daca ai plange, ti-as sterge lacrimile. daca ai tipa, ti-as alunga temerile.

iunie 08, 2010

Music: Evanescence - My immortal
Mood: acum realizez!


Jumatate de ora de privit in gol. Jumatate de ora in care ma gandeam la tot ce s-a intamplat in anul acesta. Jumatate de ora de reflectat. Jumatate de ora de realizat.
"30 minutes of bliss, 30 lies." Da, simteam nevoia sa adaug acel vers. Oricum, azi am fugit din clasa când am prins ocazia. Eram calma pe dinafara. Am început sa ma pricep la a lasa impresii false. Pe dinauntru? Hmm.. eram usor agitata. M-am oprit la pervazul de langa dulapul lor. Ii asteptam. Aveam nevoie de ceva de la ei.
Coridorul era gol. Eram singura acolo. Nici măcar elevul de serviciu nu era. Ciudat. Am întors rapid privirea spre geam. Priveam curtea goala a liceului. Nu era nimeni nici acolo. Băncile o data pline ochi de copii acum erau pustii. Nici măcar după colt nu se vedeau umbre, cum ca ar fi cineva pe acolo. Apoi mi-au picat ochii pe piscina, cineva înota.
Îmi aduc aminte cât de mult îmi doream sa înot în piscina aia. Oh! Incă vreau. Căldura îngrozitoare. Razele îmi picau fix pe fata, mi-ar fi intrat în ochi dacă nu as fi lăsat capul în jos pentru câteva secunde, timp în care norul l-a acoperit. Unu fără zece. Apar câțiva copii. Își zâmbesc, rad, sunt fericiți. Nu știu de ce, dar ma apuca și pe mine zâmbitul. Dar întorc rapid capul și ma uit iar pe geam. Nu vroiam sa ma creadă cine știe ce ciudata.
Curtea parca nu mai e asa goala. Curtea aceea care îmi este acum atât de cunoscuta. Curtea aceea care acum 10 luni era un loc necunoscut pentru mine. Curtea aceea în care am făcut primele poze ca boboace.
Boboace.. Azi dacă nu ma înșel a fost ultima noastră zi ca boboace. Nu ma simt diferit, nu ma simt mai matura. Nu simt nimic. Sunt tot eu. Doar ca am 10 luni în plus și parca un bagaj mai mare de prieteni, o a doua familie și niște amintiri pe care îmi doresc sa nu le pierd niciodată. Dar în esența sunt tot eu, Anca cea timida, Anca boboaca speriată ca nu o sa se înțeleagă bine cu colegii, Anca cea care visează la fericire eterna. Eu.
La anul o sa vina alte persoane. Fete noi. Expresii noi. Lume noua. Ma simt ciudat, nu o sa mai fim noi bobocii. O sa fie alții. A zecea.. A zecea părea la ani lumina depărtare acum zece luni și acum, acum e doar vacanta de vara intre noi.
Îmi și aduc aminte cât de fericita a fost mama când am terminat clasa a 8a. Era toată un zâmbet, iar eu, speriată ingrozitor ma chinuiam sa-i răspund cu același zâmbet. De ce mi-era frica nici acum nu știu. Dar parca mi-as dori sa mai trăiesc o data acele zile.

S-ar putea sa ma cert rău cu mama în seara asta. O sa ii spun despre tabăra, despre contract și despre faptul ca nu vreau sa merg în Turcia. Știu ca nu o sa pice bine, mai ales ca mai sunt doar 2 săptămâni pana atunci. Dacă mai pe seara mai apare încă un post uriaș.. e clar! M-am certat cu ea și ma descarc prin acel post.
Ma bucur ca am scris asta pe blog. Vreau sa am ce sa citesc la anu' pe vremea asta. Ma întreb cum sa fiu atunci. Cum o sa gândesc.. ar fi frumos.

Pa!

You Might Also Like

0 comentarii