scrisori către Luna.

septembrie 03, 2017

Music: HURTS - Sunday

În trei zile te-mplinești. Ai să-mi luminezi fața peste trei seri de acum încolo, atunci când voi ieși cu cana mea de ceai pe balcon.

Îmi place să te admir, mă fascinezi, cu toate că niciodată nu îți pot spune exact la ce mă gândesc atunci când te privesc pierdută. Ești frumoasă.

Se apropie perioada mea preferată din an, o simt, parfumul îi plutește în aer. Va veni o vreme când noi două o să vorbim, o să ne spunem secretele ca între fete, cu o cană de ceai de salvie între noi, în timp ce afară se împletește iar covor moale din frunze.

Te-am căutat și-n seara asta, fără reușită însă. Au încercat fulgerele să mă ajute și-mi luminau cerul din când în când dar chiar și așa, nu am putut să te zăresc.

Însă știu că întotdeauna va fi cel mai întuneric înainte de răsărit și-mi repet iar și iar lucrurile în care cred și care mă ajută să trec de 2 dimineata; căci la 2 dimineața îmi mor visele doar ca să-mi renască din cenușa iluziilor.

La luna también está llena de cicatrias, no por eso deja de ser bella...

You Might Also Like

1 comentarii