placut? Sa stii ca le poti atinge.
Ma intreb cum e, sa stii ca poti atinge stelele. Sa stii ca poti zbura pana la ele si sa te poti intoarce sa spui: "Mai vreau o data!"

Pa!
[I] shou[l]d be [ove]r [you].

cand noptile sunt lungi.

Buna dimineata!
Ooof, ati avut vreodata vise perfecte? Adica vise in care sa visati ca totul e perfect, totul e exact cum ar trebui sa fie? Ca toate sunt la locul lor, ca nimic nu e schimbat. Eu asta am visat, ca totul era normal, perfect. M-am simtit asa de bine, nici nu mai vroiam sa ma mai trezesc. Eram captiva in propria mea lume perfecta. Dar pacat ca realitatea nu se potriveste de loc cu dorintele mele.
Am sperat ca s-a terminat. Ca joaca(sau cel putin eu asa o vad; pacat) asta se apropie cu pasi grabiti de final. Aiurea! Se pare ca am sperat degeaba.

"Ten miles from town and I just broke down
Spittin' out smoke on the side of the road
I'm out here alone just tryin' to get home
To tell you I was wrong but you already know
Believe me I won't stop at nothin'
To see you so I've started runnin'

All that I'm after is a life full of laughter
As long as I'm laughing with you
I think that all that still matters is love ever after
After the life we've been through
'Cause I know there's no life after you

Last time we talked, the night that I walked
Burns like an iron in the back of my mind
I must've been high to say you and I
Weren't meant to be and just wasting my time
Oh, why did I ever doubt you?
You know I would die here without you

You and I, right or wrong, there's no other one
After this time I spent alone
It's hard to believe that a man with sight could be so blind
Thinkin' 'bout the better times, must've been outta my mind
So I'm runnin' back to tell you

All that I'm after is a life full of laughter
Without you God knows what I'd do."

cand te privesc..

Imi cer scuze mie, in primul rand, pentru ca mi-am batut joc de cine sunt si m-am complacut intr-o stare ce incet, incet m-a bagat in ceata. Adevarul este ca m-am pierdut. Nu stiu exact care a fost momentul, insa stiu sigur ca s-a intamplat intr-o fractiune de secunda. Au fost cateva zile in care am avut vaga impresie ca totul e bine, ca eu mi-am intrat in normal. Ce normal? Ce bine? Eu o duc binisor, nu sunt bine. Nu o sa mai fiu "bine" ceva timp. Am prostul obicei sa fiu sincera si sa spun ce simt. Prost obicei, repet. Unii cred ca ma joc, altii ma vad depresiva, poate unii ma vad disperata, iresponsabila, impulsiva, poate chiar si rea.. Nu ma intereseaza acum.
Uneori caut cuvinte care sa-mi linisteasca nelinistile. Caut cuvinte in persoane care nu vor sa mi le ofere.
Nu inteleg exact de ce.
Poate simt ca daca o persoana aproape straina ma calmeaza, inseamna ca ma intelege, deci inseamna ca am un rost.

Facem un targ? Am sa imi las masca sa pice, daca imi promiti ca o sa faci si tu la fel. Vreau ca seara trecuta sa fie ultima seara in care am fost nevoita sa mai port masti. Mi-e dor de mine. E uimitor cum sentimentele se pot schimba atat de usor si cum o persoana poate fi inlocuita atat de usor. Mi-e frica de asta. Sa fiu inlocuita, sa stiu ca daca fac o greseala persoana/persoanele respective se pot debarasa de mine si imi vor gasi o inlocuitoare. Ce sentiment ciudat. Te simti mica, insignifianta. E de a dreptul macabru sa te gandesti ca o sa ramai singur, fara nimeni. Eu nu mai vreau sa trec inca o data prin asta.. mai ales dupa ce am patit acum ceva timp. Si poate de aceea ma agat acum de fiecare mana intinsa, poate de aceea simit ca sunt in stare sa fac orice numai sa pastrez o prietenie. Mi-e frica sa raman singura.

Pa!

"You will see someday
That all along the way
I was yours to hold."

am inchis radioul!

Negatia devine afirmatia, dar eu nu o sa imi schimb parerea. Puteti sa-mi spuneti voi ce-o-ti vrea. Dar in fine..
Aseara am adormit rememorand fiecare vers dintr-o melodie care imi placea/place la nebunie. O ascult si acum. Singura, cu casile date la maxim. E perfect, as putea ramane prinsa in acest moment o eternitate. Vocea ei se muleaza perfect pe starea mea actuala. Presimt ca iar o sa dau piesa pe repeat. Hai sa recunoastem, tipa are anumite melodii care sunt absolut superbe. Si a inceput sa-mi placa destul de mult de ea. Nu mai e pustoaica aia rasfatata de la Disney Channel. Aaa, da.. si ca sa fiu putin pe langa subiect: Doamne! Ii vreau absolut toate rochiile pe care le poarta in videoclip. :)) Sincer, sunt super dragute.
Azi sper sa fie o zi frumoasa. Azi sper sa nu imi fac griji. O sa merg cu rolele la liceu, o sa fie perfect. Ador sa merg cu rolele. E senzatia aceea ca poti zbura. Sau cel putin eu am senzatia asta. Si daca mai bate putin vantul, e clar..

"when the waves are flooding the shores and i can't find my way home anymore..
that's when i look at you.
when my world is falling apart and there's no light to breath trough the dark..
that's when i look at you."

da, am inteles.

Scarbos, absolut scarbos. Priviri scarboase, nu am ce sa spun.
Statie de tramvai, seara(noroc ca era inca lumina). Eu, un tip si inca doua babete. Probabil ca tipul nu isi bause cafeaua de dimineata sau i-o fi dat pitzi papucii, caci avea o fata de te speriai. I-a mai sunat si telefonul si a inceput sa faca pe paunul pe acolo. Fete schimonosite, injuraturi etc. Tipul face pe desteptul pe acolo, ii explica ceva de mama si dumnezei fetei sau tipului de la celalat capat si inchide scurt. Fix cand inchide tipul(asa, putin dramatism; ca-n filme) incepe o rafala de vant si mie mi se ridica putin bluza, ca nah, nu e stransa jos.. e larguta. In fine, nu am scapat de privirile scarboase ale mosilor de la volan. Doamne! Ce idioti, au neveste acasa(vorba unei prietene) si se uita dupa liceence. Tupeu! :|

Azi parca am fost "mai copil decat de obicei". Azi parca m-am simtit mai bine decat de obicei. Azi a fost frumos. Aveam dreptate cand am spus aseara ca o sa fie o zi frumoasa azi. Bine, bine. Nu a fost frumoasa in totalitate, adica m-a cam batut soarele in cap.. dar nah, riscu verii. :))

Pa!

nu mai vreau sa plang!

Stiam, stiam ca la un moment dat o sa cedez. Stiam ca nu o sa mai reusesc sa tin in mine. Si mai stiam si ca in momentul ala o sa fiu singura. Doar eu si gandurile mele. Dar nu stiam ca sa mai fie alt musafir nepoftit: lacrimile. Nu stiam ca o sa incep sa plang. Nu vroiam sa plang. Dar se pare ca lacrimile mele nu asculta de mine. Au o minte a lor. Am adormit plangand. Si mi-am jurat ca nu o sa plang.

Dar toate sunt atat de incurcate. Totul merge prost. Nimic nu mai e cum era. Si principalul vinovat sunt eu. Eu stric tot, in ultimul moment. Stric relatii(cu parintii, cu prietenii, cu diriginta), stric note, stric vieti. Sunt un dezastru natural. Nu sunt in stare sa pastrez nimic. Urasc luna mai! O urasc, toate merg pe dos, nu mai suport. Vreau sa dispar dracului o data. Ma urasc.

De ce? Vreau sa dau timpul inapoi, vreau sa pot prevenii toate aceste chestii. Dar nu pot, nu pot si nu mai suport. Doamne, ce viata de tot rahatul! Ma simt ca o epava. Azi nici nu am vrut sa ma ridic din pat. Ma doare capul ingrozitor, imi zboara o gramada de ganduri, care mai de care mai negre. Mi-e frica. Mi-e frica. Vreau sa fug departe de aici. Nu mai suport!
De ce am ratat atatea lucruri? De ce nu am stiut sa apreciez tot ce am avut? Cum de am fost in stare sa le dau drumul atat de usor? Cum?!
Nu ma mai poate ajuta nimeni acum. Sunt singura; singura trebuie sa o rezolv. Dar ma sperie gandul ca poate nu o sa mai reusesc sa o rezolv. De ce sunt atat de ghinionista?
Felicitari, Anca! Tocmai ai distrus si ultimele lucruri care iti mai apartineau. Fi fericita, acum ai ramas doar tu si muzica ta de inmormantare. Hai, sa te vad cum treci peste asta. Hai, nu mai vrei sa plangi? Nu te mai abtine atat, oricum nu mai poti rezolva nimic. Totul s-a dus dracu!
Plangi degeaba.

vivo per lei.

Eu dorm pentru a visa. Eu visez cu ochii deschisi. Eu tot timpul visez. Eu nu o sa ma opresc niciodată din visat. Eu adorm cu gândul la "ce o sa fie maine" si ma trezesc cu gandul la "ce am sa fac azi". Sunt fericita. Da, sunt fericita!

Cand am ajuns acasă mi-am făcut o lista cu filme. Un fel de "must see list". Nu sunt chiar asa de multe filme, zic eu. Adică, am urmărit trailerele si am selectat ce imi place si ce nu. O sa le descarc pe cele ale căror premiere am ratat-o si am sa merg la cinema sa le vad pe cele care inca rulează. Aaah, abea aştept sa stabilesc o data pentru maratonul asta e filme. De mult mi-am propus asta. Unele am sa le urmăresc singura, iar altele cu ea sau cu prietenii, vad eu pe cine invit.
Dar nu stiu înca daca sa aştept pana la vacanţa sau sa încep de acum. Parca mai bine aştept vacanţa.
Imi e dor de ea deja. Am chef sa ies cu ea in oraş. Asa, "ca fetele". Sa ne plimbam sau sa mergem la un film sau intr-o cafenea. Ar fi frumos. Nu am mai ieşit de mult aşa. Ori ieşeam cu grupul, ori nu era ea in Bucureşti, ori nu eram eu. Ne complicam.
Azi am urmărit o emisiune despre Justin Bieber. Era pe MTVhits, parca. Se numea "The Justin Bieber Diary" Dar era vechi, adică.. erau scene de la concertul lui din Paris, de la finele lui Februarie 2010. Dar a fost draguţ, tipul e adorabil. Si da, stiu ca e mai mare ca mine, dar nu contează. Tot adorabil e. As vrea sa am un frate mai mic si sa semene cu el. Haha, nu cred ca i-as mai da drumul din brate :))
Saracul copil.
Ooof. Nu pot sa imi dau seama cum de sunt in stare sa stric ceva pe ultima suta de metri. Cum de pot sa dau cu bata-n balta atat de usor. De ce fac ceva fara sa ma gandesc la consecinte? Si de ce tocmai acum? M-am chinuit sa ajung in acel punct cu acea persoana. Si fix cand i-am castigat increderea eu fac ceva si distrug totul. Fac in asa fel incat persoana respectiva sa-si schimbe total parerea despre mine. Cum o mai dreg eu pe asta? Cum ma reintorc la ce eram in ochii acele persoane? Marti o sa vad cum se va comporta cu mine dupa asta. Doamne, sper sa nu fie atat de rau pe cat ma astept.

Pa!

vogue.

Am avut un impuls de a inceta sa mai scriu pe blog. Aseara, nu stiu de ce. Doar ca, am aflat anumite lucruri si asta m-a cam facut sa vreau sa renunt sa mai scriu. Nu stiu de ce. Dar felul in care a fost analizata situatia m-a facut sa cred ca am aberat ingrozitor pe aici. Si ca eu de fapt nu sunt de acord cu nimic din ce am scris. Pentru ca daca e sa ma apuc sa citesc ca lumea, si sa analizez chiar ca nu o sa fiu de acord cu tot ce am notat. Dar pe moment asta am simţit. Asta vroiam sa scriu, asta simţeam. Si nu, nu am de gand sa rescriu tot.
Poate ca am dat cu bata-n balta. Poate ca am ratat multe lucruri. Si poate ca multe le regret. Si ce regret cel mai mult? Ca nu pot spune anumite lucruri pe blog. Imi e frica sa le scriu, imi e frica de reacţii. Si Doamne, le tin in mine de ceva timp.

Uneori uit, uneori imi e dor si uneori vreau doar sa dispar pentru o perioada de timp. Dar stiu ca nu se poate. Asa ca raman in banca mea, nu fac nimic neobisnuit.

As vrea sa am alt nume. Dar tot cu "a", ador numele care incep cu litera a. Ceva de genul, Ada sau Anna sau.. alte nume(nu-mi vin momentan in minte).
In august, blog-ul face 2 anisori. Chiar nu-mi vine sa cred!
Ieri am fost in Downtown. A început sa-mi placa locul acela. Ma apuca rasul cand ma gîndesc cat de incapatanata am fost prima oara cand mi s-a spus de el. Dar acum imi place, e draguţ. Si da, ai avut dreptate.. canapelele chiar sunt comfortabile. :))
Si au milkshake-uri bune, cel putin ala de ciocolata e delicios. Doar ca e foarte mare, te saturi cu jumătate. Dar merita.
Oricum, am aberat destul pentru ora asta matinala. Povestesc mai tarziu.

