și în urma mea eu voi lăsa doar ploaia.

Si a venit în sfârșit.
Toamna și iluziile, regretele, iubirile, visele, parfumul ei, e aici. M-am plâns ca îmi era dor de ea acum ca e aici mi-e dor de locurile prin care hoinăream vara asta și de zâmbetele pe care le aruncam oamenilor în parc în zilele mult prea călduroase de Iulie. Copila ciudata ce sunt. Dar nu-i nimic, rămân la convingerea mea ca totul e mai special toamna și ca lucrurile sunt trăite mai intens atunci. Asa ca o sa ma multumesc cu cana calda de cafea cu lapte si cu pulover-ul meu pufos, in timp ce ma apuc sa citesc una din cărțile alea pe care probabil le voi cumpăra cât de curând.

Ma gandeam sa imortalizez cumva ultima zi de vara. Ma gandeam sa fac ceva s-o pastrez pentru ca vara trecuta a fost mult prea frumoasa pentru a nu face ceva s-o pastrez. Sa ii prind parfumul intr-o poza. Si cred ca am reusit, intr-una singura. Un ultim apus de vara. La inceputul lui Iunie imi doream sa vad apusul lui August si rasaritul din Septembrie la mare, pe malul marii.. dar nu s-a putut. Poate anul viitor, poate. Puteti mari imaginea daca dati click pe ea, e mult mai mare. Am prins cum am putut esenta verii intr-o poza ce nu va stii niciodata ce inseamna praful. Poate va face cunostinta doar cu un praf imaginar atunci cand voi vrea sa vorbesc in metafore, dar mai e pana atunci. Cale lunga, cale lunga.
Inca cinci zile. :)