mor de dor si ma doare de mor.

Nu stiu sa ma explic. Nu stiu ce sa va spun sau cum sa va spun ca sa intelegeti ce imi trece prin cap acum. Tremur. De fapt nu cred ca vreau sa intelegeti. Cum sa intelegeti voi cand nici eu nu inteleg. Zambesc. De fapt ar fi o solutie, ca eu sa scriu si fiecare sa inteleaga ce o vrea. Dar nu e bine, ca daca se intelege prea mult? sau prea putin? sau cine stie ce chestie care nu are nici o legatura cu adevarul. Dar v-ati gandi la ea si s-ar ajunge la neintelegeri. Nu ca ar fi prima data cand as pati asta. Oftez. Scriu in continuare, nu o sa sterg nimic. Promit.
E ciudat cum ajung sa sterg o intreaga postare abea cand ajung la finalul ei si sunt pregatita sa o public. E momentul ala cand realizez ca nimanui nu-i va pasa de ce am scris eu acolo si pe deasupra as parea si stupida.

Dar m-am saturat sa fiu sigura de tot ce fac. Sa-mi spun tot timpul "nu e sigur, nu fa asta." Vreau sa merg pe riscuri, vreau sa fac ceva. Pentru ca daca nu o sa fac nimic, sunt constienta ca o sa raman cu un mare nimic si cu un gol in suflet. O sa am iar regretul ala nenorocit cu "ce-ar fi fost daca.." Si sincer? M-am saturat de el.
Ca mi-am pierdut drumul, de asta sunt sigura. Ca mi-am pierdut scopurile, asta e discutabila. Stiu ce vreau doar ca nu stiu ce sa fac ca sa ajung acolo. E prima oara cand chiar fac ceva. Mereu am fost asa de letargica cand venea vorba de ce voiam! Mereu m-am multumit cu putin. Si nu am primit ce vroiam. Niciodata. Tot timpul asteptam sa faca altcineva ceva, sa spuna altcineva ceva, altcineva sa fie tot timpul acolo sa-mi rezolve problemele. Si nu merge, nu mai sunt un copil mic si sa-mi rezolve cei mari problemele. Cred ca ceea ce vreau sa spun e ca am nevoie de tine. Cred ca ceea ce ar trebui sa stii e ca asta imi da fiori.
"would you love me in the morning?"