ia-ma în brate, mi-e frig.

Peisaj de toamna. Copaci goi; ma plimb printre ei pierduta-n gânduri. Când au ajuns în halul asta?! Parca ieri alergam prin aceleași locuri și erau plini de frunze verzi și cu coroane impunătoare. Când s-a întâmplat asta?! Nu ieri era final de August și eu zâmbeam fericita către cerul fără nori? Poate cineva sa-mi spuna unde au disparut toate astea?
Cred ca le-am furat eu. Le tin inchise in cutiuta cu amintiri si nu le dau voie sa iasa. Mi-e frica ca o sa zboare in etern si eu o sa raman fara ele. Trebuie sa am grija de ele, sunt prea pretioase. Zborul timid al pasarilor pe cerul azuriu de Iulie a disparut si el. Sta acum timid, inchis in cutie. Caldura serilor tarzii de vara o tin inchisa-n mine. Aleia chiar nu-i mai dau drumul; zambetelor la fel. Sunt mai importante ca orice. E stupid ca sunt la ani lumina distanta desi au trecut doar cateva luni, de fapt doar un simplu anotimp.
Timpul trece prea repede. Asa de repede incat nu apucam sa realizam. Timpul nu iarta nimic si trece peste noi fara sa-i pese ce distruge, ce creeaza sau ce agraveaza. As vrea sa cred ca timpul trece in favoarea mea. Nici nu stiu acum daca e de bine sau de rau trecerea asta a timpului. Nu ma intereseaza ca imbatranesc cu o zi, o luna sau un an. Ma intereseaza doar efemeritatea clipei traite acum si regret fiecare secunda in care nu am zambit si pe care nu am trait-o la maxim. Nu spun acum ca vreau sa fac cine stie ce nebunie in fiecare secunda a vietii mele, doar ca nu vreau sa mi-o petrec stand incruntata si gandindu-ma la ce o sa patesc/ce o sa mi se intample daca.
Apune soarele. S-a mai dus o zi.

".. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent."