27 mai 2010

cand te privesc..

Imi cer scuze mie, in primul rand, pentru ca mi-am batut joc de cine sunt si m-am complacut intr-o stare ce incet, incet m-a bagat in ceata. Adevarul este ca m-am pierdut. Nu stiu exact care a fost momentul, insa stiu sigur ca s-a intamplat intr-o fractiune de secunda. Au fost cateva zile in care am avut vaga impresie ca totul e bine, ca eu mi-am intrat in normal. Ce normal? Ce bine? Eu o duc binisor, nu sunt bine. Nu o sa mai fiu "bine" ceva timp. Am prostul obicei sa fiu sincera si sa spun ce simt. Prost obicei, repet. Unii cred ca ma joc, altii ma vad depresiva, poate unii ma vad disperata, iresponsabila, impulsiva, poate chiar si rea.. Nu ma intereseaza acum.
Uneori caut cuvinte care sa-mi linisteasca nelinistile. Caut cuvinte in persoane care nu vor sa mi le ofere.
Nu inteleg exact de ce.
Poate simt ca daca o persoana aproape straina ma calmeaza, inseamna ca ma intelege, deci inseamna ca am un rost.

Facem un targ? Am sa imi las masca sa pice, daca imi promiti ca o sa faci si tu la fel. Vreau ca seara trecuta sa fie ultima seara in care am fost nevoita sa mai port masti. Mi-e dor de mine. E uimitor cum sentimentele se pot schimba atat de usor si cum o persoana poate fi inlocuita atat de usor. Mi-e frica de asta. Sa fiu inlocuita, sa stiu ca daca fac o greseala persoana/persoanele respective se pot debarasa de mine si imi vor gasi o inlocuitoare. Ce sentiment ciudat. Te simti mica, insignifianta. E de a dreptul macabru sa te gandesti ca o sa ramai singur, fara nimeni. Eu nu mai vreau sa trec inca o data prin asta.. mai ales dupa ce am patit acum ceva timp. Si poate de aceea ma agat acum de fiecare mana intinsa, poate de aceea simit ca sunt in stare sa fac orice numai sa pastrez o prietenie. Mi-e frica sa raman singura.

Pa!

"You will see someday
That all along the way
I was yours to hold."

Niciun comentariu: