Azi a batut un vant puternic, mi-a distrus aproape complet buclele facute in graba azi de dimineata. Dar intr-un fel ciudat imi place cum imi sta acum, parca arata mai bine. Am iesit afara in jurul orei 12. Cand am intrat in casa? Amuzant, in jur de 5 jumatate.
Cand m-am intors spre casa am luat-o pe drumul cel mai lung. Si nu, nu vorbesc in metafore acum. Pur si simplu nu am vrut sa ajung repede acasa. Vantul se mai calmase putin si doar adia. Era placut sa simt cum imi ridica usor parul si apoi il lasa descumpanit la loc. Am luat tramvaiul pana la Iancului si de acolo pe jos pana acasa. Am dat o piesa pe repeat.
Era liniste, eram doar eu. Era un dezastru total in mintea mea. Gandurile zburau de colo, colo. Nu ma mai auzeam. Simteam cum masca statea sa pice, cum se dezlipea usor si atunci am realizat ca riscam sa iasa la suprafata "Anca" cea pe care am incercat din rasputeri sa o suprim. Dar apoi m-am mai gandit, ce e atat de rau la aceea "Anca"? De ce vreau eu sa o elimin? De cand am decis asta? Si mai presus de toate, cum arata "Anca" cea originala? Am si uitat cum eram la inceput, am uitat complet. Si imi pare rau.
"am sa-ti arat cum s-o tratezi cu indiferenta. dar daca maine o sa isi piarda din esenta n-o s-o poti numi coincidenta."
Uita! Uite, si eu o sa uit, promit. Nu o sa mai incerc sa ma schimb. O sa raman asa, cel putin pe moment. Vreau sa va fac din nou sa zambiti. Vreau sa vad daca mai pot face iar asta. Asa cum o faceam acum sapte, opt luni. Sa rad si eu, sa radeti si voi. Sa fac iar pe copilul si prin aceasta atitudine a mea sa va fac sa uitati de griji, cel putin pe moment.
Uite, stiu ca pot. Imi iesea inainte. Si multi mi-au spus ca le e dor de "Anca" cea care zambea si canta si dansa pe coridoare.
Pa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu