cu ce am greșit?

Music: Snow Patrol - Chasing cars
Mood: ma anunțați dacă am greșit cu ceva? :)

Știu ca nu am nici un drept sa ma plâng. Si știu ca unii o sa considere acest post o mare aberație. Si mai știu și ca poate uneori am tendința sa exagerez. Dar tot vreau sa scriu. Nu va convine? Pa! Serios nu va obliga nimeni sa citiți, cu atât mai mult sa ma înțelegeți. Nu am nevoie sa ma înțeleagă cineva, știu ca nu o sa reușească nimeni. Cum naiba sa ma înțelegeți voi când nici eu nu ma înțeleg uneori.

Acum ca am clarificat totul, am sa va spun doar ca e al doilea moment -de când am eu acest blog(adică aproximativ 2 ani)- când vreau sa vorbesc liber despre ce se întâmpla în viata mea. Când vreau pur și simplu sa scriu tot aici, sa va spun și vouă(asta dacă exista un "voi" care îmi citește blog-ul) ce naiba se mai întâmpla cu mine. Si cu ocazia asta îmi dau și eu seama pe unde am alterat adevarul și pe unde am fost poate prea sincera. Si poate va întrebați ce dracu' m-a apucat. Nici eu nu știu ce sa va răspund. Probabil totul a început de mult, probabil acum e momentul ala când nu mai pot sa țin în mine și explodez. Probabil..

Am momente în care vreau sa ma cizelez. Sa îmi fac timp și sa stau singura, sa reflectez asupra comportamentului meu. Sa vad ce e de schimbat, ce e de păstrat. Dar culmea! Niciodată nu găsesc timp. Amân tot timpul. De ce?
Alta problema de-a mea. Întrebarea "de ce?" Am ajuns sa o urăsc. Efectiv urăsc aceasta întrebare. Îmi pun atâtea întrebări încât am ajuns eu însumi un uriaș semn de întrebare. Sau mai rău, o întrebare fără răspuns. Exact ca acelea pe care mi le pun eu zi de zi. Ciudate comparații mai fac, zău.
Sunt o excepție de la regula. Nu fac parte din nici o categorie. Sunt total opusa tuturor. Sunt cea mai atipica scorpie. Deși ma mândresc cu faptul ca sunt Scorpion.. eu nu am nici în clin, nici in mâneca cu caracteristicile acestei zodii. Cel putin momentan. Poate sunt doua, trei chestii care se potrivesc și la mine.
Primul, Scorpionii nu iarta, nu uita si nu dau drumul. Sunt fixati pe secrete. Ceea ce vezi e rareori adevarul. Aici sunt de acord în totalitate. Asa sunt eu, poate ca nu duc la extreme si poate ca fac în asa fel încât sa nu se observe, dar ma atașez extrem de ușor. Si cu greu renunț.
Al doilea, Scorpionul se plânge, suferă de depresie cronica si uneori se uita in gol ore in sir de iti vine sa juri ca are probleme mentale. Vai! E amuzant, știu ca va bufnește rasul. Dar e și al naibii de adevarat. Mi s-a pus de multe ori întrebarea: "Tu ești normala, adică stai bine cu psihicul?"
Si al treilea ar fi faptul ca femeia Scorpion e manipulatoare și șantajista. Spre rușinea mea recunosc ca sunt asa. Uneori nu-mi iese. Uneori greșesc, dar doar pentru ca asa vreau. Pentru ca nu am chef in momentul respectiv.

Am greșit ca m-am abținut? Ca mi-am repetat încontinuu "Anca stai! Anca nu face vreo prostie. Anca taci!" Ca m-am ascuns? Ca am înghițit și am acceptat tot ce-mi spunea? Oare trebuia sa spun ceva? Mi-a fost frica. Mi-era ca înrăutățesc situația. Si totuși, ce era de făcut? Adică, sa fim serioși. Faptul era consumat. Oricum citise. Știam deja, nu cred ca mai avea rost sa mint. Dar ma deranjează faptul ca s-a uitat pur și simplu, nici măcar nu mi-a spus. Si culmea! Nu era deschis link-ul. Era doar meniul principal al mess-ului. De acolo a umblat el și a citit. Doamne! Asta m-a deranjat cel mai rău.
Oricum, știe. N-are rost sa ma mai ascund. Dar nu ma pot obișnui cu faptul ca el crede acum ca m-am schimbat mult și în rău. Nu știu cum sa ii demonstrez ca nu e chiar asa. Ca sunt încă la fel cum eram înainte. Doar ca acum știu ce fac și ce vreau.

Apune soarele. Azi am stat și am privit cerul. De pe iarba, ma simțeam asa mica. Dacă ar fi fost seara ar fi fost de-a dreptul superb. Mi-as fi putut imagina ca avioanele erau stele căzătoare. Si astfel mi-as fi putut pune o mie de dorințe. Care mai de care mai nebune. Dar doar una din ele ar fi meritat. Dar e o dorita care pare atat de greu de realizat. Încât, cu cât ma gândesc mai mult la ea, cu atât pare mai irealizabila. Si pe zi ce trece, parca nu mai are rost sa ma gândesc la ea. Dar totuși.. E unica dorința. E unica dorința pentru care merita sa pierd o seara întreaga pentru a ma uita după stele căzătoare. Stele. Vreau sa le ating!
Vreau într-una din serile astea de vara sa stau afara o noapte întreaga. Cred ca ar fi una din cele mai geniale nopți.
Ma simt ciudat. Am inceput sa vad alfel lucrurile. Nu stiu cum, nu stiu de ce. Doar ca le vad altfel. Am o senzatie ciudata in stomac in fiecare dimineata de 3 zile. Nu sunt fluturi, nu stiu ce e. Un fel de gol. Si acum ma simt la fel. E un fel de grija amestecata cu teama, plictiseala, un usor entuziasm, putina dragoste si ceva nostalgie pe acolo. E cel mai ciudat sentiment. L-am descris ingrozitor de sec. N-am idee cum sa-l descriu.
Intr-un fel mi-e frica de ziua de maine. Nu stiu de ce, nu stiu cum e posibil asa ceva. Dar parca ziua de maine nu o sa fie asa cum o stiam eu. Nu o sa fie una din acele zile de Joi pe care sa vrei sa le scoti din calendar. Sunt sigura de asta. Si intr-un fel ma sperie. Cred ca eu am nevoie de acea doza de "nefericire" ca sa fiu fericita. Ciudat.

Pa!