Acum doua zile am avut un vis. E acelasi vis care se tot repeta. L-am mai avut si acum vreo patru, cinci luni. Decorul s-a schimbat putin, dar in esenta e acelasi vis. Sunt eu, pe un snow-mobil sau pe un snow-board(nu stiu sigur ce era) si alunec, jos de tot, departe de lume. E frig si eu fac ce fac si tot timpul mai am putin si intru in copaci. Nu m-am putut abtine si am cautat ce inseamna. Si contrar a ceea ce vor crede multi, zapada nu reprezinta puritate, inocenta, copilarie. Ci sugereaza aproape intotdeauna singuratatea, raceala sentimentelor, iarna inimii. Un peisaj inzapezit, un decor hibernal, difcultati intampinate la schi, sunt tot atatea imagini onirice care vorbesc, pe cat se pare, despre sentimentul de solitudine, voit sau nu, care va domina. Mai mult, prin zapada ne dam seama de climatul de inchidere si de duritate a sufletului: o intreaga dimensiune psihica este incremenita, mai degraba adormita decat moarta, in asteptare, in suspans, ca in stare de hibernare.
Si apoi? Apoi am cautat cadere. Si e mai rau. E semn rau, inseamna intristare, ingrijorare; fix ce nu-mi trebuia mie acum. Iar la copaci, nu mai vorbesc.
Cat noroc sa ai? Spune tu. Cat?
Pa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu