had it all, threw it all away.

Ceata.
Cine zicea ca vremea e influențată de starea noastră, Doamne, mare dreptate avea! Afara-i ceata, în mintea mea e la fel. Sunt blocata. Totul parca e mai rece ca in Decembrie, am iarna în suflet.
Mi-e dor. De fapt nu mi-e e chiar dor; sunt doar putin nostalgica și asta ma face sa cred ca poate uneori la tine ma gândesc. Si, și, și chiar nu mai știu. Sunt prinsa intre doua sentimente. Am undeva acolo speranța ca totul se rezolva. De câteva zile am tot simțit fluturași în stomac. Doar ca e ceva acolo, în zâmbetul ala. Ma simt bine când îl vad; amuzant ca n-am mai simțit asta de ceva timp. Si persista sa ma acapareze zâmbetul asta larg, nu-mi mai pasa de nimic. Si e plăcut, n-am mai simțit fluturașii ăștia de ceva timp. Doar ca pe cât e de plăcut , pe atat de înspăimântător e. Fluturii astia micuti inseamna schimbari si mie îmi e cam frica de schimbări. Cele bruște ma destabilizează. Si ce se întâmplă acum, în ultima perioadă e prea brusc, mult prea. Si rănile sunt încă proaspete și mult prea adânci. N-au avut timp sa se cicatrizeze. Asta poate pentru ca am trăit înconjurată de amintiri și amintirile, ei bine unul din cele mai nasoale lucruri pe care le pot face amintirile e sa deschidă și sa facă sa sângereze iar o rana veche. Asa ca rănile mele nu aveau cum sa se cicatrizeze frumos cât timp eu trăiam înconjurată de fantomele trecutului.
Asa m-am lăsat eu ancorata în rutina și-n monotonia zilelor reci de Octombrie, sperând ca o sa uit sau ca măcar nu o sa ma mai gândesc la tot ce-a fost și tot ce se întâmplă. Dar e mai greu decât pare, căci uneori nu mai știi unde ești, unde ai ajuns sau ce trebuie sa faci. Si te agăți de fiecare raza de soare care îți zâmbește. Si eu cred ca mi-am găsit raza de soare și-mi zâmbește larg. Doamne și ce zâmbet, îmi place!
Sa înțeleg ca începe sa iasă soarele și pe strada mea?


eu: vreau ca acesta sa fie finalul.. deși știu ca nu va fi.
ea: niciodata nu va fi finalul.
Mike Oldfield - Man in the rain