Pa!

cand m-ai cunoscut?

Am ajuns la concluzia ca asta a fost una din cele mai ciudate perioade ale vietii mele. Nu mai sunt nici copila aceea speriata de la inceputul anului scolar, dar nu sunt inca nici o adolescenta matura si increzatoare in sine. Da, poate ca am dobandit o oarecare incredere in mine, dar nu este indeajuns. Cel putin eu nu cred ca e indeajuns.
M-am schimbat enorm, asta e de notat. Cum am mai spus, nu mai sunt o copila. M-am maturizat enorm in ultimele luni, dar nu indeajuns. Mai am inca de invatat. Dar pe moment cred ca am o mentalitate foarte diferita de cea de acum cinci, sase luni.
Ea a realizat asta. Ea mi-a deschis ochii. Ea mi-a spus de ce nu puteam eu sa imi aduc aminte ce faceam, ce gandeam acum sase luni. Nu mai am cum sa fac asta. Mi se pare copilaresc. Ne-am maturizat amandoua, si poate ca am facut-o prea devreme. Poate ca nu trebuia sa ne maturizam asa repede. Oricum..
Dovada? Postarile mele, nu mai sunt ce erau. Nu mai scriu cum scriam. Nu mai gandesc cum gandeam. Sunt aceeasi Anca, dar cu o mentalitate diferita. Asa ca, nu inteleg de ce ar trebui sa ma intorc la ce eram? De ce nu pot ramane Anca de acum, dar cu usoare modificari. Pot sa fac asta. Ca pana la urma, asta e procesul de maturizare, nu? Realizezi ce trebuie si ce nu trebuie sa schimbi la tine.
Acum stiu ce vreau. Nu ma mai pierd in vise si in dorinte. Stiu exact ce vreau sa fac, ce imi doresc de la viata. Nu mai sunt speriata. Gata, a trecut!

Pentru voi, toti cei ce m-ati cunoscut acum noua luni si stiti cum eram.. am doar un lucru sa va spun: m-ati cunoscut intr-o perioada ciudata a vietii mele. O perioada de transformare. Dar nu-i nimic, daca e sa gresesc undeva, stiu pe cine sa intreb.

"Doar tu, vreau sa fi doar tu. Nebunia, linistea si delirul meu. Intelegerea si drumul meu.. Doar tu, vreau sa fi doar tu. In mainile tale imi pun destinul, pentru ca traiesc doar pentru a sta mereu langa tine. Tu, stapana viselor mele, ramai in ele si fa-ma sa simt."

Pa!

este 00:00.

Sunt superstitioasa? Poate, nu stiu. Desi tind sa cred ca e destul de problabil ca eu sa fiu putin cam superstitioasa. Mi s-a tot repetat chestia asta. Si aparent, lumea nu intelege de ce cred in "chestiile astea" Nici eu nu cred ca stiu de ce cred. Poate ca mi-am deprins acest obicei de la mama care, la randul ei, este destul de superstitioasa. Si de mica am observat ca are aceste "deprinderi." Si poate, din aceasta cauza, cu timpul si eu am ajuns sa cred.
Dar nu cred ca duc aceste supertitii la extrem. Sper ca nu o fac. Dar sa spunem ca eu cred in horoscop si in interpretarea viselor. Nu ma puneti sa va explic de ce cred, nici eu nu stiu prea bine. Si decat sa spun prostii care mai apoi sa fie in defavoarea mea, prefer sa tac.

Acum, se pare ca totul merge incet. Timpul nu e de partea mea, asta e clar! Totul se misca cu viteza luminii stinse duminica. Ea imi spune ca nu am luat de fapt nici o decizie. Ca ratiunea asta a mea defapt si de drept nici nu exista. Ca nu am luat nici o decizie, pentru ca ea nu vede nimic schimbat la mine. Mi-a spus sa le las dracului de metafore. Ca nu rezolv nimic cu ele, poate. Poate ca are dreptate. Nu stiu, dar cert e ca eu acum ma si descarc dar in acelasi timp imi si exersez imaginatia. De aceea vorbesc atat de diferit pe blog; stiu ca fac asta, mi s-a mai spus.

A trecut de 00:00 si eu mi-am pus dorinta la fix. Multumesc. :*

Pa!

ma tot intorc aici.

Acum doua zile am avut un vis. E acelasi vis care se tot repeta. L-am mai avut si acum vreo patru, cinci luni. Decorul s-a schimbat putin, dar in esenta e acelasi vis. Sunt eu, pe un snow-mobil sau pe un snow-board(nu stiu sigur ce era) si alunec, jos de tot, departe de lume. E frig si eu fac ce fac si tot timpul mai am putin si intru in copaci. Nu m-am putut abtine si am cautat ce inseamna. Si contrar a ceea ce vor crede multi, zapada nu reprezinta puritate, inocenta, copilarie. Ci sugereaza aproape intotdeauna singuratatea, raceala sentimentelor, iarna inimii. Un peisaj inzapezit, un decor hibernal, difcultati intampinate la schi, sunt tot atatea imagini onirice care vorbesc, pe cat se pare, despre sentimentul de solitudine, voit sau nu, care va domina. Mai mult, prin zapada ne dam seama de climatul de inchidere si de duritate a sufletului: o intreaga dimensiune psihica este incremenita, mai degraba adormita decat moarta, in asteptare, in suspans, ca in stare de hibernare.

Si apoi? Apoi am cautat cadere. Si e mai rau. E semn rau, inseamna intristare, ingrijorare; fix ce nu-mi trebuia mie acum. Iar la copaci, nu mai vorbesc.
Cat noroc sa ai? Spune tu. Cat?

Pa!

am ales ratiunea!

Da, am ales ratiunea. M-am hotarat sa incetez macar o data sa-mi ascult sufletul, inima si sa merg pe ratiune. De ce? Ei bine, nici eu nu stiu prea bine. Nici eu nu sunt suta la suta sigura de alegerea facuta. Dar cert e ca nu mai vreau sa continui aceasta situatie. M-am saturat, mi-a ajuns. Aici spun stop. Eu nu sunt genul care sa stea luni intregi sa-si planga de mila si sa stea bosumflata toata ziua. Nu, nu sunt asa! Nu stiu cine e tipa asta, dar Anca cu siguranta nu e. Asa ca am sa o leg si am sa o incui undeva departe, departe de mine, de voi, de viata mea.

