la limita dintre ratiune si sentiment.

Music: Leona Lewis - Here i am
Mood: oh doamne!

Iar? Asta e singura întrebare care imi zboara acum prin minte. Incep sa devin tot mai constienta de ce mi-a spus o buna prietena acum ceva timp. "Orice clipa de fericire se plateste in lacrimi." La inceput nu am crezut-o, sau nu am vrut sa o cred. Nu stiu. Dar in ultimele zile cuvintele sale imi devin tot mai clare. Dispare ceata.
"Esti draguta!" , "Imi placi." , "Esti frumoasa." Ma intreb de ce toate aceste expresii nu mai au nici o insemnatate pentru mine. Sunt doar niste cuvinte banale, nu ma mai impresioneaza. Nu ma mai emotioneaza. A trecut. M-am hotarat sa scriu in sfarsit despre asta aici. Nu stiu de ce n-am scris pana acum. Poate din cauza ca imi era teama de reactii. Ce reactii? Si asa acum nimic nu mai are rost. Am pierdut. 1 - 0 pentru ignoranta, nesansa si probleme.
Mi s-a spus pe de-o parte sa astept, sa am rabdare si pe de alta parte sa uit, sa trec mai departe. Si eu am asteptat. Am asteptat ca fraiera aproape o luna. De ce? De ce am vrut sa astept? De ce am mai sperat? Trebuia sa-mi spun de mult "papusa, el nu se mai intoarce. Pentru el e gata. Treci peste!" Nu, eu am asteptat, am sperat. De ce?! Mi-am facut rau singura. Am refuzat sa vad realitatea. Realitate de care ma loveam in fiecare zi, fie ca vroiam, fie ca nu.
La limita dintre ratiune si sentiment exista un prag al neputintei. Mintea iti este bombardata cu un miliard de ganduri, sugestii, ipoteze, solutii si concluzii.. iar tot ce poti sa faci este sa stai. Speri ca altcineva sa gaseasca rezolvarea pentru problemele tale. Sa te trezesti intr-o dimineata, sa ai capul limpede si sa stii exact ce ai de facut. Vrei sa treaca timpul mai repede, sa acopere ranile, ideile, cicatricile si amintirile. Dar nu se poate asa. Totul sa intampla in capul tau. Aparent esti ok: respiri, zambesti, mergi, fumezi. Dar de fapt nu esti. Zambetul acela? E fals. Respiratia? Ti se opreste din cand in cand. Mersul? Ati fost putin atenti? E usor dezechilibrat.
Stiu ca nu o sa trec mai departe. Nu acum cel putin. Nu stiu inca daca vreau. Nu stiu, nu stiu.

M-a intrebat azi daca sunt pregatita sa trec mai departe. Am ezitat. Mi-a spus sa nu postez. Iar am ezitat.
Ce regret? Ca nu stiu toata povestea, ca am ramas doar cu banuielile si indoielile mele.