prea delicat.

Music: Sarah Jaffe - Clementine
Gânduri: iar atunci cand noi poate n-o sa mai fim, lasa coniacul sa curga, da-ne o tigara si sa ne-amintim, de clipele care au fost si nu revin, lasa pe masa o scrumiera si un pahar de vin.

Bate timpul cu degetele in masa si-si asteapta plata. E impacientat caci am uitat sa-i mai platesc de atata vreme, am uitat sa-l mai privesc cu groaza si sa-mi fie frica de el. Se teme de mine caci l-am privit de atatea ori cu ura si superioritate scuipand cuvintele care ma linisteau pe mine si-l deranjau pe el. "Nu azi."
Bate timpul cu piciorul in podea si imi sopteste la ureche ca el are sa-si recupereze datoriile intr-un fel sau altul. Nu uita sa-mi aminteasca de momentele cand l-am irosit, l-am neglijat si n-am stiut ce sa fac. Stie ca am constientizat. Stia si atunci ca pot dar nu mi-a spus, din mandrie, stiind ca o sa doara mai tare cu cat il irosesc mai mult.
Bate timpul cu degetele pe umarul meu si-mi aminteste ca pentru el, un an e doar o bataie de gene. O zi nu face nici cat un oftat, un minut nu-i nimic, absolut nimic. Oare cat timp am pierdut eu? Cat am de platit? Si cum sa-i platesc timpului? Ii simt rasuflarea rece pe ceafa, ma prinde din urma.

Atata timp; pierdut.

sentimentalisme.

Music: Stanfour - Life Without You
Gânduri: because afterall, you're my wonderwall.

Mi-a aparut la usa intr-o zi ploioasa. Picaturi reci ii alunecau din par, pe umeri, pe sani, pe coapse si apoi jos, unul dupa altul, pe betonul rece din holul blocului. Tremura toata si asta facea ca balta de apa rece de ploaie de pe jos sa se mareasca tot mai mult, tot mai repede. Cand am deschis usa imi zambea cu acelasi zambet pe care si-l lipea in mod fortat pe chip de cate ori facea o prostie prea mare chiar si pentru ea. Contrastand puternic cu fata ei chinuita, restul corpului arata parca scos din povestile cu zane, perfect, de copil. Ea era femeia-copil, cea din povestile mamei, cea care stie sa fie mama si fiica, femeie si copil, rege si regina. Paradoxul perfect.
"L-am imbratisat si l-am lasat sa plece. L-am lasat sa plece, ma intelegi?! Uite asa, uite asa de usor i-am dat drumul fara sa-l las sa-mi vada vreo lacrima. Cum am putut sa fac asta? Cum am putut sa-i pun la indoiala iubirea si sa-mi las dubiile sa ma imbrace ca o rochie cu corset care ma sufoca si pe el l-am aruncat ca pe o carpa veche?!"
Stateam in pragul usii si ma uitam in ochii ei caprui si in ei vedeam parcul si locul si banca unde au stat ultima oara. Chipul lui si degetele lungi cum ii trec prin par in incercarea de a le masca tremurul. Cealalta mana pe picior, strangandu-l indeajuns de tare pentru a se calma si totusi indeajuns de bland pentru a nu ii atrage ei atentia asupra degetelor inclestate. Ah, si apoi scena orgoliului. Oftatul. Uitatul in alta parte, apoi in ochii ei, apoi brusc prin ea. Ezita. Decide. Se ridica si pleaca.
"Crezi ca ma va mai iubi de-ar fi sa las anii sa treaca peste noi?"

Ce era sa-i spun eu? Cum sa-i explic ca el inca o iubeste si ca are s-o iubeasca, probabil, pentru totdeauna? Prima rana e cea mai adanca, cea care nu se vindeca niciodata, cea care la fiecare amintire adusa inapoi la suprafata se deschide iar si iar si sangereaza. Ea i-a facut rana asta si l-a lasat cu ea, fara pansament, in bataia vantului.

priveste cerul.

Music: Cher Lloyd - Love Me For Me
Gânduri: i was a flight risk with the fear of falling, wondering why we bother with love if it never lasts?

Se uita socata la el, ochii ei mari atintiti spre albastrul ireal din ochii lui. Blond, inalt, sincer uimit, usor amuzat, asteptand. Un zambet firav i-a aparut in coltul gurii dar si l-a mascat rapid cu mana, lasandu-se in acelasi timp pe celalat picior ca punct de sprijin. Ea continua sa stea nemiscata. Intrebarea inca plutea in aer si momentul acela parea ireal doar pentru ea, doar pentru simplul fapt ca nu se mai gandise pana atunci sa ii impartaseasca cuiva iluziile ei. Superstitios, babesc, da, dar pana acum a dat roade. O bucla blonda i-a alunecat usor pe langa obrazul rozaliu chiar si fara ajutorul machiajului.
"Ai suvite." a remarcat in treacat si a dat sa traga scaunul din fata ei. Obosise si el. S-a aplecat usor spre ea, asteptandu-se la o tresarire, ceva, orice. Nimic. A oftat si i-a indepartat suvita de pe fata. "Asa, mai bine. Acum, ti-am pus o intrebare simpla. Unde?"
In urma! Oricine ar raspunde asta. In urma, inchis cu sapte lacate si legat cu 45 de lanturi. Ala e trecutul. Acolo trebuie sa stea. Si atunci? Asta a blocat-o complet, in fata ochilor lui intrebatori. Trecutul ei e inca in umbra, langa ea mereu, abea asteptand sa-i murdareasca prezentul. Cu buze tremurande a reusit sa zambeasca si sa articuleze un "Nu stiu." timid.
"Esti paranoica." a luat el cuvantul. "Nu ai incredere in nimeni, nici macar in tine. Ti-e teama incontinuu, ai probleme, ai griji, uneori e prea mult pentru tine si le lasi sa te acapareze. Uneori nu te mai lasa in pace. Uneori vrei sa tipi si sa dai totul afara iar alteori vrei pur si simplu sa taci si sa speri ca daca vei fi indeajuns de tacuta o sa creada ca ai disparut de pe fata pamantului si au sa te lase in pace. As! Esti o visatoare intradevar. Nu ai ce cauta aici, ar trebui sa fugi inapoi in lumea ta plina de basme. De ce mai stai?"
"Pentru ca, in ciuda a toti si toate, in ciuda a tuturor lucrurilor care ma tortureaza uneori in noptile fara somn, eu tot cred ca merit si eu finalul meu fericit si nu doar intr-o poveste de adormit copii. Am sa-mi arunc trecutul cu lanturile si lacatele-i in ocean si n-am sa-l mai caut in veci."
S-a ridicat si a plecat, uimita inca de franchetea din vorbele lui. Cum a citit-o?!

