peron.

M-am visat iar aşteptând un tren. Acelaşi peron prăfuit, aceleaşi scaune ce-au ajuns să-mi poarte parfumul. În seara aceasta însă nu aveam nicio destinaţie pe tabelă, doar gara, eterna gară şi al meu tren ce avea să vină.
Ştiu că nu a fost doar atât, ştiu că m-am urcat într-un final în el şi am ajuns undeva, am părăsit gara şi am pornit spre ceva, ceva... Mai departe însă-i fum. Oricât încerc să modelez şi oricât încerc să pun cărămidă peste cărămidă în locul caselor, ştiu că nu se potrivesc. Tot ce pot să îmi amintesc e gara şi parfumul ei, mirosul de cărbune şi agitaţia, inima mea bătând nebuneşte şi fericirea.