Eu, tu, și o mie de cafenele.

Music: Second Chance - Shinedown
Gânduri: da, da, da, da, da :x

Domnișoară, o cafea! O cafea aici, vă rog.
M-am lăsat purtata ușor de ritmurile melodiilor de la Steleverzi. Si închid ochii și ii las vocea sa se izbească violent de timpanul meu. Si nu ma deranjează ca e tare, chiar de loc. Si uite cum doar niște simple versuri îmi împacă gândurile astea. "Iubește ce scrii dragul meu, pentru ca lumea uita!" Lumea uita, da. Totul se poate da uitări dacă vrei, e chiar ușor. Noi tot timpul consideram ca e mult prea greu sa uitam dar de fapt nu e. Pur și simplu nu vrem sa uitam, de aceea e atât de greu.Poate ca uneori ne place sa ne chinuim singuri. Sa ne aducem aminte acel pasaj neplăcut din viata noastră. Doar pentru a ne plânge, poate ca uneori chiar ne place sa ne lamentam. E o stare chiar atât de plăcută când ne turnam cenușă în cap, ma întreb. Ne întoarcem iar și iar și iar la greșeala aceea din trecut sau la momentul în care am ales drumul greșit. Nu reușesc sa înțeleg de ce facem asta când știm ca putem sa trecem mai departe. Sa încheiem definitiv acel capitol din viata noastră.

Parfum de vara, ploaie de vara, vis de vara. Urăsc prima ploaie de vara din anul acesta. Urăsc felul în care m-a prins. Eram singura pe strada si reflectam la toate cacaturile care se întâmplau în viata mea pe atunci. Ma deranjează ca am simțit stropii reci pe o strada pustie.
Dar nu era pustie, nici vorba. Dar pentru mine, în momentele alea, orice loc era pustiu fără acea persoana. Si m-am grăbit acasă, și n-am auzit nimic decât pașii mei grăbiți cum calcă fără mila pe pământul ud și mut. Dar m-a apucat un dor nebun de o ploaie din aceea tipica verii. Si vreau o ploaie de august, rapida. In plina zi.. ar fi atât de frumos, doar ca sa nu mai fiu singura. N-as suporta iar.
Dar simt nevoia de a vedea încă o data cum stropi reci săruta violent asfaltul încălzit de prea multe zile toride. Pana atunci profit de ce a mai rămas și în același timp știu ca ma îndrept încet dar sigur spre moartea acestei veri.

ești un vis.

Music: Doua mâini - Bosquito
Gânduri: păstrează-mă doar ca pe un dar :x

Buna, salut, hei, hello, ce faci? :)
Am citit acum, ceva pe unul din blog-urile pe care le urmaresc și chiar mi-a plăcut. Era o simpla afirmație, nimic mai mult. Dar aceea afirmație e una pe care pur și simplu nu o poți ignora.
Când te aștepți la prea mult, s-ar putea sa nu primești nimic.

Cat de stupida pot sa fiu? Am rugat pe cineva sa-mi promită ceva stupid, ceva de-a dreptul stupid. Dar pur și simplu simțeam nevoia sa aud lucrul acela. Sa am o dovada ca nu voi rămâne singura în final. Nu as suporta.
Plâng ca proasta ascultând "Without you". Cat de stupida pot sa fiu? Cat de jalnica? Râdeam de altele ca sunt patetice, dar eu ce sunt? Eu cum sunt când vin aici și va trântesc niște cuvinte goale, inutile, simple?
Am rămas fără idei. Ma simt goala. De parca inspirația mea m-a dezbrăcat de orice urma de substanță atunci când a plecat. Si a luat cu ea și zâmbetul meu. Cel putin în seara asta zambetul e departe de mine, buzele mele o data calde sunt reci acum. Nu zâmbesc, surâsul meu e departe. Si stau aici, în fata monitorului care îmi obosește zilnic ochii căprui, și scriu. Si scriu și ma opresc și iar scriu și ma mai întreb uneori de ce mai scriu? Pentru cine scriu. Va încălzesc pe voi cu ceva cuvintele astea ale mele? Cuvinte atât de incapabile, cuvinte care sunt aici doar ca sa fie. Doar ca sa fiu eu fericita ca am scris ceva ce, poate, o sa bucure auzul cuiva? Inutil.

Nu-mi vine sa cred, te iubesc! :x

Music: Zombie - The cranberries
Gânduri: și iar ma urci pe cel mai înalt nor doar cu un cuvânt.

M-am întors din nou, pentru ca simt nevoia sa postez. Uite asa, pentru ca parca au apus de mult zilele alea în care eram atât de stresata și agitata încât simțeam nevoia sa mai scriu ceva pe blog imediat după ce postam ceva nou. Si nu e ca și cum tânjesc după zilele acelea "adorabile" de mai, doar ca parca nu strica doua postări pe zi. Mai ales ca eu uneori recitesc ce scriu și pot observa mai ușor cât și cum mi s-a schimbat starea in decursul a câtorva ore banale. Dar în fine, hai.. am lăsat sa treacă câteva ore. A se citi: m-am dus sa dorm putin și acum, la prima ora a dimineții(imediat după ce m-am trezit) îmi postez minunatele gânduri. Vedeți voi, nu știu cum sa va explic mai bine. Nu știu cum sa încep sa va descriu starea asta de euforie care m-a cuprins de câteva zile. In ciuda vremii, vreme care trebuie sa recunosc ca e de-a dreptul insuportabila. Plina de toane.. eu sunt fericita și nu ma mai afectează nimic, dar nimic va spun. Nu știu cum, nu știu de ce, dar un simplu cuvânt de la el și inima mea deja primește un scut protector împotriva a orice. Si culmea chiar dacă el e la kilometrii buni de mine. Doar simplele mesajele zilnice îmi pot îmbunătății ziua considerabil.

La cât am pierdut timpul prin bucătărie în ultima săptămână, e clar ca a dat în mine boala gătitului. Si tocmai de aceea, am chef sa fac prăjituri. Poate ca nu azi, dar cu siguranță în decursul săptămânii ăsteia. Eu vreau sa încerc sa fac Parisian Macaroons Nu știu cum se traduce în romana, în orice caz, e o rețetă franțuzească.. asta dacă nu era deja clar după nume. Si evident, ca romanu' n-a auzit încă de asa ceva, ca deh' trebuie tot timpul noi sa fim în urma cu ceva.
Având în vedere ca o sa fie prima data când o sa fac asa ceva nu știu cât de bune o sa iasă. Eu sper ca o sa fie măcar comestibile :))
Peste trei zile o sa aflu ce am făcut la Cambridge. Eu sper sa fie bine. Mi-e cam frica de rezultat. Adică știu ca știu engleza, dar totuși, mai știu și ca am prostul obicei sa ma înec ca țiganul la mal. Prost obicei, repet. Si nu prea vreau sa ii dezamăgesc pe ai mei dacă nu o sa iau examenul. E complicat.

