bucati.

Music: RED - Never be the same
Gânduri: daca ai nevoie de mine o sa fiu mereu aici. viitorul nu imi rezerva nimic, probabil o sa putrezesc aici asteptandu-te.

Iar eu imi spuneam intr-o perioada ca daca ar fi vreodata sa simt iar fluturi in stomac am sa inghit naftalina fara remuscari, uite asa, ca un criminal profesionist, doar ca sa nu fiu nevoita sa-i mai adapostesc in mine si apoi sa-i simt cum mor rand pe rand fara ca eu sa pot face ceva.
Insa tu, te-ai furisat din nou, ca un asasin platit si mi-ai furat punguta cu naftalina si ai aruncat-o undeva departe, departe de mine, departe de dragostea noastra. Uneori imi doresc sa n-o fi facut, m-ar fi salvat de amintirile neplacute si totusi, mi-ar fi rapit toata fericirea pe care o simt acum, in acest moment cand ma gandesc la tine si ii simt fluturandu-si aripile pe acolo prin stomac. amintiri pretioase.

Caci eu nu am sa fiu niciodata satisfacuta pana cand nu are sa-mi aduca cineva pe tava o sticluta mica si zambind triumfator sa-mi spuna: "Iata! Ti-am adus ce-ti dorea sufletul atat de mult. Nu-i o sticla de parfum insa din ea ies amintirile precum izul dulce si melancolic al trandafirilor de dulceata, iar in ea iti stau toate momentele pe care le pretuiesti cu cer, soare, parfum dulceag, ploi si lacrimi. Si n-are sa se uzeze niciodata, si n-are sa paleasca niciodata. Caci, stii si tu ca si mine ca amintirile sunt cele mai pretioase si cele mai capricioase."

vara asta.

Music: Katy Perry - Thinking Of You
Gânduri: and i'm like fuck you and fuck her too.

'Marea-mi da mereu inapoi tot ce oamenii imi iau.'
Mi-a fugit si mie sufletul, a dezertat, e dezamagit de mine si nu-l invinuiesc caci are tot dreptul sa fie deceptionat de purtarea mea prosteasca din ultimele luni.
Am iesit cu el in oras cu cateva zile inainte sa ma paraseasca. Am spus, 'Barman, o cuba libre pentru mine si un shot de tequila pentru sufletul meu.' Tipul din seara aia s-a uitat cam dubios la mine, era nou angajat si eu eram la fel de noua pentru el. Pentru o secunda m-a intrigat necunoscutul din ochii strainului ce-mi pregatea bautura, as! de cand nu mai simtisem fiorul lucrurilor nestiute din reflexiile unori ochi caprui. Dar barmanul meu si-a vazut de treaba lui si abea cand i-am vazut spatele am realizat ca sufletul meu incerca sa vorbeasca cu mine.
Nu-mi amintesc multe din seara aceea, poate doar lumina din ochii caprui pe care nu i-am mai revazut. Nu-mi amintesc nici macar ce a tot incercat sufletul meu sa-mi spuna.
Si apoi, cateva zile mai tarziu, nici nu mai stiu, m-am trezit intr-o dimineata ingrozitor de calduroasa si sufletul meu nu mai era. Mi-am pierdut sufletul si nu stiu pe unde ar putea sa fie. Ajutor!

beautiful people.

Music: Andy Brown - Lion
Gânduri: tu nu renunti, ci te predai, fiindca pentru tine asta inseamna victoria.

Uneori trecutul se furiseaza prin spatele nostru, ranjind sardonic constient de stricaciunile pe care le va provoca o data cu atingerea sa bine gandita, calculata, diabolica. Trecutul e mereu acolo, langa noi, oricat am crede noi ca-l avem bine legat in lanturi; niciodata nu-i asa. Este tot timpul pregatit sa zguduie prezentul din temelii.

