orașul îngerilor e pustiu în seara asta.

"Marea îmi da mereu înapoi tot ce oamenii mi-au luat."
Cred ca totul incepe sa intre in normal. Dar nu mai e normalul acela obisnuit, e un alt fel de normal. Mai bun, mult mai bun. Parerea mea.
Calm. Totul este parca prea calm. Joia asta a fost ciudata. Si nu pentru ca s-ar fi intamplat ceva rau. Din contra, totul a mers chiar bine azi. Nu a fost una din joile alea cu care eram eu obisnuita. Scarbele alea de zile pe care iti vine sa le scoti din calendar. Nu.
Nu am vazut zambetul ala larg azi si nu am auzit vocea aceea azi si totusi topaiam intr-un picior in timp ce restul cascau.
Oricum, postul acesta l-am facut sa va anunt ca e posibil sa nu mai scriu asa des pe blog, din pacate. Sunt pedepsita. Si asta inseamna ca eu nu prea mai pot sa intru la calculator. Pentru ca, stitu cum e aia, "crima si pedeapsa".

Nu mai scap o data. "Ce semeni aia culegi. Ai semanat nepasare, eogism si furtuna, lacrimile astea sunt rodul." asta mi-a spus mama intr-o seara, acum vreo doua zile cand pur si simplu am explodat si am inceput sa bocesc. Am gresit, stiu. Mi-a trecut oricum, as cum trec toate. Insa ce nu-mi da pace sunt cuvintele ei, nu pot sa trec peste ele. Si ma gandesc intr-un ce anume am gresit. Si vreau sa schimb, asta doar daca mi-as da si seama unde anume am calcat stramb.
Amy mi-a spus "Si ce daca ai gresit, asta e.. acum e bine ca ai reusit sa iesi din lanturi. Esti libera, incearca iar, lasa in urma greselile, sunt niste jigodii!"
Poate, poate.
Au revoir!

Azi n-ai venit.