Bun, bun. Cam atat am de spus la aceasta ora extrem de matinala. Da! Unsprezece e matinal pentru mine. =))

Pa!

și strig spre tine, nu m-auzi. unde ești? unde te ascunzi?

Music: Doi ochi noi - Steleverzi
Gânduri: am doua anotimpuri în suflet mereu :x

E bine sa fiu din nou acasă. Atât am de spus pentru deschidere. Si am așteptat clipa asta, când voi fi din nou acasă, aici, în Bucureștiul meu vechi și prăfuit. Nici nu știu cum am făcut drumul de la țară pana aici. Vad totul în ceata, dormeam, zău. Asta primesc dacă ma culc la doua dimineața când știu prea bine ca a doua zi trebuie sa plec la 6 de acasă.
Drumul ala pe care îl parcurg de zece ani în coace a durat atât de putin. N-am făcut mai mult de doua ore. Când eram micuță părea interminabil, o înnebuneam pe mama din cinci în cinci minute cu aceeași întrebare: "Cat mai avem?" Primeam același răspuns de fiecare data.. "Mai e putin."
In fine, în ultimi ani drumul, din punctul meu de vedere, s-a scurtat considerabil. Si ce e cel mai ciudat în toată treaba asta? Faptul ca drumul pe care îl fac de zece ani este -pana într-un anumit punct- același drum pe care îl fac când ies afara. Deși pe atunci nu aveam nici cea mai mica treaba cu zona respectiva, acum știu exact ce, cum, care, pe unde se afla. Si e ciudat, zău. Coincidentele astea..

S-a întors și ea, a ajuns înaintea mea chiar. E de ieri în București. Si am vorbit aseară pe mess și am ras cum nu mai reușisem sa rad de o săptămâna, decât arare ori când mai primeam un telefon din partea unei persoane anume.
In fine, cam atat momenan. E bine sa fiu din nou acasa! :x
Au revoir!

in zece mii de ganduri ma sufoc.

Music: Please forgive me (I can't stop loving you) - Bryan Adams
Gânduri: frate! nici chiar asa..

Rontai o spirala ciudata din foietaj mult si ma gandesc ce dracu sa fac. Sunt la tara momentan si nu stiu nimic. Nu stiu ce sa fac, pur si simplu nu stiu. Am incercat sa-mi adun gandurile, sa pot scrie ceva pe blog. Dar nu e ca si cum as aduna flori intr-un buchet. E mai complicat de atat. Am prea multe ganduri, prea multe idei si nu vreau sa aleg una proasta si sa se inteleaga iar ce n-ar trebui.
Astept sa se intunece, pentru ca ziua de azi de anunta a fi una urata rau de tot. Nu e pic de soare pe cer si norii par mai amenintatori ca niciodata. Nu vreau sa inceapa iar sa ploua ca ultima data. Am sa astept calma moartea zilei de azi.
"Si am alergat sa invat sa iubesc si alerg in jurul lumii."

ai fost, ești și vei rămâne eroul ce-l iubesc.

Music: Wedding dress - J.reyes ft. Tommy C
Gânduri: Am sa plec o vreme. Ma voi întoarce, nu încerca sa ma urmărești.

Si uite ca s-a ivit ocazia sa mai ies încă o data din Bucureștiul meu prăfuit. Si bănuiesc ca îmi convine toată situația. Ce vreau eu sa spun este ca ma sincronizez perfect. Au intervenit niște schimbări în plan dar în mare a rămas la fel.
( via TTVS )
Bun, sa vedem cum sta treaba. Hai, ca azi parca am chef sa scriu. Luna Iulie, Cuptor sau cum vreți voi sa-i mai spuneți a ajuns la mijloc, draga de ea. Si deja poți simți cum se scurg minutele.. Asa ca nu mai e mult timp și eu încerc sa profit cât mai pot. Pentru ca ușor, ușor am realizat ca nu o sa fie chiar atât de bine o data ce începe anul școlar. Da, nu o sa-mi mai fie dor dar o sa înceapă iar programul ala obositor și stresant. Plus ca de data asta nu o sa mai fie nimic amuzant, interesant în pauze. Nimic ca atunci. Asa ca vacanta asta e exact ce vreau! Exact ce am eu nevoie momentan. Asa ca am sa savurez fiecare moment.
Totuși ma întreb ce o sa se întâmple în primul semestru. Ar fi chiar amuzant sa vad ce rezolvare am găsi. Dar nu ma interesează "cum" atâta timp cât "se face" asa ca îmi convine orice.

Si trecând la următorul subiect, și principalul subiect al acestui post, trebuie sa va anunț ca plec. Măneciu, pana luni, cu sor-mea, deja mi-e dor. Asa doar asa, ca sa rezum totul. Puteam sa nu accept, știți? Nu-mi săriți în cap, am ales sa merg pentru ca simțeam nevoia sa mai ies o data din București. Plus ca, asa cum am spus și mai sus, ma sincronizam perfect.
Ieri a venit mâța, azi a plecat el, maine plec eu, luni vine ea și luni ma întorc și eu. Păcat ca nu o sa ma vad cu ei cât sunt acolo, dar.. n-au intrat zilele în sac. Avem timp sa recuperam, sper.
Ce o sa fac acolo n-am idee, nu am nimic plănuit. Știu doar sa vreau sa plec, atât.

Vad ca postul asta nu are șanse sa se lungească asa ca o sa-l ascult și am sa închei aici. N-am chef sa stric. Aveți grija de voi!

Pa!

fericire-i o sticla de vin

Music: Monday morning - Melanie Fiona
Gânduri: hm, planuri? :D

Pai haide sa încep în mod politicos, asa cum ar fi trebuit sa-mi încep fiecare post din acești doi(ma rog, aproape doi) anișori de când îmi pun sufletul la bătaie pe acest blog. Ar trebui sa încep cu un "Buna" sau "Buna dimineața/ziua/seara" după caz. Având în vedere ca e trecut de ora doișpe momentan merge "Buna ziua!"
Azi, din câte știu eu, e duminica. De ce spun "din câte știu"? Pentru ca eu în vacante, de cele mai multe ori pierd noțiunea timpului pentru ca deeeh, e vacanta alea, alea. N-am eu treaba cu timpul. Decât atunci când trece prea repede și în momentele alea îmi vine sa-i spun ceva de dulce. Dar asta e alta poveste.
( imagine de la Reviviscent )

Bun și acum începe.. având în vedere faptul ca mult adorata zi de cincisprezece Septembrie pica anul asta fix în mijlocul săptămânii sau ca sa fiu mai precisa, pica într-o minunata zi de miercuri, s-ar putea ca anul școlar sa înceapă ori mai devreme adică pe 12 ori mai târziu adică pe 19. Daca e sa înceapă pe 19 atunci sunt fericita sa va anunț ca de maine, oficial mai aveți doua luni de vacantă.
Bun, și acum ca v-am stricat(?) fericirea sa va spun ce planuri mărețe(vai doamne!) am eu pentru aceste minunate doua luni ramase.
Pai în primul și în primul rând trebuie neapărat sa ma duc la film! Nu am fost nici măcar o data la cinema de când a început vacanta, și ma irita lucrul asta. Am pus ochii pe un film, deci nu mai rămâne decât sa găsesc persoane dispuse sa meargă, și cred ca le și știu.
Apoi, e urgent sa merg cu ea într-o cafenea, doar noi doua ca sa vorbim. Avem destul de multe de recuperat plus ca am cam simțit lipsa unei discuții ca "intre fete."
Pe urma, as vrea neapărat sa ne strângem mai multe fete la mine și sa facem prăjituri. Alta nebunie de-a mea.. dar ador sa învăț sa gătesc lucruri noi. Si apoi un maraton de filme la noi acasă.. perfect!

Da, cam asta am eu în plan și în rest, sa ies afara, sa profit cât mai mult, sa ma distrez, sa zâmbesc, sa iubesc, sa rad.

Pa!

leapsa.

Music: You sang to me - Marc Anthony
Gânduri: oo mica leapșă :">

(Imagine de la Reviviscent)
1. Zi-mi ceva despre tine.
Anca, copil nebun și naiv.
2. Ai porecle? Care?
Aaah, cred ca Jacki și Ancuța. :))
3. O melodie trista și una perfecta.
Um.. sa vedem, melodia trista: Florin Chilian - Chiar dacă, clar! Iar cea perfecta bănuiesc ca ar fi Taxi - Luna.
4. Desenul animat preferat din copilărie
Tom and Jerry și Sailor Moon, clar.
5. Ce nume ți-ar plăcea sa ai, dacă ai putea avea altul?
Cred ca Diana sau Emma sau Eva sau Ana sau.. aaa, ma opresc aici. =))
6. Ce animale îți plac?
Pisicile, clar. Le ador, sunt atât de adorabile.. sunt asa micuțe și firave și drăgălașe și îmi vine sa le smotocesc non-stop și sa nu le mai dau drumul. Si devin automat geloasa când vad o tipa ca smotocește o mâță pe strada și eu nu pot. :|
7.Unde te simți cel mai în siguranță?
Langa persoanele care știu ca țin cu adevarat la mine și pe care ma pot baza oricând.
8. Ce îți place cel mai mult sa faci/vezi/mănânci/asculți?
Sa rad(cât mai mult) și sa ies afara :))/un film bun, lângă prieteni/mâncare gătită de mine în general și pizza/orice e pe gustul meu.
9. Un lucru care îți place la tine, și unul care nu îți place.
Ce îmi place? Imi place ca sunt copilăroasă și ca nu ma dau bătuta asa ușor. Nu-mi place ca sunt încăpățânată în prostie uneori și ca ma ambiționez sa vad mereu doar partea buna a lucrurilor.
10. Ce urăști cel mai mult?
Oamenii prefăcuți și falși. Falsitatea, lingușeala, prostia.
11. Ce regreți cel mai mult?
Ca nu am știut sa profit de anumite lucruri.
12. Ce iubești cel mai mult?
Îmi iubesc prietenii..
13.Un lucru/o persoana de care nu te poți lipsi?
Probabil ipod-ul iar persoana.. nu știu, nu ma pot lipsi de mai multe persoane :">
14. Ce te enervează cel mai tare?
Prostia, clar! Si insistenta.. :|

tu nu ai trup, tu nu ai suflet.

Music: Painting flowers - All time low
Gânduri: "i'm gonna find a way to make it tonight."

Si ma gândeam zilele astea cât nu reușeam sa închid un ochi, ca mi-e dor de camera mea. Si ma întrebam cum ar fi fost dacă as fi fost singura la părinti. Si brusc am realizat ca eu chiar îmi pot imagina cum ar arata viata fără sora mea.
(imagine de la Reviviscent)

E ciudat dar m-as putea trezi dimineața fără sa aud zumzetul insuportabil făcut de vechiul calculator din camera mea. Si apoi m-as putea duce la baie și sa fac un dus cald fără sa ma enervez ca nu mai am gel de dus și ca pasta de dinți nu e la locul ei. Apoi mi-as face mic-ul dejun liniștită și ma voi așeza în fata calculatorului fără întreruperi.
Camera ar fi doar a mea, bineînțeles și totul ar arata la exact cum as vrea eu. Nu e asa ca e ciudat? Dupa atâția ani în care am împărțit..
Stăteam în patul meu în una din diminețile astea fără pic de somn și pur și simplu ma uitam prin camera. Îmi părea asa de străina, nu mai dormisem de mult acolo.
Incă de dinainte sa se termine școala eu am început sa dorm tot mai des în sufragerie. Din diverse motive. Unul din ele -și cel mai des probabil- era ca vroiam sa vorbesc la telefon sau sa tastez mesaje pana târziu în noapte. Din camera mea nu puteam, se afla exact lângă dormitorul părinților și m-ar fi auzit. Asa ca sufrageria era cea mai buna opțiune. Si am continuat sa dorm acolo și practic sufrageria devenise camera mea, eu având și biroul tot în sufragerie.
Acum, în ultimele zile, mai exact de când m-am întors din Turcia am început sa mai dorm uneori în camera mea. Si îmi părea atât de rece, de inexpresiva. Parca eu nici măcar n-am avut vreo legătura cu decorarea ei și nimic din ce e acolo nu-mi aparține.
E aiurea asa, serios.

Legat de lucrul care ma frământa acum câteva zile? Tin doar sa va spun ca iar am tras concluzii pripite. Încep sa cred ca lucrurile își intra încet, încet pe făgașul normal. Si e bine, ma bucur. In sfârșit pot sa ma relaxez și eu.

Au revoir!

și uite cum se duce..

Music: Try sleeping with a broken heart - Alicia Keys
Gânduri: m-am hotărât sa scriu.

Nici nu stiu cum sa incep. Nu stiu ce sa va povestesc mai intai. Nu stiu daca e corect sa scriu despre asta pe blog pentru ca poate, pana la urma, eu doar am tras concluzii pripite. Si uite aici gresesc. Iar caut scuze si incep sa despic firul in patru. E complicat si nu credeam ca o sa se ajunga aici.
(imagine de la Reviviscent)
Când spun ca îmi e dor de toamna nu glumesc. Îmi e dor sa vad frunzele ruginite cum cad pe asfaltul rece adăugând încă un detaliu subtil la covorul de frunze ce acoperă orașul grăbit. Sa simt vântul cum adie leneș și sa realizez, undeva pe la mijlocul lui Septembrie ca vara s-a dus departe de aici. Dar pana atunci mai am de așteptat ceva. Si dacă e sa ma iau după calendarul de pe biroul meu, atunci mai sunt fix doua luni pana începe școala.
Aveam așteptări destul de mari de la vara asta. Aveam vise și planuri făcute în graba în curtea liceului. Așteptam cu nerăbdare ziua în care vom pune în aplicare tot ce gândisem în detaliu în timpul orelor mult prea plictisitoare pentru gustul nostru. Si din toate așteptările astea ce a mai rămas? Doar praful..