Pe o alta nota, azi noapte m-am visat la mare. Imi scaldam picioarele arse de soare in marea rece si albastra, atat de trista!
Imi place marea, imi seamnana inimii mele. Pastreaza in ea tot ce-i daruiesti, absolut totul, fara intrebari, accepta totul fara sa-i pese de ce. Oamenii abuzeaza de mare, o folosesc, ii folosesc valurile blande ca sa le spele pacatele si greselile si apoi pleaca si o parasesc ingreunata cu vina lor, atat de trista. Imi place marea. Marea ma spala si in acelasi timp ma iarta si astfel ii iarta si pe toti cei care au abuzat de ea, caci marea e mereu acolo pregatita sa accepte alte suflete murdare in cautarea unui sens. Imi place sa cred ca macar la mare nu exista decat prezent. Nici un trecut care sa ma urmareasca, nici o greseala care sa-mi intunece orizontul si nici un viitor tulbure care sa ma sperie. Sunt aici, acum, la mare, exist.

ceva important.

Music: Blink182 - I miss you
Gânduri: toate se intampla la timp, trebuie s-am rabdare.. da' sufletul meu n-are..

Daca te iubeste si tu iubesti la randul tau atunci va veti gasi candva, indiferent de soare sau ploi, zambete straine sau mangaieri fugare, luni sau ani.
Cand iubesti e altceva, te simti altfel, lumea este altfel. Iar cand pierzi o astfel de iubire, te rupe cu totul, iti rupe un petic de suflet si-ti ia chiar si ultimul zambet pe care te-ai asigurat ca l-ai ascuns bine de tot in buzunarul pieptului tau, chiar langa inima.
O iubire mare imi pare cu mult mai mult decat un simplu fir rosu ce-i leaga pe cei doi, pentru totdeauna, in ciuda nodurilor si incalciturilor. O iubire mare, pentru mine, inseamna in primul rand respectul. Inseamna sa stii cat sa dai si cat sa ceri, sa te trezesti dimineata si chiar si dupa mult timp sa te gandesti: "Uau! Puteam sa nu te am.." Inseamna sa arzi, sa te topesti si apoi sa renasti din nou, la fel ca pasarea de foc. Inseamna vara indiana. Nirvana. Inseamna incredere.
Iar eu, desigur, iar vorbesc prea mult si nu stiu nici macar despre ce vorbesc.

who knew?

Music: Jason Walker - Cry
Gânduri: de ce sa spunem "lasa" cand ar fi multe de zis? sau sa facem la fiecare pas un compromis?!

Vantul se strecoara din nou prin parul meu si apoi incet, bland, ma mangaie pe obraz.
In fata mea mi se arata impunator un gard viu. E de un verde sublim dar care in bataia soarelui bland de Iunie imi descopera timid si partile sale singuratice, usor uscate, galbui. O gradina fara gradinar, ce trist.
Imi bat usor mainile de marginea pantalonilor scurti si imi asez mai bine bluza pe langa corp. Ma impinge vantul usor de la spate si-mi sopteste ca o sa gasesc ce caut in spatele portii asteia mari. Poarta care da spre locul meu secret cu fobii si vise si amintiri si cerul albastru din ziua aceea de Iulie fierbinte care are sa aiba mereu un loc special in sufletul meu, oricat ar rataci el prin lume. Ziua aceea de 9 Iulie care n-o sa se schimbe oricat de mult mi s-ar instraina mie senzatiile de atunci.
Mi-am intins degetele catre clanta rotunda. Rece. Metal rece si dur. Am vrut sa ma retrag pentru o secunda, sa-mi retrag mana, sa fug inapoi, inapoi undeva intr-o cafenea ratacita, sa ma asez la masa si sa comand o prajitura. Dar n-am facut-o. Am ramas acolo privind dincolo de poarta, printre gratii cum alergi tinandu-te de mana cu o fantoma. Ciudata fantoma! Asa de fericita si asa de imbujorata parca-s eu de demult. Parca tu esti prins intr-o lume in care eu nu am devenit o simpla straina in noapte privind cu lacrimi in ochi cum esti mai fericit cu o eu din trecut.
Am invatat si eu, asa ca toata lumea, sa gresesc si apoi sa fug de ele, de greselile mele fara nici o directie, calatorind fara tinta printre alti straini ca si mine.imidorescsamapotintoarceintimp.

sa iertam.

Music: Sleepstar - I was wrong
Gânduri: sometimes we're holding angels and we don't even know.

In noaptea aceea m-am rugat ca imaginea chipului tau sa dispara in intunericul ce-mi inghitea camera. Era atat de frig incat imi puteam vedea propria respiratie cum se rareste putin cate putin. M-am ghemuit toata intr-un colt al patului, cu patura peste mine, cu perna stransa la piept, rugandu-ma. Tu n-ai disparut si in final, cand am realizat asta, am respirat usurata caci, cumva, gandul prezentei tale langa mine ma incalzea putin. Ti-am simtit mana cum imi atinge umarul, desi stiu ca n-a fost decat o halucinatie produsa de frig. M-ai intors spre tine si m-ai sarutat pe frunte. M-ai luat in brate, m-ai cuprins toata si ai incercat sa ma incalzesti. Erai mai rece decat cearceafurile mele. Si atunci am realizat ca tot ce mi-a mai ramas din tine era o imbratisare rece, fantomatica, dar a mea. Mi-era prea frica sa ma las sa cad iar in bratele somnului ce ma ademenea cum stia el mai bine. M-am agatat de mana ta si am strans-o cat de tare am putut stiind ca oricum nu am sa te ranesc. Doamne, cat timp a trecut de cand nu ti-am mai simtit mana calda intr-a mea. Atata timp, incat ti-am uitat cutele palmelor, modul in care ti se impletesc degetele cu ale mele, dar felul in care ma strangeai mereu de mana mai tare, nu stiu de ce, oricat am incercat, nu pot sa uit. Si in seara asta esti aici, cu mine.

23 Septembrie 2011 scria, chiar deasupra celor insemnate in caietul pe care l-am gasit aruncat pe pat. Probabil mi-a rascolit mama iar prin lucruri si s-a gandit ca o sa gasesc ceva folositor in caietul asta. Sentimente ratacite, as, cat timp a trecut si cate s-au schimbat!

prea delicat.

Music: Sarah Jaffe - Clementine
Gânduri: iar atunci cand noi poate n-o sa mai fim, lasa coniacul sa curga, da-ne o tigara si sa ne-amintim, de clipele care au fost si nu revin, lasa pe masa o scrumiera si un pahar de vin.

Bate timpul cu degetele in masa si-si asteapta plata. E impacientat caci am uitat sa-i mai platesc de atata vreme, am uitat sa-l mai privesc cu groaza si sa-mi fie frica de el. Se teme de mine caci l-am privit de atatea ori cu ura si superioritate scuipand cuvintele care ma linisteau pe mine si-l deranjau pe el. "Nu azi."
Bate timpul cu piciorul in podea si imi sopteste la ureche ca el are sa-si recupereze datoriile intr-un fel sau altul. Nu uita sa-mi aminteasca de momentele cand l-am irosit, l-am neglijat si n-am stiut ce sa fac. Stie ca am constientizat. Stia si atunci ca pot dar nu mi-a spus, din mandrie, stiind ca o sa doara mai tare cu cat il irosesc mai mult.
Bate timpul cu degetele pe umarul meu si-mi aminteste ca pentru el, un an e doar o bataie de gene. O zi nu face nici cat un oftat, un minut nu-i nimic, absolut nimic. Oare cat timp am pierdut eu? Cat am de platit? Si cum sa-i platesc timpului? Ii simt rasuflarea rece pe ceafa, ma prinde din urma.

Atata timp; pierdut.

sentimentalisme.

Music: Stanfour - Life Without You
Gânduri: because afterall, you're my wonderwall.