i lose.

Music: RED - The Best Is Yet To Come
Gânduri: suntem doi si singuri si in loc de inima ne bate luna.

Statea la masa de langa geamul mare si arunca din cand in cand un ochi la ceasca de cafea. Nu statea acolo de obicei, avea senzatia de multe ori ca toti cei de afara o privesc cu ochi prea curiosi, prea intrebatori, prea milosi uneori, asa ca ea prefera mereu mesele retrase, mai putin luminate, undeva in fundul cafenelei. Dar azi ploua si toti erau prea grabiti pentru a arunca un ochi in cafenea. Stropi mari, grei si reci se izbeau violent de asfaltul mult prea fierbinte pentru luna Mai. Isi mai lua din cand in cand privirea din ceasca de cafea, mai privea pe geam, mai zambea si in tot acest timp batea ritmul cu pixul pe marginea mesei. Nici nu stia ce melodie e dar continua sa tina ritmul acolo, de parca acel cantec i-ar fi cantecul vietii ei si refrenul ar povesti in cateva note pierdute toata istoria ei.
Cafeaua statea nemiscata, rece, incetase de mult sa mai scoata aburi dar ea nu observase desi privea insistent in ceasca cateva secunde pentru a se asigura ca nu are sa pateze carnetul ingrijit pus atent langa ceasca si deschis la o pagina aproape goala ce pastra doar data zilei.
Se gandea la trecut si la toate prin care au trecut si totusi in final s-au regasit. Dupa toate cate au lasat in urma lor, dupa toate cate au sfaramat prin cuvinte, gesturi, priviri, au reusit cumva sa o ia iar de la capat. De ce? Trecutul oare chiar poate fi trecut cu vederea cand doi oameni se iubesc? O amintire nu poate fi stearsa, ea ar trebui sa stie cel mai bine asta, doar a incercat de atatea ori. Ce nu intelege totusi, ce o opreste sa-si noteze in caiet ca vrea eternitatea alaturi de el, e gandul ca stie ca orice poveste are un final. Ii e frica dar incuie undeva departe acest gand. Si apoi, apoi se agata de speranta care n-a parasit-o nici atunci cand vantul ii soptea ca el e fericit undeva departe. Speranta ca intr-o zi, peste ani se vor intalnii cumva din nou. A incercat sa-si spuna ca, daca va fi sa il piarda intr-o zi, o sa dea unul de altul din nou. Poate o sa fie mai matura si mai inteleapta si cu mult mai buna per total decat acum. Poate ca o sa fie mai bine. Poate ca trebuie sa mai creasca si poate, doar poate, trebuie sa il piarda si sa o piarda ca sa poata sa-si dea seama ca el este cel in care se regaseste. Sau poate nu trebuie sa se gandeasca la nimic din toate astea. Poate nu trebuie sa gandeasca. Poate asta e problema ei. Gandeste prea mult.
Si-a terminat cafeaua, a lasat 6 lei langa ceasca si o foaie sub farfurie. Pe foaie: 9 Mai 2012, Mi-am gasit drumul inapoi spre tine. Dupa toate prin cate am trecut si dupa toate cate am lasat in bucati, eu inca cred ca vietile noastre abea au inceput! Caci acum trecutul poate fi lasat in urma si stiu ca tu esti motivul pentru care cred ca lucrurile bune abea au inceput sa vina.

heaven!

Music: Fleetwood Mac - Rhiannon
Gânduri: eu sunt Luna tu, esti Soarele. doua entitati care se cauta si nu se gasesc niciodata.

Capul sus, zambetul pe buze, rochita alba, bucle largi, obraji imbujorati. I-a zambit oglinzii pentru ultima ora, si-a inchis sandalele si a iesit sa dea mana cu vantul bland de mai. As! Ce visatoare. Vantul a intampinat-o ca de fiecare data cu caldura.
I-a soptit ca-i fericita.
El i-a fluturat buclele usor drept raspuns.
A trimis o sarutare undeva in aer si a fugit sa se intalneasca cu cel despre care altadata ii mai povestea doar vantul. Ce frumos o asteapta acolo un baiat ars de soare, cu parul rasfirat de vant, in statia de tramvai.