20 aprilie 2010

cum am ajuns atat de departe?

".. as fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, intrecut.
Ca timpul se turti-ntre noi,
Si ora, lovita, se sparse-n minute."

Cam asta e o parte dintr-o poezie pe care trebuie sa o invat. Am citit mai multe aseara, dar asta suna cel mai bine. Oh doamne, in afara de propozitia cu "ora" nu am retinut mai nimic din ea. Si imi trebuie sa o stiu pentru azi. Ah, am timp, o invat in metrou.
Da, e clar! Nu pot trece patru zile linistite fara ca eu sa nu fac o gafa. Nu o sa explic, nu vreau sa ma chinui sa-mi amintesc. Cert e ca fac gafe dupa gafe.

Azi m-am trezit(a se citi: am fost trezita -de mai multe ori chiar- de sor-mea, telefon, tata si telefon din nou) la 7 jumatate. Nu mi-a venit sa cred cat era ceasul. Imi venea sa injur persoana care sunase. Aah! Macar sunt singura acasa.. si totusi. Vroiam sa dorm. Ce e atat de greu de inteles? Si pe deasupra desteapta de sor-mea mai ma pune sa-i descarc si nu stiu ce program. As mai comenta, dar stiu ca imi citeste blog-ul si nu am chef sa ma cert cu ea diseara cand ajung acasa.
E urat afara. Dar urat cred ca e putin spus. Ploua si e frig iar si e innorat si.. e urat, ce sa mai ma complic. Nici nu imi vine sa ies din casa. N-am nici un chef sa ma plimb cu umbrela dupa mine. Si pe deasupra o sa se mai si holbeze lumea la mine. Urasc chestia asta cel mai mult. Ah, ma duc sa ma spal pe cap. Ca pe urma chiar nu mai am timp. Iar incep la 11.

Pa!

Niciun comentariu: