aripi.

Music: Daughter - Youth
Gânduri: “I tried to drown my sorrows, but the bastards learned how to swim.”

Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place vara, de fapt, aş putea vorbi o lună întreagă despre cât de bine este vara, însă nu e destul. Nu e destul ca vara să fie anotimpul meu preferat.
Am fost întotdeauna genul acela de persoană care se plimbă fără pic de atenţie pe linia subtire de mijloc dintre... ei bine, dintre orice. Numiţi-mă nehotărâtă, cu capul în nori sau în orice fel doriţi, însă nu pot alege un lucru de sine stătător de care să mă agăţ şi să-mi placă. De fapt, cred că în cei optsprezece ani ai mei, nu am găsit un lucru care să mă mişte în aşa hal încât să simt că-mi fuge pământul de sub picioare dacă n-o să-l am. Nu am avut nicio pereche de pantofi pe care s-o vreau cu disperare şi pe care să-mi cheltui alocaţia pe trei luni, nu am văzut nicio bluză pe care s-o vreau şi s-o port până la destrămare. Cu unele cărţi am mai trăit unele poveşti de dragoste intense dar care s-au consumat într-un final, dar pe care le port încă în suflet. Cu muzica m-am înţeles întotdeauna bine. Avem o înţelegere. Găsesc melodii, mă îndrăgosesc, le ascult până ajung să le urăsc şi apoi trec mai departe la altele. Sunt un Don Juan fără ruşine când vine vorba de muzică, conştientă, desigur, că în cazul meu şi al muzicii nu există reciprocitate.
Mi s-a spus superficială, m-am supărat şi apoi mi-a trecut. De fapt nu mă interesa, ce mă deranjase pe mine a fost faptul că m-am făcut de râs. Plâng până îmi dau sufletul afară şi apoi mă intreb de ce plâng. Poate chiar sunt nebună.
Sunt copilul născut toamna, sunt copilul care iubeşte vremea aceea nesigură, care te bagă în dubii. E cald sau răcoare azi, e nebună sau pur şi simplu diferită? Ah! Acum vreau frunze şi ciocolată cu caramel şi eşarfe simpatice în culori tomnatice.