și el fuge iubind, de coasa; moartea din greșeli.

eseu.(Pentru Emmishor.)

Si te privea timid cu ochii goi, de ciocolata. Si aștepta dar tu nu ai realizat ce, nici măcar nu te gândeai la asta. De ce n-a făcut nimic ma întrebi acum? Pentru ca o țineai în brate, de aceea. Pentru ca ii era bine, pentru ca erai acolo. Si pentru ea era îndeajuns sa te știe acolo lângă ea, sa te știe fericit. Dar eu te întreb pe tine acum, tu de ce n-ai făcut nimic? Când o priveai asa, când ii aruncai priviri clandestine și parca și tu așteptai ceva. Ştiai ca ea nu o sa facă nimic, de ce ai riscat? Toată viata ta ai mers pe riscuri, de ce nu ai încercat măcar o data sa nu faci lucruri nesăbuite și sa fii putin mai atent? Ca poate acum nu vei mai afla niciodată toată dragostea ce vroia sa ți-o dăruiască fără sa ceara nimic în schimb. Dar nu e timpul pierdut, nu încă.(Iartă-ma ca nu am reușit sa scriu un eseu mai lung. Nu mai știu ce sa spun, mai ales după ce mi-ai povestit :) Îmi pare rău.)