Mi-a aparut la usa intr-o zi ploioasa. Picaturi reci ii alunecau din par, pe umeri, pe sani, pe coapse si apoi jos, unul dupa altul, pe betonul rece din holul blocului. Tremura toata si asta facea ca balta de apa rece de ploaie de pe jos sa se mareasca tot mai mult, tot mai repede. Cand am deschis usa imi zambea cu acelasi zambet pe care si-l lipea in mod fortat pe chip de cate ori facea o prostie prea mare chiar si pentru ea. Contrastand puternic cu fata ei chinuita, restul corpului arata parca scos din povestile cu zane, perfect, de copil. Ea era femeia-copil, cea din povestile mamei, cea care stie sa fie mama si fiica, femeie si copil, rege si regina. Paradoxul perfect.
"L-am imbratisat si l-am lasat sa plece. L-am lasat sa plece, ma intelegi?! Uite asa, uite asa de usor i-am dat drumul fara sa-l las sa-mi vada vreo lacrima. Cum am putut sa fac asta? Cum am putut sa-i pun la indoiala iubirea si sa-mi las dubiile sa ma imbrace ca o rochie cu corset care ma sufoca si pe el l-am aruncat ca pe o carpa veche?!"
Stateam in pragul usii si ma uitam in ochii ei caprui si in ei vedeam parcul si locul si banca unde au stat ultima oara. Chipul lui si degetele lungi cum ii trec prin par in incercarea de a le masca tremurul. Cealalta mana pe picior, strangandu-l indeajuns de tare pentru a se calma si totusi indeajuns de bland pentru a nu ii atrage ei atentia asupra degetelor inclestate. Ah, si apoi scena orgoliului. Oftatul. Uitatul in alta parte, apoi in ochii ei, apoi brusc prin ea. Ezita. Decide. Se ridica si pleaca.
"Crezi ca ma va mai iubi de-ar fi sa las anii sa treaca peste noi?"

Ce era sa-i spun eu? Cum sa-i explic ca el inca o iubeste si ca are s-o iubeasca, probabil, pentru totdeauna? Prima rana e cea mai adanca, cea care nu se vindeca niciodata, cea care la fiecare amintire adusa inapoi la suprafata se deschide iar si iar si sangereaza. Ea i-a facut rana asta si l-a lasat cu ea, fara pansament, in bataia vantului.

priveste cerul.

Music: Cher Lloyd - Love Me For Me
Gânduri: i was a flight risk with the fear of falling, wondering why we bother with love if it never lasts?

Se uita socata la el, ochii ei mari atintiti spre albastrul ireal din ochii lui. Blond, inalt, sincer uimit, usor amuzat, asteptand. Un zambet firav i-a aparut in coltul gurii dar si l-a mascat rapid cu mana, lasandu-se in acelasi timp pe celalat picior ca punct de sprijin. Ea continua sa stea nemiscata. Intrebarea inca plutea in aer si momentul acela parea ireal doar pentru ea, doar pentru simplul fapt ca nu se mai gandise pana atunci sa ii impartaseasca cuiva iluziile ei. Superstitios, babesc, da, dar pana acum a dat roade. O bucla blonda i-a alunecat usor pe langa obrazul rozaliu chiar si fara ajutorul machiajului.
"Ai suvite." a remarcat in treacat si a dat sa traga scaunul din fata ei. Obosise si el. S-a aplecat usor spre ea, asteptandu-se la o tresarire, ceva, orice. Nimic. A oftat si i-a indepartat suvita de pe fata. "Asa, mai bine. Acum, ti-am pus o intrebare simpla. Unde?"
In urma! Oricine ar raspunde asta. In urma, inchis cu sapte lacate si legat cu 45 de lanturi. Ala e trecutul. Acolo trebuie sa stea. Si atunci? Asta a blocat-o complet, in fata ochilor lui intrebatori. Trecutul ei e inca in umbra, langa ea mereu, abea asteptand sa-i murdareasca prezentul. Cu buze tremurande a reusit sa zambeasca si sa articuleze un "Nu stiu." timid.
"Esti paranoica." a luat el cuvantul. "Nu ai incredere in nimeni, nici macar in tine. Ti-e teama incontinuu, ai probleme, ai griji, uneori e prea mult pentru tine si le lasi sa te acapareze. Uneori nu te mai lasa in pace. Uneori vrei sa tipi si sa dai totul afara iar alteori vrei pur si simplu sa taci si sa speri ca daca vei fi indeajuns de tacuta o sa creada ca ai disparut de pe fata pamantului si au sa te lase in pace. As! Esti o visatoare intradevar. Nu ai ce cauta aici, ar trebui sa fugi inapoi in lumea ta plina de basme. De ce mai stai?"
"Pentru ca, in ciuda a toti si toate, in ciuda a tuturor lucrurilor care ma tortureaza uneori in noptile fara somn, eu tot cred ca merit si eu finalul meu fericit si nu doar intr-o poveste de adormit copii. Am sa-mi arunc trecutul cu lanturile si lacatele-i in ocean si n-am sa-l mai caut in veci."
S-a ridicat si a plecat, uimita inca de franchetea din vorbele lui. Cum a citit-o?!

i lose.