Uneori iți intru pe blog și recitesc ultima postare. Cred ca știi și tu la care ma refer. Citesc, recitesc și brusc realizez ca încep sa plâng. Spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat cu noi? Si aici ma refer doar la noi doua. Știu ca întrebarea asta, care iți e menita ție, acum și-a pierdut din esență și acum e doar o simpla întrebare retorica pe care probabil nu ți-o voi mai pune. Dar vreau sa știu. Pentru ca mi-e dor, mi-e dor de tot ce era, de ce am fost, de ce am făcut, de ce am plâns, de ce am ras.. mi-e dor de noi.
Mai știi ce fericite și extaziate eram doar la simplul gând ca vom termina liceul si ne vom muta împreuna? Mai știi cum topaiam pe holuri și cântam cât ne țineau plămânii în pauze? Mai știi cum ne certam pe curățenia din dulap? Mai știi cum ne-am susținut mereu una pe alta? Mai știi..
Unde au dispărut toate astea? Unde am dispărut noi? Anca și Miki. Spune-mi tu, unde sunt? Ma ajuți sa le găsesc? Sau îți convine situația? Vrei sa o lăsam asa?
Trebuia sa ne vedem zilnic, trebuia sa venim una la alta, sa gătim, sa dormim una la asta, sa avem maratonul acela de filme, mai știi?

Te-am sunat, sa știi. La mobil nu răspundeai asa ca te-am sunat pe fix. Mi-a răspuns mama ta. Știu ca ești plecata, dar vreau neapărat sa ne vedem când te întorci. Trebuie sa vorbim, trebuie sa ne vedem. Imi e dor de tine.

iubito, pleci și nu rămâne nimic din serile de mai

Music: Luna - Taxi
Gânduri: doare. da, nu întrebați. :| numai eu am norocul asta.
- - - - - - -

Buna dimineața? Sau nu mai e chiar asa dimineață? Nu știu, la felul în care somnambulizez eu acum nici nu îmi dau seama cât de târziu e. Nu am fost în stare sa închid un ochi aseară. Nu am putut de nici un fel, m-am rotit pe toate părțile, am bântuit casa, m-am holbat în oglinda juma de ora, m-am mai pus o data în pat.. nimic. Si de ce? De data asta nu din cauza căldurii. Nu, domnule. Din cauza urechii. Da, ureche care -aparent- s-a hotărât sa îmi facă iar probleme. Iar ma doare, fix când am crezut ca am scăpat de tot și ca ma pot bucura și eu de vacanta. Stupid!La sase dimineața n-am mai rezistat și m-am ridicat din pat. Dus rapid, cereale cu lapte rece și calculator. Deabea puteam sa-mi țin ochii deschiși. Știți ce e aia? Am stat în fata monitorului pana pe la șapte jumate, opt fără ceva când l-am lăsat balta și m-am întins pe canapea, nici nu m-am mai obosit sa ma mai duc în camera. Am adormit pe loc, evident nu comod, evident nu fără coșmaruri. Frate! De parca durerea asta îngrozitoare n-ar fi îndeajuns a mai trebuit sa am un coșmar îngrozitor legat de clasa a 10a. Aah, capul meu! Doamne.. te rog sa nu se adeverească, n-as suporta.
Si da, n-am putut în nici un fel sa ma trezesc din visul asta adorabil și m-am trezit când s-a terminat abea acum vreo 20 de minute.. cam asa.
Am început iar sa iau pastilele. Nu știu dacă ma ajuta cu ceva, dar ultima oara și-au făcut efectul. Asa ca bănuiesc ca o sa meargă și acum, nu? Adică logic ar fi sa meargă. Sa speram.. ca eu nu mai rezist mult asa.

Cam asta e momentan. Pa!

da, iubito! imi place..

Music: Ai închis marea în ochi - Taxi
Gânduri: haha, îl adooor. genial cântec. <3
- - - - - - -

Si îmi spuneam acum doua zile "Anca mama, cred ca tu ai început sa-ți creezi un șablon, zău asa. Postezi din doua în doua zile, fata mamii." Si aveam dreptate? Aveaaam.
Revenind, am intrat pe blog pentru ca m-am gândit sa va aduc la cunoștința starea mea actuala. Nu o sa fie un post prea lung, nu am timpul necesar pentru unul și ca de obicei, nici inspirația nu prea e de partea mea. De ce nu am timp -de inspirație nu ma ia ca știți deja povestea- va întrebați? Pai, poveste amuzanta.. sunt oarecum pedepsita.

Lăsând asta la o parte. Mi s-a scris un cântec uite aici. Îmi place la nebunie. Mulțumesc, iubito! Ești geniala.
Bun, vorbim când îmi fac timp.

Pa!

o mie de povesti despre ratare.

“Until we meet again.. until then, goodbye!” 

 Asta ar fi trebuit sa fie un ultim gând, un ultim rând scris pe o coala alba de hârtie pătată de gândurile mele și lacrimi hoinare. 

Dar rândul acela refuza sa se lase scris, iar foaia aceea de hârtie ajunge de multe ori la gunoi alături de alte foi la fel de ghinioniste ce au rămas fără un ultim rând.

ai închis marea-n ochii mari.

Music: Love the way you lie - Rihanna ft. Eminem
Gânduri: aah! mi-e foameeee! RawR.
- - - - - - -

Cred ca vremea schimbătoare începe sa ma afecteze și pe mine. Aseară n-am prea putut sa dorm din cauza căldurii insuportabile. Căldură care, în mod straniu, îmi place mai mult decât frigul din timpul iernii.M-am pus în pat, am luat pătura-n brate(da, alta ciudățenie de-a mea) și am ațipit. Cred ca doar o ora am reușit sa dorm. Nu mai mult de atât. M-am trezit bombănind și m-am dus sa beau o gura de apa, muream de cald deja.
M-am băgat iar în pat doar pentru a ma trezi doua ore mai târziu transpirata toată. Am deschis geamul în camera și m-am dus sa fac un dus. Imaginativa, la 4 dimineața eu făceam dus. Emoționant! In fine, după dus m-am băgat iar în pat și am adormit dar nu înainte de a ma foi vreo jumătate de ora. M-am trezit la zece azi de dimineața.

