27 septembrie 2010

acesta e cântecul ce ți-l dedic.

eseu.(pentru Amy)

Si se făcea ca eram într-un Septembrie târziu. Un Septembrie ca oricare altul, un Septembrie, de ce nu, ca acesta. Si ea se plimba singura cu tramvaiul. Nu o mai durea nimic, nici ca ar mai fi simțit ceva ca sa poată realiza măcar putin durerea. Caci se înșelase amarnic când a sperat la un alt Septembrie în ploaie. Si zâmbea amar când privea copacii uscați și bătrâni. Tramvaiul își continua drumul monoton, alene printre clădiri și copacii uitați de timp și ea încearcă din greu sa-și tina lacrima din coltul pleoapei. Nu e ploaia aici sa-i ascundă lacrimile. Incă așteaptă sa-l iubească, încă așteaptă sa-l încălzească în iarna ce va veni. Dar clipele trec, greu și monoton ca tramvaiul ce o duce către casa. Ea a uitat drumul către castelul lor și acasă doare.. căci e amintirea lui peste tot. Nu mai vrea sa meargă acolo dar nu poate, nu se poate dezlipi de rama ce încadrează imaginea lui. Rama de pe marginea patului, rama care sta acolo, nemișcată din ziua aceea. Cântecul lor ii e și acum amuțit pe buze, nu poate și nu vrea sa-l șteargă. Sta acolo, parca așteptând ziua când va veni EL și o va lua de mana. O va trage după el și o va duce în parcul lor. Acolo, în ploaie vor cânta din nou.
Ii va prinde mana în a lui și o va trage din ce în ce mai aproape de el. Si atunci când va considera el ca nu mai exista nici un fel de distanta intre ei vor începe sa se miște ușor în pas de vals. Va rade iar de prostiile pe care le spune EA și ii va da iar o șuviță uda de pe obraz. Dar pana atunci mai e și ea își continua drumul cu tramvaiul trist. Așteptând sa mai treacă un anotimp uitat de timp.

3 comentarii:

†☺ŦЯĘמђm Эηt Øl☻† spunea...

Multumesc,si mie imi place f mult cum scrii.ms de sfat:X:X

Amy spunea...

Cântecul lor ii e și acum amuțit pe buze. Oo Doamne, ma crezi ca mi-au dat lacrimile? Te iubesc:* si mersi mult:* si chiar asa e .. cum spui tu , si ai spus-o perfect.

Uitati de noi spunea...

ma regasesc atat de mult in povestea ei,,