Ma bucur enorm ca am iesit cu o ora mai devreme azi. Si cu ocazia asta vreau sa le multumesc. Nu stiu daca o sa va stiti, nu stiu daca o sa cititi. Dar eu tot vreau sa va multumesc, la amandoi. Pentru ca m-ati facut sa deschid ochii. Sa realizez ca imi pierdeam timpul. Ma bucur ca v-am vazut. Ma bucur ca m-ati facut sa zambesc(cu toate ca a fost usor fals la inceput). Da, a fost fals. Dar la final chiar am zambit din toata inima, asta pana ne-am despartit. Atunci m-a cuprins o agitatie ciudata dar care a disparut aproape la fel de rapid cum a aparut. O fractiune de secunda, atat a durat. Va multumesc! Sunteti grozavi, amandoi. Sunteti printre putinele persoane in care mai am incredere deplina. Imi pare bine ca sunteti aici, cu mine. Ca ati incercat sa ma treziti. Zambiti! Ati reusit, m-am trezit. Sunt iar "Anca".
Imi pare rau ca am uitat sa simt. M-am baricadat in spatele unor ziduri de autoaparare, atat de tare m-am speriat de prima suferinta. Dar il simt cum se clatina, stiu ca o sa pice cat de curand. Stiu asta! O simt.

"A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.

Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile.
A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii.
Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.
Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare.
Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
- Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit:
- Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul.."

Pa!

o fi de la Dumnezeu.

Mi-am spus, nu ma voi intoarce. Nu voi mai simti, nu o sa ma mai gandesc. Si poate ca asta o sa si fac, dar am nevoie de un ragaz. Am nevoie de putin timp pentru a ma obisnui si pentru a reusi cumva sa imi iau avant. Azi probabil o sa fie ziua in care ma voi hotara exact ce sa fac.
Dar am problema asta cu sufletul meu. Suflet care, dupa spusele mamei mele si a altor cativa prieteni, e uneori prea mare. Imi tot spune "mai asteapta, mai asteapta." Imi tot sopteste asta de ceva timp. Si eu? De cine sa ascult? De ratiune sau de suflet?

Azi am sa ma duc la biblioteca si am sa imprumut "Dama cu camelii". A trecut ceva timp de cand am citit o carte buna si eu sunt oricum genul care isi ineaca amarul in carti sau in esee. Si ce carte ar putea fi mai potrivita decat o tragedie buna? Sau cel putin asta am inteles eu ca e "Dama cu camelii" de Alexandre Dumas-fiul.
Ma trece un fior rece pe sira spinarii cand ma gandesc ca mai sunt cateva saptamani si se termina liceul. Nu imi vine sa cred ca deja am terminat clasa a noua. Parca ieri intram pentru prima oara pe portile liceului. E uimitor cat de repede poate trece timpul.

Pa!

nu conteaza daca-mi rup inima-n doua.

Astazi am simtit pustiu.. incredibil de dureros si rece pustiu in tot corpul meu.

Mi-e greu sa explic toata gama de sentimente ce m-a incercat azi. O singura expresie imi zboara prin minte "trec de la o stare la alta cu viteza unui roller-coaster." Si da, prin expresia asta pot rezuma ziua de azi. Am luat multe hotarari azi. Nu stiu pe care le voi duce la bun sfarsit. Si nu stiu de care o sa ma tin. Cert e ca eu am luat decizii azi. Azi mi-am stabilit niste limite. Limite pe care le voi respecta sau nu.
Si stii ceva? Nu cred ca imi mai pasa atat de mult. Sunt multumita cu ce am acum. Dar am ajuns la concluzia ca toata situatia asta e doar in capul meu. Si ca totul e absolut normal. Eu sunt singura care gandeste asta; am senzatia asta pentru ca eu sunt obisnuita cu un alt fel de "normal" cand vine vorba de treaba asta.
Dar o sa ma obisnuiesc cu timpul. Gandul acesta ca "asta a fost!" o sa imi dea pace o data si o data. Sper.

Toate problemele astea mici, toate schimbarile astea intr-un fel sunt magice. Pentru ca stiu ca nu o sa le mai traim si a doua oara in viata. Sau cel putin nu cu aceeasi intensitate ca acum.
Totul e magic in momentul asta. Chiar daca imi simt sufletul cum curge si aluneca pe cearsafurile albe, exact ca un fard pe o fata rea, stiu ca totul o sa treaca. Trebuia s ma eliberez cumva. Vreau fluturi in stomac, vreau sa plutesc pe strazi. Si mai vreau sa numar frunzele de tei si sa uit de mine in plimbarile pe alei.
Azi, in drum spre casa dupa ce am ramas singura mi-am gasit pacea si am respirat fara sa ma doara niciun gand, nicio tresarire, nicio amintire si niciun dubiu. Pentru cateva minute cat a durat drumul cu metroul m-am simtit departe de toti si toate. Dar tot nu inteleg ce e cu sufletul meu. Marea buba este ca nu se opreste niciodata din cautarea iubirii aleia pe care probabil ca a cunoscut-o candva.. pentru ca altfel nu imi explic de unde atat de multa incapatanare. Si nu stiu cum sa ii spun sa se opreasca. Nu stiu cum sa ii spun "gata, inceteaza! Eu nu mai vreau sa caut, nu acum."

Am simtit pustiu, dar incep sa ma reconstruiesc, iar de data asta o fac pentru mine, fara sa neg ca voi simti din nou gol mai devreme sau mai tarziu.
Am certitudinea ca atata timp cat eu nu renunt la dragostea mea mare(pe care o voi sti candva) .. nici ea nu va renunta la mine.

Pa!

chiar nu pot uita?

"nimeni n-o sa iti explice ce e dragostea, asta singur intr-o zi de vara o vei afla."

Eu merg pe sarma. Eu ma chinui sa-mi mentin echilibrul. Eu nu vreau sa cad, stiu ca nu o sa fie nimeni acolo jos sa ma prinda. Stiu ca daca pic nu o sa ma mai ridic niciodata. O sa raman acolo, atintita la pamant. Singura.
Imi e frica, sunt speriata. Totul imi pare atat de diferit acum, m-am schimbat. Asta e clar! Daca pana si mama mea a observat asta.. atunci chiar nu mai am cum sa obiectez la asta. De ce? De ce nu ma pot intoarce la ce eram? De ce nu pot sa redevin iar "Anca"?
E frig aici, sus. Aveam dreptate! Saptamana asta a inceput groaznic si o sa se termine la fel.

Pauza. Sa analizam putin.
E 8.32 dimineata si mie.. mie imi e dor. De mine, de ce eram.. de mult mai multe lucruri.
Din pacate, tot ce pot sa fac este sa scriu: cuvinte inutile, fara sens, incapabile sa rezolve ceva. Si parca si de ele imi este frica - sa nu utilizez cumva prea multe - cine stie ce se poate intelege, mai mult decat necesar?
Cum e posibil sa citesti blog-uri si pur si simplu sa te apuce plansul? Doar sa citesti cateva paragrafe, nimic mai mult, si sa simti cum aluneca lacrimile?
Nu a fost asa de rau la inceput, doar ca am ajuns pe un blog unde am avut o senzatie de apropiere. Ma simteam bine citind acele posturi, parca si ea simtea ce simt si eu.

"Cautam scuze, despicam firul in patru, interpretam gesturi, cuvinte si aluzii. Avem rabdare si cu toate astea nu ne dam batute: vrem sa aflam niste raspunsuri cu orice pret, ne bazam pe feeling-uri si ignoram profund realitatea.
Adevarul este ca nu prea te place. Nu conteaza motivele ci pur si simplu asa stau lucrurile. Cum ar fi sa te placa toata lumea? Imposibil.
Altfel, ai sa ajungi sa-ti creezi obsesii, sa-ti toci nervii, sa-ti innebunesti prietenii si sa nu mai ai respect fata de tine.. prin urmare sa te simti foarte prost.
Daca te place, ai sa-ti dai seama, pentru ca o sa fie acolo si o sa te faca sa zambesti.
O sa stie foarte bine ce vrea si n-o sa se intimideze prea usor.
O sa gaseasca modalitati sa-ti arate ca-i pasa si ca vrea sa fie cu tine. Nu gaseste, nu te place indeajuns de mult. Simplu.
Evident, exista si exceptii. Insa, viata nu este alcatuita din ele.
Asa ca, inlatura oamenii pentru care esti doar o optiune..si fa loc celor pentru care ai sa fii o prioritate."

Pa!

chiar mi-ar folosi o dorinta acum.

Doamne, ce nervi m-au apucat. De fapt sunt mai mult nerv cauzati de agitatie. De nedumerire, indignare, curiozitate, nervozitate.
Nu ne putem preface ca avioanele, seara, sunt stele cazatoare? Jur ca mi-ar folosi o dorinta acum.
Imi pare rau, iar m-a luat starea aia. Stiu ca mi-ai spus sa inchid melodiile si am facut-o. Culmea, nici macar nu se gasesc in playlist. Daca vrei iti si dau melodia pe care o ascult acum. Nu stiu de ce m-a apucat. Nu mai am pe ce sa dau vina acum. Poate doar pe prostia mea, ca nu ma mai potolesc o data. Ca eu continui sa ma agat de tot ce prind.
Ma intreb, daca o sa stau aici. Daca doar o sa ma asez undeva, singura. Ai sta cu mine si ai uita de lume? Nu prea stiu cum sa exprim ce simt. Hai sa pierdem timpul, hai sa alergam dupa masini sau sa privim avioanele.

Tot ce sunt, tot ce am fost, se gaseste aici. Nu stiu unde ma indrept sau ce voi face in continuare.
Saptamana asta se anunta una extrem de tampita. Sau cel putin impresia asta imi lasa vremea de afara. E urat, bate vantul si sta sa ploua. Zici ca ne-am intors in timp si e iar februarie-martie. Si nu vreau asta! In nici un caz!
Am sa imi pun o dorinta..

Pa!

ma vei mai iubi si maine?

copila dulce, esti prea mica pentru a intelege ce vrea el de la tine in aceasta seara.

Azi a batut un vant puternic, mi-a distrus aproape complet buclele facute in graba azi de dimineata. Dar intr-un fel ciudat imi place cum imi sta acum, parca arata mai bine. Am iesit afara in jurul orei 12. Cand am intrat in casa? Amuzant, in jur de 5 jumatate.
Cand m-am intors spre casa am luat-o pe drumul cel mai lung. Si nu, nu vorbesc in metafore acum. Pur si simplu nu am vrut sa ajung repede acasa. Vantul se mai calmase putin si doar adia. Era placut sa simt cum imi ridica usor parul si apoi il lasa descumpanit la loc. Am luat tramvaiul pana la Iancului si de acolo pe jos pana acasa. Am dat o piesa pe repeat.
Era liniste, eram doar eu. Era un dezastru total in mintea mea. Gandurile zburau de colo, colo. Nu ma mai auzeam. Simteam cum masca statea sa pice, cum se dezlipea usor si atunci am realizat ca riscam sa iasa la suprafata "Anca" cea pe care am incercat din rasputeri sa o suprim. Dar apoi m-am mai gandit, ce e atat de rau la aceea "Anca"? De ce vreau eu sa o elimin? De cand am decis asta? Si mai presus de toate, cum arata "Anca" cea originala? Am si uitat cum eram la inceput, am uitat complet. Si imi pare rau.
"am sa-ti arat cum s-o tratezi cu indiferenta. dar daca maine o sa isi piarda din esenta n-o s-o poti numi coincidenta."



Uita! Uite, si eu o sa uit, promit. Nu o sa mai incerc sa ma schimb. O sa raman asa, cel putin pe moment. Vreau sa va fac din nou sa zambiti. Vreau sa vad daca mai pot face iar asta. Asa cum o faceam acum sapte, opt luni. Sa rad si eu, sa radeti si voi. Sa fac iar pe copilul si prin aceasta atitudine a mea sa va fac sa uitati de griji, cel putin pe moment.
Uite, stiu ca pot. Imi iesea inainte. Si multi mi-au spus ca le e dor de "Anca" cea care zambea si canta si dansa pe coridoare.
Pa!

"eu am iubit-o primul! eu am tinut-o in brate primul."

Ploua. Ploua si eu sunt uda, parul imi e ud. Dar mi-e bine, nu ma deranjeaza. Nu am sa folosesc foehnul. O sa il las sa se usuce singur. Pentru ca inca vreau sa simt stropii reci ai ploii. Sa simt cum aluneca usor din par pe spatele meu cald. E o senzatie atat de placuta. Nici cand ies de la dus nu il prind in prosop. Il las liber, sa-mi incadreze umerii uzi. Stiti ce senzatie amuzanta e? Corpul tau se incalzeste usor in timp ce parul ramane rece si ud.
Arata ca un inger. Da, exact ca un inger! Era frumoasa. Avea o rochita alba, usor transparenta(probabil de la ploaie) si in valuri. Parul ei lung si negru se udase doar usor. Alerga prin ploaie in sandale. Era frumoasa, vreau si eu sa arat asa. Era delicata.. eu nu pot sa fiu asa. Eu am firea asta mai zapacita. Fac totul din impulsuri. Sunt foarte impulsiva si de multe ori regret ca am facut ceva fara sa gandesc inainte gestul. Sunt foarte zgomotoasa. A naibi de zgomotoasa! Nu ma pot controla. Daca am incercat? Normal, ce naiba! Normal ca am incercat, dar nu imi iese. Tot fac ceva si tip mai tare sau fac un gest mai exagerat sau.. mai stiu eu ce.

Ma tund, maine cred ca ma duc. Nu imi mai suport bretonul. E luuung! Si nu il mai pot aranja in nici un fel. Uite, uite ce gen de breton vreau sa imi fac: apasati aici! Cine e tipa? E Bubby. O ador, se frumoasa foc si are un par superb. Si face si tutoriale interesante. Eu de la ea am invatat cum sa ma machiez.. si de la ea ma inspir cand vine vorba de par. Hehe.

Ii ascult muzica lui tata. Scorpions, Ozzy Osbourne, AC / DC, Alphaville, Tone Loc. E placut.

seara.
Mi s-a pus un nod in gat. Stiti? Genul ala de noduri pe care le simti cand mai ai putin si incepi sa plangi.. si nu e vorba de faptul ca incep sa plang. E vorba de faptul ca nu am mai avut senzatia asta pe motivul asta. E ciudat. Cum? Cum e posibil ca o simpla conversatie sa te cuprinda o astfel de stare? Ma abtin, nu vreau sa ma vada ei ca plang. O sa ma ia la intrebari si e un motiv prea ciudat pentru a fi explicat. Nu lor..

"Dar eu am iubit-o primul. Eu am tinut-o in brate primul, si un loc in inima mea va fi mereu al ei. Din primul moment in care a respirat, cand mi-a zambit pentru prima oara, am stiut ca o voi iubi mereu. Si m-am rugat ca intr-o zi sa te gaseasca, dar tot imi e greu sa ii dau drumul."

joaca de-a fericirea :*

Nu va avea niciodata ce e al meu! Am ajuns la concluzia asta acum ceva timp. Da, sunt unica! Da, in sfarsit realizez asta. Si imi pare rau, rau de tot ca nu ma pot descarca in totalitate pe blog. Ca nu pot sa spun aici tot ce simt, traiesc, visez. Stiu de ce nu pot. Si am motivele mele pentru care prefer sa tac. Daca ati vedea cat pot sa scriu in notepad. Azi la informatica de exemplu, m-a apucat nebunia si am inceput sa ma descarc. Sa scriu absolut tot ce imi trecea prin minte. Daca ati fi vazut cat am putut sa scriu, ce am putut sa scriu. Doamne, dar m-am simtit bine, m-am eliberat intr-un fel.
In sfarsit invat. Realizez, observ, zambesc asa cum trebuia sa o fac de la inceput. Azi am avut o senzatie ingrozitoare de déjà-vu. Era placuta si in acelasi timp usor infricosatoare. Intr-un fel aveam o senzatie, nevoie, de a trai cat mai intens acel déjà-vu, dar apoi.. mi-am dat seama ca poate nu e chiar bine. Si totusi, starea aceea m-a binedispus. Azi cand am ajuns acasa aveam unul din zambetele mele tampe pe buze.

Of, doamne! Nu imi vine sa cred ca am ajuns aici. Ca suntem in acest punct -ca sa ii spun asa- al relatiei noastre. Dupa toate certurile si neintelegerile din ultima luna acum parca totul a fost dat uitarii. Si noi doua suntem iar ca la inceput. Ador senzatia asta. O ador.

Pa!

"vanat giulgiu se-ncheie nod pe umerele goale"

Si uite, sunt bune si temele la romana. Iti revine inspiratia.. si faci rost si de subiecte pentru blog. Aseara m-am chinuit ceva la tema; inceputul a fost mai greu, apoi ideile au inceput sa vina de la sine. Ce tema a fost? Ei bine, a trebuit sa construim in zigurat propria noastra personalitate. Ce mi-a iesit.. aa, da. Mai bine vedeti si singuri. :D

" Ce sunt eu? In esenta, o simpla persoana. Diferita? Poate, oricum fiecare e diferit in felul sau. Dar da, daca e sa o luam asa ma diferentiez de celelalte persoane. Poate pentru ca eu am mai multe masti, poate pentru ca am invatat sa imi ornamentez mai frumos mastile. Si poate, doar poate.. ca sunt intr-o continua schimbare. Uite, sunt o visatoare. Visez la o viata dulce, fara griji, fericita. Dar de multe ori se intampla ca cinci minute mai tarziu sa ma trezesc brusc la realitatea atat de diferita. Dar nu renunt. Caci ce mi-e viata fara lupta? Fara micile imbolduri ce ne animeaza trairile?
Urasc rutina, banalul. Dar involunat si eu ajung uneori prinsa in cercul infinit al rutinei. Si atunci? In momentele acelea am nevoie doar de o singura persoana pentru a ma lua de mana si a ma salva de acolo.
Daca e sa ma caracterizez in cateva cuvinte poate ca as alege "zapacita, fericita, usor demoralizata pe alocuri, saritoare" si toate astea sunt condimentate cu o usoara nuanta de ipocrizie. De ce? Pentru ca am invatat ca daca nu stii sa joci teatru, esti un om mort pe marea scena a vietii. Izul acesta de ipocrizie, masca aceasta pe care probabil o port si acum, s-a nascut dintr-o incapatanare inexplicabila ce ia forma iubirii. Sunt serioasa acum. In momentul de fata incerc sa fiu cat mai sincera cu mine, cu voi, cu hartia."

Pana aici m-a dus inspiratia. Nu stiu daca o sa ii placa dirigai, mie imi place la nebunie. Uneori ma uimesc si pe mine.

Pa!

prostuta asta mica..

