16 octombrie 2010

ajunge puțin curaj.

"Nimic. Am jăratec în mine, tăciuni sub cenușă. Oh S. De ce, de ce?"
(Cesare Pavese)
Un videoclip ce ilustrează o vară trecută, atât. El, ea și o melodie. Atât.
O scrisoare lăsată pe pragul ușii lui și primul lucru pe care îl va citi va fi: "Când te gândești la fericire sper că te gândești la capul meu pe umărul tău, la zilele când ne alergam prin parcuri fără să ne pese de nimic."
Nu s-au mai întâlnit niciodată.
Nu știu dacă a citit scrisoarea, nu știu dacă a înțeles-o. Dar ei doi nu s-au mai văzut niciodată. Si asa s-a terminat povestea lor, cu o simpla scrisoare lăsată pe pragul ușii. Sentimentele ei lăsate pe o coala alba de hârtie. Negru pe alb.
Atât.

Ploua. Si nici măcar nu suntem în Martie sa pot sa compar ziua asta stupida cu "Ploaie în luna lui Marte" a lui Nichita. Nu, nu, nu.. Noi suntem în Octombrie acum. Un nenorocit de Octombrie. Se face aproape anul.. mai am 26 de zile. Stupid.

2 comentarii:

Anca spunea...

taylor?:)
superb, anca :*

anca. spunea...

da, :x ador melodia aia.
mersiii. :*