tăcere.

septembrie 11, 2017

Viteză. Un tren care aleargă disperat către destinaţia propusă. În ultimul vagon în schimb e linişte şi e gol.

Gol de trupuri vreau să spun, căci pe băncile lungi ca nişte canapele discută două suflete, atât de apropiate încât par unul. Diferenţele sunt totuşi acolo şi se simt, însă se simt plăcut, percepute ca un preambul pentru conexiunea lor. Irelevant ce discută, important este cum discută. Iată, deci, de unde şi senzaţia că sunt un singur suflet. Două entităţi separate, făurite aici şi acum într-una singură, atât de delicat dar atât de ireversibil.

Pentru o fracţiune de secundă nu mai există locul pe care stau, nu mai există vagon şi nici tren, copacii din spatele geamurilor se topesc împreună cu cerul şi soarele şi luna şi devin o lungă linie, o imagine repetată iar şi iar dar atât de irelevantă pentru cei doi.

Music: Rachael Yamagata - I wish you love

You Might Also Like

0 comentarii