liniste.

Imi vine sa urlu cand gandurile vin iar peste mine ca valurile de asta-vara. 

Imi vine sa urlu cand simt ca inima nu-mi mai are loc in cutia ei de oase si muschi. 

Imi vine sa urlu cand sa-mi ascund fata in palme nu mai e indeajuns.

Imi vine sa urlu si deschid gura si nu iese nimic, imi ating cu degetele pieptul si nu am ce sa deschid, nu se mai zbate nimic in mine. Sunt doar eu cu mine si m-am legat atat de bine incat nu mai stiu cate eu stau inchise in mine si cate eu vor sa urle si cate eu vor sa alerge si cate eu vor sa se ascunda. Incerc sa deschid cu atentie cutia-eu si gasesc alta si tot alta si mi-e teama ca n-am sa mai ajung niciodata la prima cutiuta pe care nici macar nu mai stiu daca eu am pus-o sa stea cuminte intr-un colt. Si chiar daca nu m-am pus eu singura la colt, te-am ascultat si am ramas acolo ca un copil linistit care nu urla caci nu a invatat inca nici cum s-o faca si nici de ce s-o faca. 

Eu sunt un copil cuminte pentru ca stiu sa fiu cuminte, si stiu sa ascult si stiu sa astept si pentru asta nu-mi baga nimeni de seama cutiuta.

sare pe piele.

In casuta mea postala am gasit o hartie mototolita parca lasata special cu usa neinchisa, zgribulita si stropita de ploaie. Am luat-o si-am inchis-o in dulapul meu din piept, caci nu-mi place deloc ce mi-a facut. Nu-mi plac culorile in care m-ai pictat, nu-mi place ca mi-ai lasat-o in casuta, aruncata ca pe o ciorna de care n-ai mai avut nevoie pentru ca nu au iesit liniile asa cum ti le-ai imaginat. Oare asta sa fie motivul pentru care nu ai inchis usa? Ai sperat ca ploaia sa termine ceea ce tu nu ai putut sa cureti? 

Nu-mi place ca m-am lasat desenata prea devreme, prea indelung si fara urma de satisfactie, prea profund si prea unilateral. Unilateral e un cuvant ce-mi suna atat de chirugical. Nu-mi place ca-i nepotrivit asa cum desenul cu mine e nepotrivit in casuta mea postala, asa cum povestea mea e nepotrivita in mainile tale si nu voiam sa ti-o las deloc. Povestea mea trebuia sa ramana povestea mea iar eu sa raman un gand nerostit, un concept departe de realitatea ta. 

M-a pacalit soarele si nisipul, mi-a soptit marea ca ma pot scalda si ca are sa ma spele iar, sa ma dezbrace de mine si sa ramana ea cu secretele mele iar eu am sa pot sta in soare fara urme de regret. Dar regret si nu-mi place caci am doar sare pe piele si arat asa cum ma simt pe interior, arat cum nu am vrut sa-ti arat. Sare pe piele si soare in par si urme de regret pe buze. Si buzele uscate si sufletul vraiste si buzele tot neatinse. Si tu refuzi sa ma privesti. 

Tu esti un concept asa cum nu am putut eu sa fiu si vreau sa fiu iar doar in mare si sa plutesc printre valuri si tu sa ramai un concept.

Si e numai vina mea si e totul in capul meu.