sau nu, sau iar o luam de la capăt.

Music: Cambodia - Apoptygma Berzerk
Gânduri: la naiba! fi și tu mai atentă :|
- - - - - - -

Sau nu, sau poate mai am ce sa scriu. Poate ca m-am pripit. Si eu încă mai am despre ce sa scriu. Doar ca în momentul ala ma lăsase balta muza mea adorabila. Draga de ea, s-a găsit și ea, măi, sa îmi joace feste. Vai, vai, mâncate-ar mama, pisi. Poate da dracu' sa îmi mai faci d'astea.Bun, acum ca am lămurit și treaba cu scumpa mea muza care, apropo nu are nume. Adevarul e ca nu m-am gândit niciodată prea mult la ea. O fi asta unul din motivele pentru care a ales sa ma părăsească? Aaa, scumpa? Vrei nume? Puteai sa-mi spui, zău. Îți dădeam, nu duc lipsa de inspirație când vine vorba de nume. Doar nu mai fugi de acasă, mersi.
Cred ca v-ar interesa sa aflați ca iubita(nu cred ca am folosit un adjectiv prea potrivit) voastră viitoare jurnalista a fost la un pas de a fi călcata de o mașina azi. Nu e asta adorabil(din nou, adjectiv prost ales)? Haha, a fost atât de palpitant(iar..), eram alba ca varul. Haha. Cred ca aici avem de a face cu un sarcasm post-trauma extrem de sec. Ciudate momente îmi aleg și eu sa fiu sarcastica, zău.

Stai, stai, stai. Sarcaaasm! Posed asa ceva, vai! Sunt tare, sunt sarcastica. E putin cam brut, are nevoie de ceva cizelare dar nu contează. Pot sa fiu sarcastica, draguț. Nu mai rămâne decât sa-l perfecționez. Super, am de unde sa încep.
Asa și acum, bănuiesc(sper) ca vreți sa aflați ce s-a întâmplat azi, nu? Adică toată faza cu mașina.
Pai sa vedem, plecam de la Irene de acasă(da Irene, mamă. Te-am pomenit pe blog :*) si eram pe Moșilor, ajungeam la intersecție. Si eu eram fericita, îmi împrumutase o carte care aparent încerca sa fuga de mine. Cum? De câte ori mergeam eu la librărie și aveam bani, ciuciu carte. Când intram în exact aceeași librărie doua zile(doua zile nenorocite) mai târziu, hop(!) apărea și cartea. Dar ghici ce, eu nu aveam bani la mine. Si tot asa. In fine, mergeam, mai savuram putin coperta cărții, mai palavrageam putin cu sor-mea si tot asa pana am ajuns la traversare.
Si eu am pornit prima, ca de obicei, fara sa ma uit. In apararea mea, era inca verde! Am mers pana la jumătate când s-a făcut rosu și ale naibii mașini au pornit la fix mă! La fix, știți ce e aia?! Si eu m-am speriat ca dracu' de tămâie. Dăi și fugi spre celălalt capăt al zebrei. Stupid! Chiar ca stupid!
Sandalele mele, frumoasele mele sandale albe recent achiziționate aparent nu fac fața stilului meu de a alerga, adică putin înclinat.(Nu sunt strâmba!! Sa nu va aud.) Si a făcut fata un plonjon frumoooos în fața unui Hummer negru care, în momentul ala, puteam sa jur ca ma va face plăcinta acolo. Da, de rasul lumii, n-am ce spune.
M-am ridicat stânjenita, rapid, cu fata mai roșie decât a semaforului care parca și ăla îmi arunca priviri disprețuitoare și am fugit mâncând pământul spre destinația inițiala de data asta însa fără incidente.

Morala? Nu fugiți în sandale în plina intersecție. Ah, apropo, sandalele nenorocite sunt aruncate în fundul dulapului. Nu cred ca o sa mai vadă lumina zilei prea curând.

Au revoir!