Uite, ceva despre care se poate vorbi! O zi din viata unei fete. O zi din viata mea ca sa fiu mai exacta. Nu, nu scriu tot timpul despre asta. Ce scriu eu pe blog sunt doar fragmente. Daca ar fi sa le combini ar iesi un kaleidoscop dragut. Eu de obicei ma axez pe o anumita parte din zi, un anumit subiect care mi se pare interesant la momentul respectiv. Dar nu stau sa-mi povestesc fiecare secunda din zi. Mi-a lua prea mult sa descriu tot si postarile astea ar fi kilometrice. Deci prefer sa nu fac asta prea des. Dar azi parca a inceput prea frumos, azi parca e o zi ce merita mentionata. Azi chiar mi-a placut!
Metrou. Liniste totala; metroul spre Stefan cel Mare deabea a trecut si eu, ca de obicei, l-am pierdut. Dar nu ma deranjeaza, oricum am plecat mai devreme de acasa. Ma asez pe un scaun. In dreapta mea, o femeie musca patimas dintr-un mar verde. Parca a trecut ceva timp de cand am mancat un mar. Prin fata mea trece un cuplu ce traverseaza de la un capat la altul statia. Probabil din cauza plictiselii.. metroul tot nu vine. Se tin de mana si dupa privirile pe care si le arunca par destul de indragostiti. Eu inca stau pe scaun, nu-mi vine sa ma ridic. Acelasi scaun rosu, vechi si neprietenos. Langa mine se aseaza un tip. Pare de varsta mea. Il vad cu coltul ochiului cum ii pica privirea pe cartea din mana mea. M-a amuzat teribil expresia care s-a instalat pe fata lui in timp ce contempla dimensiunile cartii. Nu-l pot invinovatii, cartea e destul de groasa. Cu ochii atintiti la carte nu observa ca apare si metroul. Ma ridic incet, imi aranjez camasa si ma apropii mai mult de linie. Ma urc rapid in metrou. Liniste din nou. Nu aud conversatiile din jurul meu, sunt concentrata la carte. Nu prea inteleg, e destul de grea. Nu stiu de ce m-am apucat de ea. Probabil din cauza ca am auzit vorbinduse de ea de prea multe ori. Am fost curioasa. Oricum tineam cartea de 3 ani in biblioteca. Am primit-o de ziua mea, tin minte cum m-am strambat cand am vazut-o. Noroc ca nu a observat matusa mea.
Cu ochii in carte nici nu observ ca ajung la Stefan cel Mare. Pentru o secunda am impresia ca totul se misca foarte rapid azi. Culmea! Fix cand vreau sa savurez o zi, cand totul pare perfect.. viteza cu care trece timpul trebuie sa imi para mult mai mare. Nu-mi place asta.
Ma uit plictisita la ceas. Sunt singura in statie. E devreme. E mult prea devreme. Am inchis de mult cartea. Sta in ghiozdan, linistita.
Este uimitor cat de repede poate sa vina nenorocirea aia de tramvai cand nu intarzii undeva. Cinci-ul se misca ca de obicei, cu viteza luminii stinse duminca. Dar nu conta, nu intarziam. Si imi placea sa privesc pe geam in timp ce tramvaiul se clatina usor. Eram fericita. Uite asa! Fara nici un motiv, zambeam.
Mi-am pierdut o ora prin McDonalds. Am recitit poezia "Corbul" in timp ce asteptam sa se raceasca cafeaua.
Orele au fost destul de plictisitoare. Daca pana sa intru in liceu timpul parca zbura pe langa mine.. ei bine cand am pasit in liceu totul s-a inversat. "Iar a stat ceasul."
Dar sunt multumita. Azi m-am simtit bine, azi m-am simtit frumoasa. Azi e o zi care chiar merita mentionata!
Pa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu