tren.

Music: Marina And The Diamonds - Lies
Gânduri: “You learned to run from what you feel, and that’s why you have nightmares. To deny is to invite madness. To accept is to control.”

M-am rătăcit. Sunt pierdută undeva pe o stradă liniștită și nu-mi pot găsi drumul spre casă. Am alergat cu sufletul meu de mână până aici. Mi-a spus: "Hai cu mine, hai într-o aventură!" și am mers cu el.
Acum am rămas doar eu cu prietenul meu bun, vântul. Mi-a răsfirat părul ușor în semn de "descurcă-te". Nu mă poate ajuta mai mult de atât dar e plăcut să știu că nu sunt singură pe strada asta. Deşi vântul nu-mi stă tot timpul alături.
Este un contrast incredibil între nevoia mea aprigă de a smulge copacii din rădăcini, nevoie pe care am avut-o doar cu câteva zile în urmă și calmul ce îl găsesc pe strada asta.
O fată cu ochi de ciocolată îmi face semn să o urmez. Poate trebuie să renunț cumva la obiceiul ăsta copilăresc de a mă lua după oricine îmi stârnește puțin interesul însă acum sunt singură și mereu am fost într-o fugă să scap de senzația de singurătate. Ironic este că la finalul zilei îmi dau seama că îmi place de fapt să-mi ascult uneori singură muzica, să-mi împart uneori cafeaua doar cu gândurile mele și să îmi petrec drumul cu metroul scriind sau citind în liniște. Și totusi mi-e groază de singurătate și abandon.
Ochii de ciocolată m-au condus la gară. Am privit-o mirată și mi-a zâmbit. Un deget subțire îmi indică trenul ce mă va duce la Sibiu. Superb și viu și departe de casă, asta îmi inspiră orașul ăsta.
"Ia trenul!" îmi spune și dispare.