ia-ma în brate, mi-e frig.

noiembrie 15, 2010

Peisaj de toamna. Copaci goi; ma plimb printre ei pierduta-n gânduri. Când au ajuns în halul asta?! Parca ieri alergam prin aceleași locuri și erau plini de frunze verzi și cu coroane impunătoare. Când s-a întâmplat asta?! Nu ieri era final de August și eu zâmbeam fericita către cerul fără nori? Poate cineva sa-mi spuna unde au disparut toate astea?
Cred ca le-am furat eu. Le tin inchise in cutiuta cu amintiri si nu le dau voie sa iasa. Mi-e frica ca o sa zboare in etern si eu o sa raman fara ele. Trebuie sa am grija de ele, sunt prea pretioase. Zborul timid al pasarilor pe cerul azuriu de Iulie a disparut si el. Sta acum timid, inchis in cutie. Caldura serilor tarzii de vara o tin inchisa-n mine. Aleia chiar nu-i mai dau drumul; zambetelor la fel. Sunt mai importante ca orice. E stupid ca sunt la ani lumina distanta desi au trecut doar cateva luni, de fapt doar un simplu anotimp.
Timpul trece prea repede. Asa de repede incat nu apucam sa realizam. Timpul nu iarta nimic si trece peste noi fara sa-i pese ce distruge, ce creeaza sau ce agraveaza. As vrea sa cred ca timpul trece in favoarea mea. Nici nu stiu acum daca e de bine sau de rau trecerea asta a timpului. Nu ma intereseaza ca imbatranesc cu o zi, o luna sau un an. Ma intereseaza doar efemeritatea clipei traite acum si regret fiecare secunda in care nu am zambit si pe care nu am trait-o la maxim. Nu spun acum ca vreau sa fac cine stie ce nebunie in fiecare secunda a vietii mele, doar ca nu vreau sa mi-o petrec stand incruntata si gandindu-ma la ce o sa patesc/ce o sa mi se intample daca.
Apune soarele. S-a mai dus o zi.

".. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent."

You Might Also Like

5 comentarii

  1. "din cei patru,doi au murit......."
    chestia asta ma scoate din minti .

    urasc..urasc faptu' ca ma duce cu gandul la.. stii tu ce . :)

    RăspundețiȘtergere
  2. stiu, si pe mine la fel.
    partea nasoala e ca am descoperit citatul asta in vara, cam in perioada aia. iar in momentul ala chiar m-a luat cu tremurat.. :|

    RăspundețiȘtergere
  3. viata mereu te va uimi , si asta e nimic , gandeste-te cate or sa mai vina .

    RăspundețiȘtergere
  4. chiar superb. stii, chiar ma gandeam azi la cum facem prostia sa ratam prezentul traind in trecut sau viitor. suntem niste prosti. niste muritori prosti. nu trebuie sa faci o nebunie in fiecare secunda, trebuie doar s-o traiesti. cel putin un zambet sincer pe minut, te scapa de atatea regrete! se pare ca ma apuc sa-ti scriu un post aici, in fereastra de comentarii, dar mi-a placut prea mult ce ai scris ca sa iti comentez ceva scurt si sec. felicitari,'genial' si 'superb' ai mai auzit. vreau sa-ti spun ca citatul ala..doamne. e atat de teribil de adevarat.
    bravo, anca >:D< imi face o reala placere sa-ti citesc blogul.

    RăspundețiȘtergere