Music: RED - The Best Is Yet To Come
Gânduri: suntem doi si singuri si in loc de inima ne bate luna.

Statea la masa de langa geamul mare si arunca din cand in cand un ochi la ceasca de cafea. Nu statea acolo de obicei, avea senzatia de multe ori ca toti cei de afara o privesc cu ochi prea curiosi, prea intrebatori, prea milosi uneori, asa ca ea prefera mereu mesele retrase, mai putin luminate, undeva in fundul cafenelei. Dar azi ploua si toti erau prea grabiti pentru a arunca un ochi in cafenea. Stropi mari, grei si reci se izbeau violent de asfaltul mult prea fierbinte pentru luna Mai. Isi mai lua din cand in cand privirea din ceasca de cafea, mai privea pe geam, mai zambea si in tot acest timp batea ritmul cu pixul pe marginea mesei. Nici nu stia ce melodie e dar continua sa tina ritmul acolo, de parca acel cantec i-ar fi cantecul vietii ei si refrenul ar povesti in cateva note pierdute toata istoria ei.
Cafeaua statea nemiscata, rece, incetase de mult sa mai scoata aburi dar ea nu observase desi privea insistent in ceasca cateva secunde pentru a se asigura ca nu are sa pateze carnetul ingrijit pus atent langa ceasca si deschis la o pagina aproape goala ce pastra doar data zilei.
Se gandea la trecut si la toate prin care au trecut si totusi in final s-au regasit. Dupa toate cate au lasat in urma lor, dupa toate cate au sfaramat prin cuvinte, gesturi, priviri, au reusit cumva sa o ia iar de la capat. De ce? Trecutul oare chiar poate fi trecut cu vederea cand doi oameni se iubesc? O amintire nu poate fi stearsa, ea ar trebui sa stie cel mai bine asta, doar a incercat de atatea ori. Ce nu intelege totusi, ce o opreste sa-si noteze in caiet ca vrea eternitatea alaturi de el, e gandul ca stie ca orice poveste are un final. Ii e frica dar incuie undeva departe acest gand. Si apoi, apoi se agata de speranta care n-a parasit-o nici atunci cand vantul ii soptea ca el e fericit undeva departe. Speranta ca intr-o zi, peste ani se vor intalnii cumva din nou. A incercat sa-si spuna ca, daca va fi sa il piarda intr-o zi, o sa dea unul de altul din nou. Poate o sa fie mai matura si mai inteleapta si cu mult mai buna per total decat acum. Poate ca o sa fie mai bine. Poate ca trebuie sa mai creasca si poate, doar poate, trebuie sa il piarda si sa o piarda ca sa poata sa-si dea seama ca el este cel in care se regaseste. Sau poate nu trebuie sa se gandeasca la nimic din toate astea. Poate nu trebuie sa gandeasca. Poate asta e problema ei. Gandeste prea mult.
Si-a terminat cafeaua, a lasat 6 lei langa ceasca si o foaie sub farfurie. Pe foaie: 9 Mai 2012, Mi-am gasit drumul inapoi spre tine. Dupa toate prin cate am trecut si dupa toate cate am lasat in bucati, eu inca cred ca vietile noastre abea au inceput! Caci acum trecutul poate fi lasat in urma si stiu ca tu esti motivul pentru care cred ca lucrurile bune abea au inceput sa vina.

heaven!

Music: Fleetwood Mac - Rhiannon
Gânduri: eu sunt Luna tu, esti Soarele. doua entitati care se cauta si nu se gasesc niciodata.

Capul sus, zambetul pe buze, rochita alba, bucle largi, obraji imbujorati. I-a zambit oglinzii pentru ultima ora, si-a inchis sandalele si a iesit sa dea mana cu vantul bland de mai. As! Ce visatoare. Vantul a intampinat-o ca de fiecare data cu caldura.
I-a soptit ca-i fericita.
El i-a fluturat buclele usor drept raspuns.
A trimis o sarutare undeva in aer si a fugit sa se intalneasca cu cel despre care altadata ii mai povestea doar vantul. Ce frumos o asteapta acolo un baiat ars de soare, cu parul rasfirat de vant, in statia de tramvai.