zâmbim amândoi către o lume nebună

Music: Delirium - Fallen
Gânduri: stupid! stupida. naiva. fraiera. lașă. eu.
- - - - - - -

"Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simțim ne simte. Ceea ce nu ne lipsește ne aparține." Octavian Paler

Se învârtea într-o rochie lunga, alba și vaporoasa. Parul ei șaten ii încadra obrajii roșii. Era fericita, zâmbea. E o lume a ei, o lume în care ea face ce vrea. Dar norii au început sa se adune pe cerul ei azuriu și chipul ei fericit a fost acoperit de o masca sura, inexpresiva. Un vânt puternic, ceva ce ea nu mai simțise pana atunci, a început s-o împingă în toate părțile. Nu mai avea putere și a căzut în genunchi, zagariindui. Rochia aceea alba, frumoasa părea acum o cârpa veche. Era rupta, murdara.. sfâșiata de țepii trandafirilor albi ce au apărut parca de nicăieri.
O durea, țipa. Inutil! Era închisa încă acolo, în lumea ei. Departe de toți, nimeni sa o protejeze, nimeni sa o ascundă de rău. Își simțea fața grea, grea și uda. Lacrimile i-o înecau. Si-a dus mana spre chip, în speranța ca va reuși sa-și șteargă din ele. Inutil! Masca era acolo, proteja amărăciunea. A încercat sa o scoată, o durea. Era prea bine prinsa de piele, mult prea adânc cusuta pe chipul ei firav. Si aici a intervenit teama, ce s-ar întâmpla dacă și-ar smulge masca? Daca masca aia e tot ce ii susținea acum fata? A respirat de doua trei ori, și-a făcut curaj și a tras.

Stupid. A căzut pe spate, intre spini. Masca sângerânda era lângă ea, sura, tăcuta. A rămas singura, cu chipul sângerând. Nu era în stare sa plângă, sa rada, sa zâmbească, sa strângă din dinți. Nu era în stare de nimic. Stătea pe spate, privea norii cum se împrăștie. Decorul s-a spart.
Si-a dus mana tremurânda la chip.. nu mai sângera. Parca putea iar sa își simtă pielea catifelata. Dar atât, era doar pielea acolo. Emoțiile o părăsiseră. Privea în gol. Nu știa ce sa facă. Si atunci a văzut o raza de lumina, inutil a încercat sa o ajungă. Dar a lăsat raza sa ii mângâie chipul renăscut.
Pustiu. A simțit pustiu.. incredibil de dureros și rece pustiu în tot corpul ei. A închis ochii, a strâns puternic. Durea, dar nu ii pasa. Insa i-a făcut bine. Si-a gasit pacea și a respirat fara sa o doara niciun gand, nicio tresarire, nicio amintire si niciun dubiu. Știa ce avea de făcut, nu putea rămâne asa.
A simtit pustiu, dar începe sa se reconstruiască, iar de data asta o face pentru ea, fără sa nege ca va simți din nou gol mai devreme sau mai târziu.
Sufletul ei era gol, scurs printre spinii amenințători. Trebuia sa o ia de la zero, dar nu ii pasa. O va lua de la capăt. A închis iar ochii..

M-am trezit.