Azi a fost o zi extrem de aaa.. moleșită? Alt cuvânt nu găsesc. Știți senzația aia pe care o aveți când treceri prin starea de convalescenta? Eh, asa m-am simțit eu azi. Am fost o fantoma, zău. Bântuiam efectiv prin casa.. dacă ma vedeai/vezi te sperii și nu glumesc. Sunt palida și trasa la fată, n-am chef/pofta de nimic. Chiar ma mir ca am reușit sa ma așez la calculator. Am stat putin azi de dimineață și apoi m-am băgat în pat.. am zăcut acolo mai toată ziua.
Dar lasă, în seara asta nu ma culc pana nu ma asigur ca m-am reîntors la Anca de acum doua zile. Aaah, mi-e dor sa țopăi prin casa. Acum deabea pot sa merg drept. Firar!
Da, da, ma rog.. în seara asta ma fac frumoasăăă! Baie lungaăăăă, relaxantă, creme, ojă, parfum, baloane de săpun, muzică. Uuuh, abea aștept. Si maine, ei bine.. maine o sa radiez. Sper. Asta dacă nu ma apucă iar stomacul. Doamne, te rog, nu! Ai milă de o biată copilă care zău nu suferă să stea țintuită la pat. Înnebunesc, efectiv înnebunesc. N-am ce face și ma simt atât de.. de, nu știu. De impotenta(cuvânt folosit greșit, poate?) Oricum! Ideea e ca urăsc când ma îmbolnăvesc și trebuie sa zac!

Pa!

chiar dacă doar amintirile au rămas de-atunci cu voi..

Music: Chiar daca - Florin Chilian
Gânduri: fie ca e bine, fie ca e rău..
- - - - - - -

Firai tu sa fi Florin Chilian! Te urăsc, ma jur.Nu mi-o lua în nume de rău. Nu am nimic personal cu tine, de fapt chiar iți ador melodiile și iți respect munca. Dar pur și simplu e unul din momentele alea când urăsc efectiv un artist pentru ca scoate o melodie prea buna.
Ce ar trebui voi sa înțelegeți din toată asta? Pe lângă faptul ca eu sunt departe de orice granița a normalității? Ei bine, ca urăsc când un artist scoate o melodie prea buna. Si prin "prea buna" vreau sa spun, o melodie care e în stare sa ma facă sa bocesc pe ea ore în sir. Si bingooo! Melodia asta, "Chiar daca..." reuseste mereu sa ma faca sa umplu perna de lacrimi. Stupid, plang desi nu ma mai pot regasi in ea, plang desi nu se potriveste de loc cu situatia actuala. Plang pentru ca pur si simplu ma gandesc ca sunt altii acolo, undeva care trec prin asta.
Si hai sa recunoaștem, versurile sunt mult prea drăguțe, mult prea frumoase pentru a fi ignorate.

Dar în fine, aseară cam pe la doua dimineața, mi-am șters lacrimile cu podul palmei și am închis ipod-ul. Melodia lui Chilian era pe repeat, stupid.

Pa!

sau nu, sau iar o luam de la capăt.

Music: Cambodia - Apoptygma Berzerk
Gânduri: la naiba! fi și tu mai atentă :|
- - - - - - -

Sau nu, sau poate mai am ce sa scriu. Poate ca m-am pripit. Si eu încă mai am despre ce sa scriu. Doar ca în momentul ala ma lăsase balta muza mea adorabila. Draga de ea, s-a găsit și ea, măi, sa îmi joace feste. Vai, vai, mâncate-ar mama, pisi. Poate da dracu' sa îmi mai faci d'astea.Bun, acum ca am lămurit și treaba cu scumpa mea muza care, apropo nu are nume. Adevarul e ca nu m-am gândit niciodată prea mult la ea. O fi asta unul din motivele pentru care a ales sa ma părăsească? Aaa, scumpa? Vrei nume? Puteai sa-mi spui, zău. Îți dădeam, nu duc lipsa de inspirație când vine vorba de nume. Doar nu mai fugi de acasă, mersi.
Cred ca v-ar interesa sa aflați ca iubita(nu cred ca am folosit un adjectiv prea potrivit) voastră viitoare jurnalista a fost la un pas de a fi călcata de o mașina azi. Nu e asta adorabil(din nou, adjectiv prost ales)? Haha, a fost atât de palpitant(iar..), eram alba ca varul. Haha. Cred ca aici avem de a face cu un sarcasm post-trauma extrem de sec. Ciudate momente îmi aleg și eu sa fiu sarcastica, zău.

Stai, stai, stai. Sarcaaasm! Posed asa ceva, vai! Sunt tare, sunt sarcastica. E putin cam brut, are nevoie de ceva cizelare dar nu contează. Pot sa fiu sarcastica, draguț. Nu mai rămâne decât sa-l perfecționez. Super, am de unde sa încep.
Asa și acum, bănuiesc(sper) ca vreți sa aflați ce s-a întâmplat azi, nu? Adică toată faza cu mașina.
Pai sa vedem, plecam de la Irene de acasă(da Irene, mamă. Te-am pomenit pe blog :*) si eram pe Moșilor, ajungeam la intersecție. Si eu eram fericita, îmi împrumutase o carte care aparent încerca sa fuga de mine. Cum? De câte ori mergeam eu la librărie și aveam bani, ciuciu carte. Când intram în exact aceeași librărie doua zile(doua zile nenorocite) mai târziu, hop(!) apărea și cartea. Dar ghici ce, eu nu aveam bani la mine. Si tot asa. In fine, mergeam, mai savuram putin coperta cărții, mai palavrageam putin cu sor-mea si tot asa pana am ajuns la traversare.
Si eu am pornit prima, ca de obicei, fara sa ma uit. In apararea mea, era inca verde! Am mers pana la jumătate când s-a făcut rosu și ale naibii mașini au pornit la fix mă! La fix, știți ce e aia?! Si eu m-am speriat ca dracu' de tămâie. Dăi și fugi spre celălalt capăt al zebrei. Stupid! Chiar ca stupid!
Sandalele mele, frumoasele mele sandale albe recent achiziționate aparent nu fac fața stilului meu de a alerga, adică putin înclinat.(Nu sunt strâmba!! Sa nu va aud.) Si a făcut fata un plonjon frumoooos în fața unui Hummer negru care, în momentul ala, puteam sa jur ca ma va face plăcinta acolo. Da, de rasul lumii, n-am ce spune.
M-am ridicat stânjenita, rapid, cu fata mai roșie decât a semaforului care parca și ăla îmi arunca priviri disprețuitoare și am fugit mâncând pământul spre destinația inițiala de data asta însa fără incidente.

Morala? Nu fugiți în sandale în plina intersecție. Ah, apropo, sandalele nenorocite sunt aruncate în fundul dulapului. Nu cred ca o sa mai vadă lumina zilei prea curând.

Au revoir!

doar de fațada.

