am ales ratiunea!

Da, am ales ratiunea. M-am hotarat sa incetez macar o data sa-mi ascult sufletul, inima si sa merg pe ratiune. De ce? Ei bine, nici eu nu stiu prea bine. Nici eu nu sunt suta la suta sigura de alegerea facuta. Dar cert e ca nu mai vreau sa continui aceasta situatie. M-am saturat, mi-a ajuns. Aici spun stop. Eu nu sunt genul care sa stea luni intregi sa-si planga de mila si sa stea bosumflata toata ziua. Nu, nu sunt asa! Nu stiu cine e tipa asta, dar Anca cu siguranta nu e. Asa ca am sa o leg si am sa o incui undeva departe, departe de mine, de voi, de viata mea.

Ma bucur enorm ca am iesit cu o ora mai devreme azi. Si cu ocazia asta vreau sa le multumesc. Nu stiu daca o sa va stiti, nu stiu daca o sa cititi. Dar eu tot vreau sa va multumesc, la amandoi. Pentru ca m-ati facut sa deschid ochii. Sa realizez ca imi pierdeam timpul. Ma bucur ca v-am vazut. Ma bucur ca m-ati facut sa zambesc(cu toate ca a fost usor fals la inceput). Da, a fost fals. Dar la final chiar am zambit din toata inima, asta pana ne-am despartit. Atunci m-a cuprins o agitatie ciudata dar care a disparut aproape la fel de rapid cum a aparut. O fractiune de secunda, atat a durat. Va multumesc! Sunteti grozavi, amandoi. Sunteti printre putinele persoane in care mai am incredere deplina. Imi pare bine ca sunteti aici, cu mine. Ca ati incercat sa ma treziti. Zambiti! Ati reusit, m-am trezit. Sunt iar "Anca".
Imi pare rau ca am uitat sa simt. M-am baricadat in spatele unor ziduri de autoaparare, atat de tare m-am speriat de prima suferinta. Dar il simt cum se clatina, stiu ca o sa pice cat de curand. Stiu asta! O simt.

"A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.

Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile.
A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii.
Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.
Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare.
Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
- Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit:
- Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul.."

Pa!