Doamne! Uite ca a venit si randul meu sa o trezesc la realitate. Sa o iau frumos de manuta si sa ma asez langa ea si sa ii explic ca nu e chiar asa. Sa o fac sa inteleaga ca daca sta framantata de griji nu o sa rezolve nimic. Uite, a venit si randul meu sa spun altora cum sta treaba cu "traieste clipa". Profita de tot ce ai acum. Nu stii ce se poate intampla maine. Si in nici un caz sa nu privesti inapoi. Bine, asta doar daca nu esti sigura ca e o priveliste placuta. Nu regreta, intr-un fel totul are un rost. Poate ca nu acum.. dar mai tarziu o sa intelegem. Tot ce facem, facem cu un scop. Pe moment nu realizam - nu avem cum - dar cu timpul o sa intelegem de ce am ales acel lucru sau de ce am spus chestia aia sau.. de ce am ascuns anumite lucruri.
Papusa, iti spun din vasta mea experienta(te rog, simte-mi sarcasmul), ca o sa pierzi daca stai ingrijorata. Mai stii cum eram eu acum doua, trei saptamani? Cum imi faceam griji din poate porcariile? Si bine, poate ca in cazul tau nu e chiar o porcarie. Dar e o idee prostuta. Gandeste-te putin. Cine ar renunta la ceva special doar din cauza ca difera orarul?
Si bine, poate ca ai dreptate cu aceea imagine. Si da, poate ca si mie o sa imi lipseasca. De fapt, de ce crezi ca ma uitam ieri pe geam atat de des? Da, exact ca si tine "savuram ultimele zile" din ce a ramas. Dar aici nu e vorba de mine, eu pe tine trebuie sa te fac sa intelegi ca nu se termina aici. Ce naiba! E absurd..
Si daca dupa tot ce ti-a demonstrat pana acum tu tot nu esti convinsa, atunci chiar nu stiu ce sa iti mai spun. Trezeste-te, femeie! El nu o sa renunte la tine. In cazul tau chiar cred asta. Asa ca inceteaza sa-ti faci atatea griji! Si hai, prin absurd sa spunem ca renunta, ca o data cu venirea toamnei totul o sa se termine brusc. Nu ramai singura! Ma ai pe mine. Mai sunt colegii nostri.. nu esti singura. Asa ca fa cum ai spus in titlu: "ZAMBESTE!" Ca altfel te plesnesc eu, fara gluma. Ce, nu ma crezi in stare? Stii ca ieri era sa dau in tine cand te-am vazut asa deprimata. Ai grija cu ce moaca te prezinti azi la liceu, o sa fiu cu ochii pe tine. Fii atenta! Hai, te iubesc.

Pa!

prima data.

Am mintit. V-am mintit si m-am mintit. Dar nu vad rostul, de ce sa va mai spun ca m-am prefacut? Pentru ca pana la urma o sa pice si masca asta, la fel ca celelalte. E o "Anca" zambitoare, dulce dar si usor rigida, fara emotii. Cel putin asta incerc sa afisez. De ce fac asta? Pentru ca nu vreau sa dramatizez, nu vreau simpatie. Nu vreau sa ii se faca cuiva mila de mine. Ce as mai face in viata daca tuturor mi-a da/face lucruri din mila? Nimic. Si nu am nevoie de asta. Sunt in stare sa stau dreapta. Pot..

"Un zambet fortat i-a aparut pe fata. Ma omoara sa stiu ca am ranit-o asa. Si ce e cel mai rau e ca nici nu am stiut. Acum? Acum are un milion de motive sa plece. Dar daca ar putea gasi macar unul sa stea. As face orice.
Ea mi-a spus, 'daca vrei sa mearga ceva, trebuie sa ma lasi sa te vad asa cum esti, chiar daca doare. Nu-ti ascunde crapaturile din inima, exact ce trebuie eu sa vad.'
Mi-a mai spus 'Iti place sau nu, asa ar trebui sa fie. Trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine inainte sa ma poti iubi pe mine.'
Si am lasat-o sa plece."

E Lifehouse, Whatever it takes. Nu aveam ce face asa ca m-am apucat sa traduc versurile. Aseara am ascultat doar Michael Jackson, Lifehouse, Ne-Yo, Madonna si Leona Lewis. Imi place ca le difera stilurile si ca ma incearca mai multe stari in timp ce se schimba melodiile. E grozav!

Ah, si pentru a mai dezvolta putin ultimul paragraf din postul de aseara..
Cum am mai spus, va multumesc. Imi pare bine ca nu m-ati lasat singura acolo. Dar intr-un fel imi pare rau ca am izbucnit asa. Pentru ca, fata de voi am cam distrus acel zid emotional pe care m-am chinuit sa-l construiesc fata de cei din jurul meu. Voi acum stiti defapt ce incercam eu sa ascund zilele astea. Si intr-un fel o sa ma simt ciudat stiind ca voi o sa va dati seama clar cand o sa ma prefac.
Si inca ceva.. multumesc pentru acel post(sper ca stii cine esti). Chiar mi-a placut, dar ce nu mi-a placut a fost commentul acela. Trebuie sa iti spun asta, nu ai dreptate.. ai exagerat cu acele atribute. Nu este asa.. si nu vroiam sa iti zic in fata pentru ca probabil ti-ar fi accentuat parerea. Dar asta e adevarul, nu e asa! Si pe deasupra si eu ma simt prost cand te aud ca spui asta. Atat am avut de spus pe tema asta.

Pa!

iar timpul creste-n urma mea.

De ce imi plac atat de mult melodiile romanesti vechi? Pentru ca ascultandu-le, ma cuprinde nostalgia. Dar e o nostalgie placuta. Ca un fin fum de tigare ce pluteste prin fata ochilor mei, impreuna cu toate amintirile si visele mele.
Soare, caldura, parfumul ademenitor al verii. Doamne, da! Vine vara. Esenta subtila de citrice din noul gel de dus m-a trezit complet azi de dimineata. Am invatat ceva ieri, te simti bine si arati frumoasa doar la un simplu gand. Cu toate ca nu mi-a spus nimeni ca sunt frumoasa, eu asa m-am simtit. Si sincer acum? E cel mai superb sentiment posibil!

Metrou. Liniste. Sunt inconjurata de oameni zgomotosi, grabiti. Dar nu ii observ. Eu sunt singura acolo. Doar eu, ca intotdeauna. Se misca rapid dar tot o sa intarzii. Ce e dragut? Iar nu imi pasa daca intarzii. Si oricum, nu a venit profa in nici una din ore. Am stat doua ore degeaba. Izul acela subtil de citrice m-a urmarit toata ziua.
M-am pierdut. In personalitatea mea se poate observa o usoara nuanta de ipocrizie. Ce-i drept, parintii se poarta altfel cu mine si se pare ca si relatia cu sora mea s-a imbunatatit considerabil in aceaste doua zile.
Zilele astea sunt frumoasa! Sincer acum, chiar sunt frumoasa. Nu sunt doar niste simple vorbe aruncate la intamplare.

Va ador si va multumesc. Nu ma asteptam, sincer. Si nu ma asteptam la asta nici din partea mea. In momentul ala eram suparata pe mine. Dar totusi, inca o data.. va multumesc. Suneti cele mai bune! Sper ca va stiti. :)
Pa!

ea inca nu stie ca nu mai stiu nimic de tine.

Aspect nou. Schimbari.

