prin ochii mei.

I have to block out thoughts of you, so I don't lose my head. In a sick way I want to thank you for holding my head up late at night, while I was busy waging wars on myself, you were trying to stop the fight. You never doubted my warped opinions on things like suicidal hate, you made me compliment myself when it was way too hard to take. So I'll drive so fucking far away that I'll never cross your mind and do whatever it takes in your heart to leave me behind.

Eu trebuie sa invat sa nu mai retin lumea atunci ca vrea sa plece, sa nu mai incerc sa prelungesc clipele - oricat de placute ar fi ele, le stric. Trebuie sa-mi intre in cap intr-un final si faptul ca nu pot sa multumesc pe toata lumea si sa nu uit ca sunt persoane - inca - care ma accepta asa cum sunt.

my fingers though your hair.

Stii, ma gandesc uneori daca exista persoane care chiar merita in lumea asta. Nu, stai.. gresesc, generalizez. Nu in lume, ci in viata mea. Chiar mai exista astfel de oameni? Sau pur si simplu trebuie sa incetez sa mai cred in ei? Cred ca ar fi mai bine sa-mi vad de drumul meu. Totul e atat de superficial acum. Toate astea ma scarbesc. Sau poate asta e efectul rotii. Stii tu, "roata se invarte oricat ar fi ea de patrata."Imi place ca ma asculti. Nimeni nu prea mai are timp sa ma mai asculte acum sau sa se intereseze de mine. Tu te-ai interesa de mine? Daca as disparea pur si simplu din viata ta, ma intreb, oare ti-ar pasa? Macar tie daca ti s-ar face dor de mine din cand in cand mi-ar fi indeajuns. Era o perioada cand vroiam sa insemn cate ceva pentru fiecare. Dar a trecut.
I don't want to be everything to everyone but I do wish to be something to someone. Ma doare, sa stii. Atunci cand vad ca eu tot incerc si ceilalti.. nimic. Absolut nimic. Mi-e frica ca asta o sa ma faca sa ma racesc de lume. Nu vreau sa ajung un robot. Un corp, atat. Gol pe dinauntru, jupuit de sentimente si lasat sa traiasca doar de dragul de a trai. Dar mi-e frica de faptul ca asa as putea sa ajung. In momentul asta nu ma mai impresioneaza nimic. Ma lasa rece totul. As vrea sa te pot scoate din file si sa te aduc aici langa mine. Te-as ruga sa ma iei in brate. M-ai lua in brate? Nu cred ca vreau mai mult de atat pe moment. Doar de tine aici, langa mine, tinandu-ma strans in brate.
Just say yes, just say there's nothing holding you back. It's not a test, nor a trick of the mind only love.

i hate this part, right here.

This is the last letter I am wasting on you so, read it good. Don't skip a line. You need to know.

De obicei asta patesti cand te incapatanezi sa vezi doar ce vrei tu si nu mai pleci urechea din cand in cand la ce spune lumea. Ca poate ei vad mai bine ca tine, ca ei nu vad lumea perfecta asa cum o faci tu. Ei mai observa si cacaturile care te inconjoara. But it's hard to see though lying eyes when you're mesmerized. Corect?
Ma chinui de luni bune sa ma conving sa-mi ascult ratiunea si sa o dau dracului de inima, ca nimic bun nu vine daca o asculti.. e in stare sa te aduca pe marginea prapastiei si sa iti sopteasca sa sari iar tu o vei asculta crezand ca aruncandu-te vei putea sa zbori chiar si fara parasuta, dar nu e asa si tu de fapt nu faci decat sa te arunci in gol fara sa ai pe cineva acolo jos sa te prinda. Si daca sari, acolo ramai. Tintuit. Iar eu nu vreau sa ajung in ipostaza aia. Niciodata.
Nu vreau sa fiu fara ajutor. Si nu o sa fiu pentru ca pot mai mult de atat. Sunt mult mai puternica decat ar crede oricine, drept dovada ca inca nu m-a doborat nimic. Inca mai am echilibru. Si da, stau acum pe marginea prapastiei dar nu cad desi nici mult nu mai am.
Amuzant este faptul ca nu voi ma puteti face sa-mi pierd balansul si sa cad. De fapt, ce ma amuza pe mine e faptul ca eu trebuie sa fiu cea care da lovitura finala. Daca ma arunc sau daca schimb directia corabiei asteia in deriva, este in totalitate decizia mea. Si ma cunosc foarte bine, desi sunt in stare sa-mi fac mult rau.. nu o sa ma arunc.
Poate ca am si eu nevoie uneori de cineva care sa fie acolo pentru mine. Si sa-mi spuna ca sunt foarte bine asa cum sunt. Sa-mi repete ca totul o sa treaca, ca nu o sa ma lase singura in asta. Stiu ca asta e o slabiciune. Dar care-i problema? Sunt om, am voie sa gresesc, am voie sa am slabiciuni. Nu ma poate condamna nimeni. Si da, da am nevoie de tine. Dar nu vreau sa fii acolo doar pentru a iti simti prezenta. Daca nu poti mai mult de atat, bine. Spune-mi. Inca rezist, am rezistat pana acum, de ce sa cedez acum? Nu are rost.

But we're young and everything seems like the end of the world, but it’s not. It’s just the beginning. Si uite de ce nu o sa ma mai doboare nimic de acum in colo. Hei, mai tii minte? Nu am nevoie de nimeni. Stralucesc si singura si da, acum o stiu prea bine!

amintire.

Am uitat. Sa ce, nu stiu sa-ti spun concret. Folosesc prea des "nu stiu", ai observat? N-am mai iesit de mult pe balcon, stiai? Nu am mai stat sa privesc cerul si sa ma uit dupa stele. Dar am vazut ieri 2 avioane. O luau in directii diferite. Departe, tot mai departe de celalat. Pareau ca fug. De ceva, de orice; de ele.
Am vazut versurile alea la altcineva. Mai stii? Nu cred ca mai stii, le aveai si tu o data. De mult. Uneori mi-e dor de atunci. Mi-e dor de nestiinta mea. Poate era mai bine. Aveai si tu versurile alea o data. Nu erau pentru mine, erau ale ei. Ea mai stie? Sa nu-i spui. E secretul meu. Secretul meu ca ma intristez cand vad versurile alea si ca apoi incep sa zambesc pentru ca eram asa curioasa atunci. Eu nu ti-am dat nimic. De ce? De ce? Nu ti-am lasat nici macar o amintire.

intoarce-te in vis.

Voci ce-mi spun, “N-ai de ce sa te ridici. De ce sa te ridici?”
Ea nu-i aici.


Sa te mai gandesti la mine din cand in cand. Nu-ti mai cer nimic, e doar o ultima rugaminte. Memento mei. Sa nu ma uiti, atata tot.

"Nu vorbe, un gest. Nu voi mai scrie."

tu.

Mi-am recitit blogul asta amarat. A fost o ultima incercare de a-mi regasi partea aceea micuta din suflet pe care am inghesuit-o timid intre randurile acestui jurnal prafuit de anii ce au trecut peste el. Sunt ani. Da. Inca imi vine greu sa conturez cu buzele aceasta propozitie care pare atat de ciudata incat uneori ma gandesc ca mai bine nici n-o spun, mai bine nici n-o impartasesc pentru ca e prea ireal sa spun ca trec anii peste mine, cea care se considera un copil.
Ultimele luni au lasat la iveala un suflet ca o foaie de hartie, sifonat si plin de cute, cu colturi indoite si mazgalituri aiurea facute din cand in cand; mazgalituri cu cuvinte ce erau in stare sa deschida un mormant. Dar acum se uniformizeaza totul, nu mai sunt atat de firava ca atunci. Imi place sa cred asta.

Si stiu ca sunteti care inca nu ma credeti. Nu e nimic. Mai avem timp.*

silence.

Am gasit mereu fascinant felul in care sclipesc fulgii de zapada in bataia luminii triste de felinar. Mereu au avut ceva aparte, mai ales in serile tarzii de Ianuarie cand incercam sa ajung cat mai repede acasa pentru a nu lasa singura cana mea cu ceai de vanilie ce ma astepta credincioasa pe birou scotand aburii dulci ce urma sa-i inhalez din moment in moment. Dar atat! Asta cred ca e singurul farmec al lunii Ianuarie. Si ca sa fiu sincera pana la capat, nu e cu nimic in plus fata de oricare alta luna a iernii. Vroiam doar sa gasesc ceva special la Ianuarie. Nu e.

Ianuarie nu indeplineste dorinte. Februarie o face.

mai ramai putin.

“Ai venit.. De ce? Ai uitat ceva sau poate vrei să-mi spui pentru ce ai să lași în urmă toate câte-au fost intre noi, să-ncerci să mai găsești vreun rost, vreun motiv să amâni ce e de acum definitiv.
Ia un loc, îl mai ai. Pân' la miezul nopții este timp destul să mai stai. Poate vrei să trecem peste inhibări și tristeți cu iz de gări sau poate-acum vrei să uiți ce putin mai este pană pleci la drum..
Mai ramai putin, te rog. Este cea din urmă seară efemeră ca un nor, vraja n-o lăsa să piară. Lasă-ți părul să-l alint, să-mi înșire-n mană salbe. Zbor de vise ce nu mint în plutiri de aripi albe. Mai lasă-mi-te-o zi..
Te mai vreau și azi, ca o ploaie de lumina, peste trup să-mi cazi și-ntr-o liniște deplină să colind ceru-n ochii tăi și stropi de stea ce vin să-i prind, când vei fi departe dorul să-mi alin. Să nu spui nimic, nu-i nevoie de cuvinte. Mai adormi un pic, să-mi rămâi asa în minte. S-a făcut prea târziu ca să mai pleci și trenul tău a trecut neîmplinit.”
Cuvintele nu-mi apartin.

until the end.

Nu stiu ce mi-a luat atat sa ma trezesc. Ma doare capul ingrozitor, dar sa zicem ca nu atat de rau incat sa nu ma pot da jos din pat. Asa ca m-am gandit sa scriu ceva si pe aici, doar cat sa marchez cumva noul an.
Mi-am inceput anul cu un dus rece. N-a fost cel mai bun sfarsit, nici pe departe. Dar e un nou inceput si mi-am jurat sa fac din anul asta cel mai bun posibil. O sa ma tin de putinele rezolutii pe care mi le-am facut si o sa incetez sa ma mai persecut. Anul asta ma tin de promisiuni! Si cel mai bun mod de a incepe asta e cu mine insumi. La multi ani! Sper ca 2011 sa fie un an in care dorintele sa se implineasca cu adevarat.