Music: This love(will be your downfall) - Ellie Goulding
Gânduri: pleeeec! :D
- - - - - - -

Da, dragi mei, plec. Nu de tot, nu din țară. Doar ca nu mai scriu pe blog..
Da, inevitabilul s-a produs: nu mai am subiecteee :'( NUUU!
Da, știu, știu.. și eu vreau sa mai scriu. Dar dacă aveți idei, îmi puteți lăsa un comment, sa sa-mi spuneți pe yahoo(pentru cei care îmi au id-ul)

Bun, v-am lasat! Paaa! :*

mai vreau doar o ultimă noapte pe pământ.

Music: Taxi - Mi-e dor și doare
Gânduri: Am căzut de pe o stea îndepărtată.
- - - - - - -

M-am gândit - ca tot ma afund eu în muzica mea de înmormântare - sa îmi scriu o scrisoare. Da, sa ii scriu o scrisoare Ancăi. Nu sunt nebuna, doar ca simt nevoia sa fac asta. Si plus, nu sunt singura care face asta. Este o persoana care a început toată treaba cu scrisorile pentru sine, persoana pe care eu o respect mult apropo.
Dar deși m-am hotărât sa scriu, m-am blocat. E exact cum a spus ea: " Când vine momentul sa vorbim despre noi, majoritatea suntem stânjeniți și ori spunem cele mai stupide chestii, ori ne autoironizam, ori nu avem nimic de spus." La mine merge ultima varianta.
Asa ca mai bine am lăsa la o parte falsa modestie și am putea încerca sa încropim o mica scrisoare către noi. Scrisoare pe care, mai târziu, o vom putea citi de câte ori avem nevoie de o incurajare din partea noastră. De ce nu?

Bun, acum ca tot am pomenit de asta nu o pot lăsa balta. Asa ca încep:

"Draga mea Anca,

M-am hotărât subit sa-ți scriu, nu cred ca ne-am mai vorbit pana acum și azi de dimineața, când te-am privit în oglinda păreai ca ai nevoie sa vorbești cu cineva. Vroiam sa-ți spun ca îmi plac la nebunie ochii tai căprui, îmi plac pentru ca pot privi în ei la nesfârșit. Da, îmi place și zâmbetul acela copilăros care parca îmi spune "as vrea sa rămân pe veci copil."
Ești o dulce, dar atât de naiva. Ti s-a arătat de atâtea ori ca lumea asta mare nu e întotdeauna ceea ce pare, dar tu tot insiști. Tu tot vrei sa crezi ca exista ceva bun în oameni. Esti prea înțelegătoare, vrei prea mult sa ajuți lumea. Dar te-ai gândit putin dacă "lumea" vrea la rândul ei sa te ajute pe tine? Știu ca poate acum nu vrei ajutor dar mai târziu când chiar vei avea nevoie de ajutor, ești tu sigura ca o sa te ajute toți cei pe care tu i-ai ajutat și pentru care te-ai îngrijorat pana acum?

Ai momente când te crezi singură, uitată. Chiar și azi, când e frumos afara și aerul verii iți bate-n geam. Nu te înțeleg de ce nu ieși afara? Da, singura.

Tu vrei sa te accepte toți pentru ceea ce ești, cu bune și cu rele. Dar sa știi ca nu se poate. Daca o persoana nu te place, nu te place și cu asta basta. Nu ai ce sa faci. Nu poți fi simpatica tuturor. Si sa nu fim ipocriți, pana și tu ai persoane care iți sunt antipatice. Din varii motive..

Momentan îmi închei scrisoarea aici. Nu mai am ce sa-ți spun. Doar retine, nu reunța niciodată sa zâmbești și sa crezi ca exista cu adevarat iubire și prietenie în lumea asta.
A ta întotdeauna, Anca"

poate ca e îndeajuns doar sa respir, doar sa respir..

Music: Erik Hassel - Hurtful
Gânduri: Crezi în vise? Asa te-am găsit eu pe tine.
- - - - - - -

De ce-ai plecat?.. Tu nu ştiai că-n luna mai e luna primului păcat -Am fost aseară la doctor. De fapt am fost la mai multi doctori, doua spitale diferite la unu dimineața. Gonea mama cu mașina prin București de zici ca nu era adevarat. Se pare ca nu e apa în urechi ci eu chiar am otita deci în concluzie sunt sechestrata în casa azi.
S-au schimbat multe, foarte multe. Oamenii din jurul meu s-au schimbat îngrozitor de mult și ma sperie chestia asta. Si cel mai rău ma enervează ca nu știu când s-a întâmplat asta. De când au început sa se schimbe? De ce?
Am impresia ca sunt singura care a rămas constanta acum.. sau nu. Dacă am rămas, e clar, sunt fraiera. Dacă oamenii vor sa se schimbe eu de ce as sta împotriva lor. De ce i-as opri eu din schimbat? Nu am nici un drept și nu voi avea vreodată.
Dar chiar sunt fraiera! De ce ma agat în halul asta de "ce a fost"? Ma încăpățânez sa cred ca poate lucrurile își vor revenii și ne vom intra iar în normal. Ah.. cât de naiva pot sa fiu, nici mie nu-mi vine sa cred. Dar e păcat, păcat ca nu ma pot lecuii de naivitatea asta copilăroasa. Dar poate ca asta sunt eu, un copil, și am sa rămân un copil pana când viata se va hotăra sa-mi arunce o "bomba" d-asta frumoasa. Si presimt ca una din aceste bombe e pe cale sa explodeze. Ma întreb de ce.. :|

Nu mai știu nimic decât ca mi-e dor și doare. Nu mai știu nimic, nu mai vreau nimic. Nu mai știu sa mângâi nici măcar un pic.
Nu mai am chef de nimic, ma simt atât de prost. Ma doare urechea, îmi vâjâie capul, mi-e dor, mi-e somn, îmi fac griji..

Pa!

orice alegere are consecințele ei.

Music: Vescan - Dansez cu pozele vechi
Gânduri: "cu o ușoară nostalgie.."
- - - - - - -

"Totul trebuia sa se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul."La naiba! Iar m-a cuprins nostalgia. Oof, iar o sa va plictisesc cu amintirile mele și cu visele mele și cu dorințele mele. Si mi-am spus ca azi nu o sa scriu nimic pe blog.. mi-am spus. Încep sa ma cred pisica. Si nu pentru ca îmi plac la nebunie mâțele și îmi doresc sa ma pot pisicii ca una.. cred. :D
Știți ca ele nu suporta apa, nu? Mai ales în urechi.. brr. Se pare ca și mie mi-a intrat apa în ureche. Si da, de aici durerea de care spuneam aseară. Groaznic, groaznic. Nu mai rezist mult.. sper sa iasă de acolo ca eu mor cât de curând. Mai nou ma doare și maxilarul. Off. Nu mai scap o data, credeam ca după o zi trece.. absurd.
Si ce ma enervează cel mai tare e ca nu pot sa rad sau sa zâmbesc ca lumea, ca ma doare. Ieri deabea dacă puteam sa schițez un zâmbet. Va imaginați ce aiurea trebuie sa fie, mai ales ca eu rad aproape tot timpul.