Am sa o copiez pe buna prea prietena si am sa va rog sa-mi spuneti pe mess daca imi cititi blog-ul. Nu se alta, dar vreau si eu sa stiu. Multumesc. :*

Pa!

nu esti aici si nici eu nu sunt acolo.

"Imi amintesc din trecut, da, din trecut.
Cand am spus ca nu mai vreau sa-ti vad fata niciodata.
Nu o sa iti permit niciodata sa ma calci in picioare.
Ia totul sau lasa-ma in pace.
Pot sta dreapta si singura."

Zece zile trec absurde. Nu stiu, nu stiu cum nu stiu pe unde, nu stiu. Zece vieti, tot ar fi putine.
Nu vreau sa cred asa ceva..
De ce postez? Din obisnuinta. Am gasit vreun subiect? Nu prea, dar ma chinui. Sper sa-mi vina unul pe masura ce scriu. Castile pe urechi si muzica la maxim. Aah, poate exista ceva mai perfect de atat? Nu cred. Ma simt asa de bine. Dar stiu ca nu o sa dureze. In fond, ce dureaza? Nimic. Si poate ca maine totul o sa se naruie, dar nimic nu a fost mai perfect ca momentele astea. In astfel de clipe chiar pot spune ca imi ador viata. Si asta e adevarul. Imi ador viata.

James Blunt, Duffy, Gabriella Climi, Holograf, Celine Dion, Florin Chilian, The Fray; doar ei se gasesc in playlist-ul meu momentan. Le ador muzica, e geniala. Cand o sa ma plictisesc probabil o sa trec pe ProFM jazz sau sofa. Nu am chef de muzica mea obisnuita azi. Vreau sa incerc ceva diferit.

doar tu ai voie sa ma amagesti.

"vanitas vanitatum et omnia vanitas."

A trecut ceva timp de cand am postat ultima oara, nu? Da, daca va intereseaza.. nu am mai postat pentru ca am fost pedepsita. Pardon, sunt pedepsita. Cum de postez acum? Am facut un compromis cu tata si ma lasa week-end-ul asta la calculator dar imi adauga inca doua zile la saptamana de pedeapsa. Ma rog, dar nu asta conteaza. Momentan vreau sa uit de problema asta. Vreau sa scriu dar ca de obicei ma lovesc de aceeasi problema: "despre ce sa scriu?"

Stau si ma prostesc la webcam. Ma stramb si imi schimb freza. Ce e asta? Plictiseala? Oh doamne.
Se pare ca nu imi vine nici un subiect in minte. Asa ca am sa anunt doar ca..
nu o sa ma postez asa des pe blog. imi lipsesc subiectele si timpul.

Atat am avut de spus. Pa!

imi spui totul atunci cand nu spui absolut nimic.

"Scumpa, continua tot ce faci! O sa se rezolve totul in final. Momentan nu ai de ce sa iti faci griji."

Asta imi urla inima de cateva ore bune. Sa o cred? Sa nu o cred? Am sa o cred dar nu inainte de a ma pregati putin inainte. Nu de alta dar nu vreau sa regret mai tarziu. Stiu ca nu o sa rezolv prea multe si mai stiu ca daca nu sunt atenta o sa ma urc prea sus pe norisorul meu si nu o sa fie prea placut cand o sa pic. Dar momentan nu conteaza chiar atat de mult toate astea. Vreau sa ma bucur de ce am acum. M-am saturat sa imi fac griji pentru ce va fi maine. Sa stau ingrijorata si framantata de "ce ar fi daca?" sau "dar poate.."
In ciuda tuturor avertismentelor viitorul nu ma sperie chiar de loc. Nimic nu mai e cum era inainte.

Azi a fost o zi superba, perfecta, minunata. Alegeti voi adjectivul.

Pa!

punct. si de la capat

"Bine, Anca. Treaba sta in felul urmator: ai stat prea mult degeaba. Ai asteptat prea mult. Ce credeai? Ca totul in lume e perfect si oamenii sunt minunati? Trezeste-te, papusa! Nu e chiar asa. Cat vrei sa mai astepti pana sa realizezi si tu asta? Urlu la tine de ceva timp si se pare ca tot nu vrei sa ma asculti. Ma auzi acum? Bine, e bine.
Asculta-ma bine, nu o sa ma repet, ca doar sunt tot "Anca".
Tu chiar credeai ca daca o sa te plangi la fiecare in parte de cat de mizerabila iti era viata, cat vroiai sa ai si tu o prietena, cat vroiai si tu sa imparti secrete cu cineva.. o sa impresionezi? Te rog! Te plangi doar ca sa te simti tu bine. Inceteaza, te strica! Si inceteaza sa te mai increzi atat de usor. Si te rog, inceteaza sa mai fi atat de maleabila. Stii prea bine ca unii se joaca cu tine. Dar nu face nimic, ramai asa. Lasa-i sa se joace. Dar asteapta.. asteapta pana le gasesti si tu punctul slab. Si atunci joaca-te si tu cu ei. Ca saracii.. s-or plicitisi sa se tot joace singuri. Parca se joaca mai bine in doi, nu crezi? Invata sa-i joci si tu pe degete, papusa. Stii ca poti, dar iti e frica. Treci peste, hai. E usor. Trebuie doar sa vrei. Mai stii cum a spus "cand in astfel de momente: incearca sa vezi frica, timiditatea si pudoarea ca pe niste chestii insignifiante. Pune-le undeva in spatele tau si sa nu te gandesti la ele decat atunci cand ai terminat tot ce aveai de facut sau spus."
Uite, sa nu mai crezi ca lumea se supara asa usor. Vai, nu! Unii doar se prefac. Si stii de ce? Ca sa te faca pe tine sa te simti vinovata si sa faci pana la urma ce vor ei. Da, nu stiai? Normal ca stiai, dar nu vrei sa recunosti. De ce incerci sa te ascunzi? Stii prea bine ca te cunosc. Doar sunt "Anca", nu?
Ai mai multa incredere in tine. Poti sa mergi si singura. E usor, crede-ma. Hai! Capul sus, spatele drept, zambeste si mergi. E mai usor decat crezi. Parca spuneai mai de mult ca o sa ai mai multa incredere in tine. Unde e? Vreau sa vad!
Nu le arata ca suferi. De ce sa stie? Chestia asta este rezervata doar Ancai. Ea e singura care trebuie sa stie daca sufera sau nu. Zambeste cand iti vine sa plangi. Zambeste cand esti fericita. Si mai ales zambeste ca sa le arati indiferenta ta. Stii cum e aia: "zambeste! asta ii baga in eroare"
Iti multumesc ca m-ai ascultat. Era si cazul sa iti deschizi urechile la ce aveam de spus. Hai Anca, zambeste!"