14 noiembrie 2010

înger alterat.

Lasă-mă să plec. Lasă-mă, lasă-mă. Mă atingi cu mâini prea reci, nu înțelegi?! Ai fi fost singura excepție, am vrut să fii singura excepție. Ai plecat. Nu o să mai întreb, nu o să mai privesc în urmă. Sper.
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este sa fii o persoană iubită. Restul depinde de ceilalţi. Dar am mai învățat că s-ar putea ca ceilalți să nu vrea, să nu te vrea. Si atunci ce faci? Că să te îneci în lacrimi nu poţi, că doare. Perna în brate nu vrei s-o mai strângi, că doar nu e el și deja e uda; nu s-a uscat încă. Să te uiți pe pereți e complicat, că te invadează gândurile alea nenorocite și nu-ți mai dau pace toată noaptea. Si atunci ce faci?
Ce tot spun?! Nu vreau să pleci.
Pleacă! Nu. Nu-mi da drumul, nu. Rămâi, te rog. Ce fac?!

2 comentarii:

  1. asta imi aminteste de panza de paianjen.

    and about that. stiu cu te simti, copil. toti trecem prin prostii d.astea. si vin si trec si te lovesc din plin. dar orice bucurie oricat de intarziata este, vine !
    btw. ai scris la un moment dat desi prima data am trecut cu vederea 'de ce ? intrebare fara raspuns.' defapt, copil, asta e cea mai simpla intrebare si e intrebarea la care multi raspund, iar cei care n.o fac e pentru ca sunt prea delasatori s.o faca.

    RăspundețiȘtergere
  2. si eu stiu cum te simti, ancule. e straniu cum ne regasim in posturile altor persoane, cand suntem aproape convinsi ca tot ceea ce simtim e prea puternic ca sa nu fie trait doar de noi. e intens si real si necesar. nu e amuzant cum savuram declinul in iubire, chiar daca ne dam seama sau nu? nu e amuzant cum ceea ce la un moment dat este atat de dramatic ajunge sa ne aseze un zambet pe buze dupa ceva timp? deja aberez.
    Blair are dreptate. Bucuria chiar vine. trebuie sa fim destul de puternici sa o vedem.

    RăspundețiȘtergere