Acum realizez cât de mult îmi place cum scria Nichita Stănescu. Acum pot sa ii înțeleg mai bine unele din poezii. Si culmea, multe din poeziile care îmi plac la nebunie acum, îmi erau necunoscute cu câteva luni în urma. Dar în fine..
Azi am ieșit afara, singura. Am făcut ce nu vroiam nici în ruptul capului sa fac: sa ies singura undeva. M-am plimbat de am înnebunit. De la Muncii la Parcul Herăstrău, la Piața Romana, la Universitate, la Cișmigiu și iar în Romana. Da.. al naibii traseu. Plus ca am luat și Herăstrăul la pas.. m-am plimbat pe toate aleile posibile și imposibile.
Mai știți când v-am spus ca ma plimbam prin liceu și vedeam fiecare scena cum prinde viata? Când treceam pe lângă locul unde s-a întâmplat amintirea se derula ca un film. Ca în "Anastasia" când tipa intra în vechiul palat și are impresia ca se afla la un bal. Da, exact asa. Ei bine i-ar am pățit asta. Dar acum în parc, în Herăstrău. De ce credeți ca am umblat prin tot parcul? Încercam sa-mi aduc aminte anumite lucruri ca apoi sa le pot revedea. Dar n-a fost de loc bine ce am făcut, mai ales ca eram singura. Si când fac eu tâmpenii? Aud?
Exact! Când sunt singura. Si ce credeți ca a făcut deșteaptă asta mica? A plâns.. Da, din păcate iar a plâns. Mă, hai măcar să recunoaștem că a fost destul de inspirată încât să nu se machieze. Mai și speria dracului pe cineva dacă i se scurgea creionul sau rimelul.
M-am calmat acum dar parca mi-as dori sa fie cineva lângă mine acum. Cineva care sa ma ia în brate, sa ma sărute pe frunte și sa-mi spună ca pot plânge. Ca el/ea e acolo, ca nu ma va lasă singura. Păcat! Sunt singura acum.
Amintirile astea m-au făcut sa plâng azi. Praf.. e bine ca pe aceste amintiri nu se poate așterne praful. Poate doar un praf imaginar, atunci când voi vrea sa vorbesc în metafore. Dar nu acum, nu azi.

Închei tot cu Nichita. Aceeași poezie veche dar absolut superba. Au revoir!

"Clipele erau mari ca niște lacuri de câmpie,
și noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora își punea o coroana de nori, liliachie.
Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?"

zâmbim amândoi către o lume nebună

Music: Delirium - Fallen
Gânduri: stupid! stupida. naiva. fraiera. lașă. eu.
- - - - - - -

"Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simțim ne simte. Ceea ce nu ne lipsește ne aparține." Octavian Paler

Se învârtea într-o rochie lunga, alba și vaporoasa. Parul ei șaten ii încadra obrajii roșii. Era fericita, zâmbea. E o lume a ei, o lume în care ea face ce vrea. Dar norii au început sa se adune pe cerul ei azuriu și chipul ei fericit a fost acoperit de o masca sura, inexpresiva. Un vânt puternic, ceva ce ea nu mai simțise pana atunci, a început s-o împingă în toate părțile. Nu mai avea putere și a căzut în genunchi, zagariindui. Rochia aceea alba, frumoasa părea acum o cârpa veche. Era rupta, murdara.. sfâșiata de țepii trandafirilor albi ce au apărut parca de nicăieri.
O durea, țipa. Inutil! Era închisa încă acolo, în lumea ei. Departe de toți, nimeni sa o protejeze, nimeni sa o ascundă de rău. Își simțea fața grea, grea și uda. Lacrimile i-o înecau. Si-a dus mana spre chip, în speranța ca va reuși sa-și șteargă din ele. Inutil! Masca era acolo, proteja amărăciunea. A încercat sa o scoată, o durea. Era prea bine prinsa de piele, mult prea adânc cusuta pe chipul ei firav. Si aici a intervenit teama, ce s-ar întâmpla dacă și-ar smulge masca? Daca masca aia e tot ce ii susținea acum fata? A respirat de doua trei ori, și-a făcut curaj și a tras.

Stupid. A căzut pe spate, intre spini. Masca sângerânda era lângă ea, sura, tăcuta. A rămas singura, cu chipul sângerând. Nu era în stare sa plângă, sa rada, sa zâmbească, sa strângă din dinți. Nu era în stare de nimic. Stătea pe spate, privea norii cum se împrăștie. Decorul s-a spart.
Si-a dus mana tremurânda la chip.. nu mai sângera. Parca putea iar sa își simtă pielea catifelata. Dar atât, era doar pielea acolo. Emoțiile o părăsiseră. Privea în gol. Nu știa ce sa facă. Si atunci a văzut o raza de lumina, inutil a încercat sa o ajungă. Dar a lăsat raza sa ii mângâie chipul renăscut.
Pustiu. A simțit pustiu.. incredibil de dureros și rece pustiu în tot corpul ei. A închis ochii, a strâns puternic. Durea, dar nu ii pasa. Insa i-a făcut bine. Si-a gasit pacea și a respirat fara sa o doara niciun gand, nicio tresarire, nicio amintire si niciun dubiu. Știa ce avea de făcut, nu putea rămâne asa.
A simtit pustiu, dar începe sa se reconstruiască, iar de data asta o face pentru ea, fără sa nege ca va simți din nou gol mai devreme sau mai târziu.
Sufletul ei era gol, scurs printre spinii amenințători. Trebuia sa o ia de la zero, dar nu ii pasa. O va lua de la capăt. A închis iar ochii..

M-am trezit.

sa mergi devine plictisitor când înveți cum sa zbori.

Music: Scorpions - Daddy's girl
Gânduri: nu, n-am știut ca dragostea o prețuim numai atunci când a trecut.
- - - - - - -

copilă dulce, ești prea mică pentru a înțelege ce vrea el de la tine în această seară.

