o fi de la Dumnezeu.

Mi-am spus, nu ma voi intoarce. Nu voi mai simti, nu o sa ma mai gandesc. Si poate ca asta o sa si fac, dar am nevoie de un ragaz. Am nevoie de putin timp pentru a ma obisnui si pentru a reusi cumva sa imi iau avant. Azi probabil o sa fie ziua in care ma voi hotara exact ce sa fac.
Dar am problema asta cu sufletul meu. Suflet care, dupa spusele mamei mele si a altor cativa prieteni, e uneori prea mare. Imi tot spune "mai asteapta, mai asteapta." Imi tot sopteste asta de ceva timp. Si eu? De cine sa ascult? De ratiune sau de suflet?

Azi am sa ma duc la biblioteca si am sa imprumut "Dama cu camelii". A trecut ceva timp de cand am citit o carte buna si eu sunt oricum genul care isi ineaca amarul in carti sau in esee. Si ce carte ar putea fi mai potrivita decat o tragedie buna? Sau cel putin asta am inteles eu ca e "Dama cu camelii" de Alexandre Dumas-fiul.
Ma trece un fior rece pe sira spinarii cand ma gandesc ca mai sunt cateva saptamani si se termina liceul. Nu imi vine sa cred ca deja am terminat clasa a noua. Parca ieri intram pentru prima oara pe portile liceului. E uimitor cat de repede poate trece timpul.

Pa!