melancolie.

Music: Saliva - Rest in pieces
Gânduri: "Will you feel brave enough
to let me into the very mind
that tears you apart?

Burden me, I beg of you.
Together, we can handle the weight."
— Noor Shirazie

Ultima oară când am stat să îmi pun gâdurile pe foaie am scris despre dor. Aproape se împlinește un an de atunci. Era zăpadă și mult mai frig afară.
Am spus atunci că dorului nu îi poți da vreo formă. Îl simțeam atunci, ca și acum de altfel, ca pe un gol dureros. Este un gol în stomac. Este senzația pe care o ai când decolează avionul, când primești o veste proastă, când aștepți un răspuns de care îți este frică. Și, cu toate acestea, tot ce am menționat mai sus sunt doar momente trecătoare. Dorul, în schimb, e constant.
Sunt zile când fără să vrei sau să poți controla te surprinzi gândindu-te la anumite clipe. Lucruri pe care nu le-ai făcut, pe care ai fi vrut să le faci, pe care ar fi trebuit să le faci.
Un sărut.
O îmbrățișare.
Mai mult.
Mai îndelung.

Nu pot să controlez aceste gânduri, nu pot să îmi impun să nu mă gândesc. Ele vin și pleaca la fel ca valurile mării. Eu sunt marea și vântul este prietenul meu bun. Eu trebuie să accept aceste gânduri ca fiind parte din mine.
Cu toate acestea încă îmi reproșez când mă surprind rătăcind pe cărările ce duc acolo.

Dar timpul le vindecă pe toate. Cel puțin așa îmi spun atunci când simt că valurile sunt prea dese, prea înalte.