Știu ca aceasta veste e destul de întârziata dar se pare ca deja se știe cine, cum, la ce liceu a intrat. Am vorbit cu noii boboci și unii sunt chiar super ok. Dar mi-am dat seama ca nu mai sunt eu boboaca. Și asta e încă un prilej pentru mine sa mai bocesc putin pe subiectul asta.
Și uite asa, după aproape o luna de "pauza" în care nu m-am gândit absolut de loc la liceu niște simple conversații mi-au reaprins dorul de liceu. Știu ca e stupid, orice copil normal probabil s-ar bucura de vacanta. Mai ales acum, în iulie. Dar nu și eu.
Eu, ca de obicei, ma gândesc la fiecare clipa frumoasa din timpul liceului. Doamne, ce an a fost. De-a dreptul superb. Cata dreptate avea fosta mea diriginta când a spus ca anii de liceu sunt cei mai frumoși. Când a început anul nu mai aveam nimic, am luat-o de la zero. Nu aveam nimic când am pășit pentru prima data în liceu. Atunci da, eram cu adevarat singura. Dar în 10 luni am reușit sa schimb totul. Dar ce e ciudat e faptul ca nu ma simt diferit, nu ma simt mai matura. Nu simt nimic. Sunt tot eu. Doar ca am 10 luni în plus și parca un bagaj mai mare de prieteni, o a doua familie și niște amintiri pe care îmi doresc sa nu le pierd niciodată. Dar în esența sunt tot eu, Anca cea timida, Anca boboaca speriată ca nu o sa se înțeleagă bine cu colegii, Anca cea care visează la fericire eterna. Eu.
Și ma bucur pentru mine. Am fost în stare sa ajung atât de departe. Nu ma imaginam aici, nu m-am gândit niciodată ca o sa ajung asa. Se pare ca m-am subestimat.

Ma doare urechea îngrozitor. Cred ca m-a tras curentul, sper ca e asta. Nu vreau sa merg la doctor. Nu ii suport. Probabil și de aceea nu i-am spus mamei mele ca ma doare. Stupid, știu ca nu e bine ce fac. Dar nu vreau sa merg la spital, urăsc spitalele. Dar în fine, dacă nu îmi trece pana diseară o sa ii spun, cine știe ce dracului am.

Azi vreau neapărat sa ies din casa. Azi vreau neapărat sa ma plimb prin București. Dar la umbra, n-am chef sa ma ardă soarele-n cap. Poate sa ma pierd prin Micul Paris. Vai! Ar fi chiar frumos. Îmi era dor de Bucureștiul meu vechi, prăfuit și gri. M-as duce pe Lipscani, sau prin oricare alta zona "neexplorata" încă de mine.
Azi o sa ma îmbrac într-o rochița simpla și nu o sa îmi iau nimic la mine în afara de cartela ratb/metrorex și probabil mobilul. Ipod-ul nu il mai iau, nu vreau sa ma car cu el, plus de asta nu am unde sa-l tin.. nu o sa am nici o geanta, nu suport.
Ne vedem diseară atunci.

Au revoir!

mi-am frant inima pe drum.

Music: Taxi - Te vad în toate femeile
Gânduri: îmi doresc.. :-<
- - - - - - -

A spune ceva și a se înțelege altceva. A încerca ceva și a ieși cu totul și cu totul altceva. A dori ceva și a se întâmpla exact opusul dorinței. De curiozitate, știți cum e?

Foarte rar spun ce gândesc direct persoanei respective. Eu sunt omul apropourilor. Eu prefer sa bat apropouri decât sa ii arunc in fata gândurile mele. Si de data asta nu e vorba de reacții. E din cauza ca ma pricep mai bine sa bat apropouri. Sau cel putin ma pricepeam.
Aseară am realizat(de fapt m-a ajutat cineva sa realizez) ca s-a înțeles cu totul și cu totul altceva. Acum ceva timp eu am repetat o chestie dar nu am spus-o direct. Pe ocolișuri, ca de obicei. Iar persoana care trebuia sa înțeleagă apropo-ul nu s-a prins. Si ce i-am spus eu i-a confirmat gândirea. S-a convins de ce credea, chiar dacă nu era adevarat. Si astea doar din cauza ca nu am spus eu direct ce gândeam.
Si acum ma dau de ceasul morții încercând sa găsesc o metoda sa ii arat ca nu e adevarat ce crede. Stupid! Mai bine lăsam dracului apropourile și mesajele cu subânțeles. Probabil acum totul ar fi fost diferit dacă măcar o data în viata as fi spus direct și sincer ce gândeam. Probabil..

Dar mai am o problema. Da, acum am realizat unde am greșit. Dar momentan îmi e frica sa sun persoana respectiva. Sa ii spun ca vreau s-o vad și sa vorbim, sa ii explic. Nu știu dacă o sa vrea, nu știu dacă mai vrea o explicație. Si când te gândești ca în tot acest timp eu eram aia care se considera cea rănita. De fapt și eu am rănit, ca fraiera. Fara sa vreau. Sincer..

Iubirea zboară întâmplator prin lume sub soare
Legata strâns de piciorul unei pasări călătoare.

Pa!

Eins, zwei, drei.

Music: Reamon - Supergirl
Gânduri: bun, bun. o luam de la capat.
- - - - - - -

M-am intors. A fost frumos, chiar frumos. Desi inceputul chiar nu mi-a placut. Haha, stiu ca suna ciudat.. dar a devenit placut pe parcurs. In fine, e bine sa fii din nou acasa. :x
Am facut poze, multe. Desi o parte din ele sunt pe aparatul lui Irene. Deci nu le pot edita chiar pe toate. In fine.. uite o "mostra".
Uitarea. Ma intreb cum ar fi sa uit tot, dar absolut tot. Ciudat ca ma gandeasc tocmai la asta. De fapt nici nu stiu de ce minticica mea a ajuns atat de deaprte. Mi-a trecut prin minte cand ma rugam sa ajung cat mai repede acasa si ca de obicei metroul era ferm convins ca eu trebuie sa intarzii.
Cred ca termenul corect ar fi "amnezie". Da, amnezie. Ma intreb ce as face atunci, ma intreb daca as uita absolut tot. Sa raman cu un gol imens, sa nu mai stiu nimic. As fi curioasa sa vad daca as face acelasi greseli ca in trecut. Da, greseli. Pentru ca acum ma leg de ele. Am avut multe greseli, multe alegeri proaste, multe sanse de care nu am stiut sa profit si acum regret. Da, pentru ca in final cu asta raman. Cu regretul acela amar.

Oare de fiecare data cand voi fi pe cale sa fac aceleasi greseli, o sa un existe un clinchet si apoi o sa fie ceva acolo care o sa-mi spuna "Nu face asta! Uite ce ai patit ultima oara. Chiar vrei sa se repete?"
Gasisem undeva, candva un citat care mi-a placut la nebunie. Suna cam asa: "Cand istoria se repeta, inseamna ca nu ti-ai invatat lectia. Si o sa ramai repetent pana cand iti intra in cap."
Suna atat de bine. Imi place la nebunie, stiu ca l-am gasit in Romanul Tabu. O carte pe care pur si simplu o ador. Dar revenind la subiect.. chiar ma intreb daca o sa fac exact aceleasi lucruri.
Probabil voi incerca sa reconstituiesc fiecare pas. Dar aici probabil voi calca stramb, si iar voi face aceleasi greseli. A spus bine cine a gandit ca "in final regretam doar sansele de care nu am profitate, relatiile pe care ne-a fost frica sa le avem si deciziile asupra carora am stat prea mult sa reflectam."

Au revoir!