sa mergi devine plictisitor când înveți cum sa zbori.

Music: Scorpions - Daddy's girl
Gânduri: nu, n-am știut ca dragostea o prețuim numai atunci când a trecut.
- - - - - - -

copilă dulce, ești prea mică pentru a înțelege ce vrea el de la tine în această seară.

Știu ca aceasta veste e destul de întârziata dar se pare ca deja se știe cine, cum, la ce liceu a intrat. Am vorbit cu noii boboci și unii sunt chiar super ok. Dar mi-am dat seama ca nu mai sunt eu boboaca. Și asta e încă un prilej pentru mine sa mai bocesc putin pe subiectul asta.
Și uite asa, după aproape o luna de "pauza" în care nu m-am gândit absolut de loc la liceu niște simple conversații mi-au reaprins dorul de liceu. Știu ca e stupid, orice copil normal probabil s-ar bucura de vacanta. Mai ales acum, în iulie. Dar nu și eu.
Eu, ca de obicei, ma gândesc la fiecare clipa frumoasa din timpul liceului. Doamne, ce an a fost. De-a dreptul superb. Cata dreptate avea fosta mea diriginta când a spus ca anii de liceu sunt cei mai frumoși. Când a început anul nu mai aveam nimic, am luat-o de la zero. Nu aveam nimic când am pășit pentru prima data în liceu. Atunci da, eram cu adevarat singura. Dar în 10 luni am reușit sa schimb totul. Dar ce e ciudat e faptul ca nu ma simt diferit, nu ma simt mai matura. Nu simt nimic. Sunt tot eu. Doar ca am 10 luni în plus și parca un bagaj mai mare de prieteni, o a doua familie și niște amintiri pe care îmi doresc sa nu le pierd niciodată. Dar în esența sunt tot eu, Anca cea timida, Anca boboaca speriată ca nu o sa se înțeleagă bine cu colegii, Anca cea care visează la fericire eterna. Eu.
Și ma bucur pentru mine. Am fost în stare sa ajung atât de departe. Nu ma imaginam aici, nu m-am gândit niciodată ca o sa ajung asa. Se pare ca m-am subestimat.

Ma doare urechea îngrozitor. Cred ca m-a tras curentul, sper ca e asta. Nu vreau sa merg la doctor. Nu ii suport. Probabil și de aceea nu i-am spus mamei mele ca ma doare. Stupid, știu ca nu e bine ce fac. Dar nu vreau sa merg la spital, urăsc spitalele. Dar în fine, dacă nu îmi trece pana diseară o sa ii spun, cine știe ce dracului am.

Azi vreau neapărat sa ies din casa. Azi vreau neapărat sa ma plimb prin București. Dar la umbra, n-am chef sa ma ardă soarele-n cap. Poate sa ma pierd prin Micul Paris. Vai! Ar fi chiar frumos. Îmi era dor de Bucureștiul meu vechi, prăfuit și gri. M-as duce pe Lipscani, sau prin oricare alta zona "neexplorata" încă de mine.
Azi o sa ma îmbrac într-o rochița simpla și nu o sa îmi iau nimic la mine în afara de cartela ratb/metrorex și probabil mobilul. Ipod-ul nu il mai iau, nu vreau sa ma car cu el, plus de asta nu am unde sa-l tin.. nu o sa am nici o geanta, nu suport.
Ne vedem diseară atunci.

Au revoir!