M-am saturat sa ascult la infinit aceeiasi melodie. Melodia care imi rasuna in cap tot timpul. M-am saturat de ea. E o melodie ce imi canta la infinit viata, canta, canta si canta. De ce nu se opreste? De ce nu se schimba? Acelasi ritm monoton, un jazz? Nici nu imi dau seama ce gen e.
De ce nu poate ceva sa dureze? De ce trebuie totul sa se sfarame la un moment dat la fel ca un castel de nisip? Nu putem face ceva? Sa construim un sant adanc in jurul castelului, sa il protejeze de apa. Trebuie sa fie ceva. Chiar daca va trebui sa il inchid intr-un glob de cristal, am sa fac asta. Atata timp cat imi va permite sa pastrez intacta amintirea si clipa. Sa inghet momentul. E perfect, e perfect. Nu a fost niciodata mai bun.
Uneori imi doresc sa am o bagheta magica. Doar sa dau putin din ea si un praf magic sa acopere tot ce imi este drag. Diseara vreau sa uit ca timpul imi aluneca printre degete. Ca nisipul, exact ca nisipul. Am sa inghet clipa.
Nici eu nu stiu ce gandesc. Nu, stiu ce gandesc! Stiu, dar nu am idee cum sa ma exprim. Nu ma pricep la cuvinte. Nu stiu sa imi exprim sentimentele. Dar din cand in cand imi vine sa urlu cat de tare ma tin plamanii. Sa spun tuturor ce am pe suflet. Uneori chiar nu mai pot tine in mine. Si sa ma prefac ca totul e ok, ca totul e perfect. Uneori chiar si mie imi pica masca. Uneori uit sa o port. Uneori imi doresc sa ies afara fara masca, sa vad ce vor spune ceilalti daca o vor vedea pe Anca cea fara masca. Anca cea tacuta, timida, fara ideei si fara sperante. Anca cea speriata. Ma intreb cine va mai sta cu mine.
Nu ma pot intoarce la perioada cand credeam in orice? In care nu imi era frica de parerea celorlati? Si in care nu stiam absolut nimic despre lume? Nu stiam cat de mult te pot rani niste ganduri sau niste "prieteni". Inca imi aduc aminte de rasul inocent. Radeam din toata inima pe atunci. Dar incet sentimentele acela au fost incuiate departe, am crescut. Am uitat. Mai vreau sa ma intorc la acea perioada.
Aah, simt un iz de tigare..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu